Ar putea exista mai multe soluţii din această situaţie, însă principala ţine, totuşi, de mai multă comunicare a puterii cu propriii cetăţeni. Poate că şi în acest caz se cere mai multă informaţie, mai multe dovezi convingătoare a prejudiciilor aduse de diplomaţii-nediplomaţi sau prietenii-neprieteni, dacă acestea există. Chiar dacă protocolul diplomatic nu totdeauna prevede un asemenea format de comunicare…
---

Expulzarea diplomaţilor este întotdeauna o acţiune ieşită din comun care denotă existența problemelor grave în trecut în relaţiile dintre ţări şi comportă pericole mari pentru viitor. Aceasta este o axiomă în cazul relaţiilor dintre state cu potenţial comparabil şi cu atât mai adevărată în cazul unor state atât de diferite cum sunt Republica Moldova şi Federaţia Rusă, şi cu atât mai adevărată când iniţiativa vine din partea unei ţări mici în raport cu una mare, ba chiar cea mai mare, teritorial, de pe glob. Şi totuşi, autorităţile Republicii Moldova au recurs la aceat pas. De ce au făcut-o? Îşi dau seama de consecinţe? S-au asigurat că pot face faţă eventualelor reacţii adeverse? Că nu va avea de pierdut foarte mult ţara şi societatea moldovenească?...

De ce şi cum au făcut-o?

Despre motivele expulzării celor cinci diplomaţi ruşi autorităţile moldoveneşti nu au spus prea multe lucruri. „Este o procedură standard”, desfăşurată „în baza informaţieilor oferite de serviciile speciale”, a afirmat primul ministru Pavel Filip şi aceasta este cel mai mult din ceea ce se cunoaşte despre motive la modul direct. E mult? E puţin? E puţin pentru opinia publică din ţară, îngrijorată cu adevărat de situaţia creată. E ceva mai mult decât a comunicat Estonia, de exemplu, care nu a spus nici atâta în cazul expulzării, tot recente şi tot a unor diplomaţi ruşi. SUA, din contra, a tirajat cât a putut de larg expulzarea celor circa treizeci de diplomaţi ruşi, produsă cu ceva timp în urmă. Oricum, pentru a înţelege ce s-a întâmplat, din ceea ce s-a făcut public, societatea moldovenească are de ales din doar două variante: 1. Autorităţile au spus puţin, pentru că, de exemplu, nu au foarte multe de spus, au acţionat în baza altor considerente decât cele legate de securitatea statului şi atunci acţiunea prezintă pericol foarte mare pentru lumea din Moldova; 2. Autorităţile au acţionat motivat, în cunoştinţă de cauză şi au spus exact cât au trebuit să spună pentru a nu lăsa inpresia că isterizează cazul sau că reproduc imaginea căţelului care latră la elefant (sau urs). Spre care variantă de răspuns înclină mai mult balanţa?

În lipsă de informaţie suficientă, nu ne rămâne decât să punem cap la cap evenimente şi fenomene locale şi internaţionale care pot sugera un anumit răspuns.

Context bilateral

Formal, evenimentele actuale par să aibă legătură cu alte două cazuri ieşite din comun care au avut loc în luna marte: 1) Nota de protest adresată de către „conducerea politică a Republicii Moldova” „conducerii politice a Federaţiei Ruse”, în legătură cu mai multe gesturi pe care Chişinăul le consideră nerieteneşti, din partea Rusiei; 2) Arestarea şi învinuirea în trădare de patrie (spionaj) a ex-deputatului Iurie Bolboceanu. Din alte detalii furnizate de premierul Filip putem deduce că expulzarea s-a produs pe fundalul lipsei de reacţie din partea Rusiei, în varianta aşteptată la Chişinău, în primul caz, legat, inclusiv, de „hărţuirea” funcţionarilor moldoveni la intrare în Rusia. Faptul că un funcţionar de rang înalt din Guvernul Federaţiei Ruse nu a fost lăsat să intre recent în Moldova confirmă, indirect, această bănuială. În cel de al doilea caz, este de presupus că „partenerii de afaceri” ai fostului deputat nu au luat în considerare semnalul „inteligent” care le-a fost adresat atunci, şi-au continuat activitatea în aceeaşi sau în alte direcţii, şi nici ţara care i-a delegat nu a avut simţul să-i oprească.

Ar fi demne de atenţie şi afirmaţiile ex-ministrului apărării, Anatol Şalaru, care afirmă că persoanele expulzate sunt ofiţeri ai serviciilor secrete ruseşti care au desfăşurat activităţi incompatibile cu statutul de diplomat pe teritoriul ţării de acreditare. Opiniile acestui politician, care nu poate fi bănuit de simpatii ruseşti, pot fi tratate în mod diferit, inclusiv ca fiind părtinitoare, însă el a afirmat şi lucruri care pot fi uşor verificate: 1) S-a adresat în mod oficial Ministerului de Externe de la Chişinău să ia atitudine faţă de diplomaţii respectivi; 2) A dispus întreruperea relaţiilor cu fostul ataşat militar rus. „Încă din anul 2015, am cerut MAEIE să ia atitudine față de acțiunile diplomaților ruși de susținere a separatismului transnistrean, de ațâțare a acțiunilor separatiste din Găgăuzia, de spionaj sau de finanțare a unor acțiuni specifice războiului hibrid. În 2015, am dispus ruperea legăturilor Ministerului Apărării cu fostul atașat militar rus. De asemenea, în 2016 i-am atras atenția actualului atașat militar (expulzat acum, legat şi de cazul Bolboceanu – v.v.), să nu mai gireze acțiunile separatiștilor din Transnistria și am cerut MAEIE să ia măsuri împotriva sa”, anunță Șalaru.

Context politic local

Actuala guvernare pretinde că este hotărâtă să facă mai multă ordine în ţară decât au făcut alte guvernări, iar seria de arestări pe cazuri corupţionale de rezonanţă, din ultimul timp, cu implicarea persoanelor de prim rang, are menirea să demonstreze această voinţă. Nu este tema analizei de astăzi să descifrăm, dacă arestările sunt întru totul întemeiate şi nepărtinitoare, însă această voinţă politică se manifestă în mod real. Un proces de curăţare socială (şi poliitică?), declanşat în mod obiectiv sau subiectiv, pe plan intern, nu are cum să ocolească relaţiile externe, pentru a fi deplin. Acesta ar putea fi încă un motiv al acţiunilor legate de expulzare.

Un alt motiv ar putea ţine de rivalităţile pronunţate dintre preşedintele Igor Dodon şi forţele politice care îl susţin, pe de o parte, şi guvernarea în persoana Parlamentului, Guvernului şi Partidului Democrat, pe de altă parte, care, iarăşi, nu au cum să nu se manifeste şi în relaţiile externe. S-ar putea să aibă dreptate cei care afirmă că, prin aceste acţiuni, guvernarea a aplicat anumite lovituri şi preşedintelui pro-rus, dar, cu acelaşi suscces, s-ar putea să aibă dreptate şi cei care afirmă că poziţiile lui Igor Dodon au fost consolidate de acțiunile guvernării în cazul expulzărilor. Ceea ce nu poate fi pus la îndoială, este această legătură de cauzalitate dintre componentele „binomului”, existent sau imaginar, PDM-PSRM.

Context internaţional

Mai degrabă că acţiunile incriminate diplomaţilor ruşi expulzaţi, dacă au avut loc, nu au început în Moldova acum, unii politicieni şi experţi afirmă că nici nu au încetat vreo dată după desprinderea Moldovei de fosta URSS. Dacă este să dăm crezare multiplelor semnale lansate de presa internaţională şi politicienii multor ţări, la această etapă istorică serviciile speciale ruseşti şi-au intensificat activitatea în diferite domenii şi colţuri ale lumii, inclusiv ca parte componentă a aşa-ziselor „războaie hibrid” şi nimeni nu-şi poate închipui că Republica Moldova ar putea fi o excepţie în acest sens. Cineva şi cândva trebuia să înceapă să acopere şi acest segment din domeniul securităţii statului. Posibil că şi alte autorităţi moldoveneşti de până acum au fost tentate să-şi demonstreze caracterul. Doar că abia acum s-au copt circumstanţele interne şi cele externe, obiective şi subiective, deopotrivă.  

Federaţia Rusă a nimerit de la un timp într-o fază foarte nefavorabilă din punct de vedere al relaţiilor sale cu lumea, în special cu vecinii, în special cu Ucraina, care este şi vecina Moldovei. Comunitatea internaţională a luat univoc partea Ucrainei, impunând sancţiuni serioase Rusiei, care s-a pomenit într-o stare de izolare fără precedent, cu toate eforturile acesteia de a se reabilita. Guvernarea de la Chişinău foloseşte în mod suficient de firesc această situaţie pe plan internațional pentru a-şi face mai respectat punctul de vedere cel puţin într-un singur domeniu: retragerea grupului operativ de trupe ruseşti care staţionează în regiunea transnistreană fără consinţământul puterii constituţionale a Moldovei, servind drept un fel de scut şi garanţie pentru regimul separatist de la Tiraspol.

Şi dacă guvernarea este aproape neputincioasă să influenţeze în vreun fel procesul de retragere a trupelor, în schimb, poate tăia anumite tentacule care pot duce spre Tiraspol din Chişinău, eventual din Ambasada rusă, sau chiar de la Moscova. Revenim la cazul întoarecerii de pe Aeroport a funcţionarului înalt din Guvernul Federaţiei Ruse care urma să ajungă în regiunea transnistreană în contextul „cooperării interguvernamentale în domeniul auditului economico-financiar”. „Interguvernamental” înseamnă „Guvernul Federaţiei Ruse” şi „Guvernul” administraţiei secesioniste”?. Şi aceasta se întâmplă în condiţiile când colaborarea Guvernului rus cu Guvernul de la Chişinău e ca şi inexistentă.

Este posibil ca Guvernul de la Chişinău să fi procedat astfel şi datorită faptului că, zilele acestea, SUA au cerut în mod oficial de la Rusia să-şi retragă trupele din Republica Moldova, dar şi pentru că a acceptat activitatea în comun cu Ucraina pentru securizarea segmentului de frontieră spre care are ieşire administraţia de la Tiraspol. În acelaşi context, tot foarte recent, reprezentantul Moldovei la OSCE a susţinut declaraţia UE privind „Continuarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și anexarea ilegală a Crimeii”.

Liniile Roşii în exterior

Pornind de la cele expuse mai sus, mai degrabă guvernarea de la Chişinău a procedat calculat şi justificat, atunci când a decis expulzarea diplomaţilor ruşi, în context cu alte acţiuni de acelaşi gen, chiar dacă aceasta lasă o anumită impresie de trecere a unor „linii roşii” în raport cu Federaţia Rusă, care, se ştie că „nu crede lacrimilor”. Aceasta pentru că relaţiile moldo-ruse la nivel oficial de foarte mult timp lasă de dorit, în sensul în care aproape că nu există „loc pentru mai rău”. Valoarea acestora, în special evaluarea lor în bani, este în continuă diminuare, partea leului din motive revenindu-i embargourilor ruseşti în privinţa mărfurilor moldoveneşti, se spune, ca reacţie la orientarea europeană a Moldovei. În acelaşi timp, valoarea în bani a relaţiilor moldo-europene este în ascensiune, în pofida declaraţiilor şi acţiunilor promotorilor celuilalt vector de dezvoltare, pro-rusesc.

O eventuală înăsprire a sancţiunilor împotriva Moldovei va constitui, desigur, o lovitură grea asupra populaţiei şi producătorilor moldoveni, dar, în acelaşi timp, aceasta se va transforma într-o nouă obligaţiunie, dar și oportunitate, de a căuta noi căi de explorare a pieţii şi a spaţiului european de relaţii interumane, cu desprinderea treptată de spaţiul ex-sovietic, dominat de Federaţia Rusă. Ca totdeauna, băţul este cu două capete şi toţi actorii politicii externe, de regulă, ţin cont de aceasta. Acţiuni mai dure, de ordin economic şi ne-economic, în raport cu Moldova, acum, Federaţia Rusă nu poate întreprinde din cel puţin două motive:

1. Cazul Ucrainei şi Crimeii, dar şi al Siriei, şi aşa i-a adus suficientă izolare în faţa comunităţii internaţionale;
2. Aceasta ar slăbi poziţiile preşedintelui Igor Dodon atât în interiorul, cât şi în exteriorul Republicii Moldova. Or, interesele Rusiei în Moldova sunt direct conectate la capacităţile Dodon-PSRM de a-şi extinde influienţa în societatea moldovenească până la nivelul care ar permite forţelor pro-estice să preia controlul guvernării în Moldova.

Liniile Roşii în interior

Oricât ar părea de straniu, dar expulzările „spionilor” ruşi ar putea însemna pentru guvernarea de la Chişinău o anumită trecere a „liniilor roşii” pe interiorul societăţii moldoveneşti. Aceasta pentru că o mare parte din populaţia moldovenească, aflată sub influienţa propriilor tradiţii şi nostalgii, deja transmise din generaţie în generaţie şi alimentate copios de spaţiul audiovizual rusesc, precum şi de promotorii politici ai vectorului pro-rusesc, pur şi simplu, nu îi consideră pe spionii ruşi spioni, în sensul de „băieţi răi”. „Scurtcircuitul” din minţile acelor cetăţeni ai statului Republica Moldova, produs cu ocazia expulzării spionilor unui stat străin , ar putea avea diferite şi cele mai neaşteptate reacţii: de la revoltă tacită sau deschisă la consolidarea rândurilor forţelor politice care flutură drapelele „antiamericanismului”, „antieuropenismului”, „antioccidentalismului”, ceea ce poate subţia şi mai mult baza socială a vectorului european de dezvoltare a ţării, respectiv, a însăşi guvernării care se declară pro-europeană. Dacă cineva vrea dovezi în plus în acest sens, este îndemnat să consulte rezultatele sondajelor de opinile în care mai mulți moldoveni, timp de mulți ani, preferă modelul Putin de lider politic, iar Vladimir Putin, la rândul său, este rodul și adeptul modelului securist de comunicarea cu lumea înconjurătoare. 

Ar putea exista mai multe soluţii din această situaţie, însă principala ţine, totuşi, de mai multă comunicare a puterii cu propriii cetăţeni. Poate că şi în acest caz se cere mai multă informaţie, mai multe dovezi convingătoare a prejudiciilor aduse de diplomaţii-nediplomaţi sau prietenii-neprieteni, dacă acestea există. Chiar dacă protocolul diplomatic nu totdeauna prevede un asemenea format de comunicare. O dovadă suplimentară în acest sens a servit comportamentul președintelui Igor Dodon care abia urmează să convoace Consiliul de Securitate pentru a se informa asupra cazului, însă a reușit să comunice mult si, de presupus, eficient pentru cauza sa și cu cetățenii propriului stat, și cu mai multă lume în exteriorul acestuia.

Liniile roşii din societate sunt şi ele „vaca cea sfântă” care trebuie protejate la fel de bine ca şi cele din exterior, poate chair mai bine.

Valeriu Vasilica, IPN