„În ambele cazuri, problema abordată în nota de protest a Chișinăului nu poate fi soluționată, ca fiind inexistentă din punctul de vedere al Rusiei. Pe moment, unicul rezultat vizibil al acesteia este că o mare parte din oficialii moldoveni și-au sistat contactele cu omologii din Federația Rusă, lucru care, parțial, poate fi spus și despre cele două țări în ansamblu…”.
---
Săptămâna trecută conducerea politică a Republicii Moldova a transmis conducerii politice a Federației Ruse o notă prin care sunt semnalate „o serie de abuzuri comise împotriva oficialilor din Parlament, Guvern, serviciile speciale și partidele Coaliției de Guvernare din Republica Moldova”. Gestul respectiv are potențialul de a modifica esențial relațiile moldo-ruse, mai degrabă spre înrăutățire decât invers. Este de presupus că, înainte de a-l face, oficialităţile de la Chișinău au calculat minuțios efectele posibile şi totuşi l-au făcut. De ce şi la ce ne putem aştepta? Este un act corect sau greşit? Este un act de curaj sau este un act de disperare?
Motive declarate, semi-declarate şi nedeclarate
Motivele expuse în comunicatul de presă difuzat de autorităţile moldoveneşti sunt suficient de credibile: umilirea demnitarilor moldoveni, de o anumită coloratură politică, la intrarea în Federaţia Rusă, este vizibilă, de durată, sistemică. Par logice, convingătoare şi verificabile explicaţiile potrivit cărora această atitudine a serviciilor speciale ruseşti este legată de avansarea investigaţiilor privind spălarea prin băncile moldoveneşti a douăzeci şi două de miliarde de dolari proveniţi din Rusia şi trimiterea în judecată a unor persoane implicate. Este vorba şi despre imaginea ţării, care nu ar trebui lăsată fără supravegherea organelor statului, în orice condiţii. În acest sens, guvernarea de la Chişinău nu a avut prea mult de ales dacă este cazul sau nu să formuleze un anumit gen de atitudine.
De asemenea, sunt de luat în calcul şi argumentele privind „modul abuziv în care una dintre instituțiile de la Moscova a încercat de mai multe ori în ultimele luni să pună sub monitorizare internațională mai mulți politicieni din Republica Moldova, inclusiv deputați, folosindu-se în acest scop de informații false și date trunchiate”. Cu atât mai mult, că „solicitările abuzive au fost respinse din aceste motive, dar și din considerente ce țin de o încercare evidentă de hărțuire a oficialilor moldoveni”.
Însă toate aceste argumente mai degrabă că nu ar fi generat o luare de poziţie atât de categorică, dacă printre persoanele care au încercat a fi puse sub urmărire internaţională nu ar fi fost şi politicieni de primă mărime sau, probabil, de mărimea cea mai mare. Mai degrabă este adevărat că anume Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat, de guvernământ, şi coordonator al coaliţiei de guvernământ, este, aşa cum se vehiculează, persoana pentru care serviciile speciale ruseşti au solicitat de 15 ori să fie pusă sub urmărire internaţională. Şi aceasta chiar dacă, susţin autorităţile moldoveneşti, „de fiecare dată solicitările au fost respinse”. Iar aceasta modifică oarecum datele problemei: a meritat oare să se rişte atât de mult, de dragul unei persoane, relaţiile Republicii Moldova, şi aşa înnegurate, cu un actor internaţional cu potenţialul şi stilul Rusiei de comportament în politica externă, şi în special, în spaţiul ex-sovietic?
Ce vrea Rusia?
Lucrurile pe care le invocă nota guvernanţilor de la Chişinău sunt credibile inclusiv pentru faptul că ele corespund spiritului relaţiilor moldo-ruse nu doar din ultimii şapte ani, de când Moldova are o guvernare care se declară pro-europeană. Poate că numărătoarea porneşte din anul 2003, de la respingerea de către preşedintele de atunci Vladimir Voronin a aşa-zisului „Memorandum Kozak” şi întoarcerea de la aeroport a liderului rus Vladimir Putin, pornit la Chişinău pentru semnarea respectivului Memorandum.
De atunci, autorităţile ruseşti au demonstrat o bună cunoaştere şi fermitate în exploatarea locurilor vulnerabile ale conducerii şi societăţii moldoveneşti în ansamblu, care nu totdeauna şi nu întru totul dau ascultare doleanţelor Kremlinului. Embargourile cvasitotale şi de durată la produsele moldoveneşti formatoare de buget, de independenţă economică şi politică, sunt exemplul cel mai relevant în acest sens. În acelaşi sens, pentru Rusia se face atractivă persoana formatoare de guvernare care, smulsă din anumit loc, prin anumite metode, poate produce prăbuşirea guvernării care cel puţin se declară pro-europeană şi nu pro-euroasiatică sau pro-rusă. Poate că respectiva figură merită să fie scoasă din respectiva piramidă moldovenească pro-europeană, dar iată că autorităţile moldoveneşti spun că instanţele poliţieneşti internaţionale au respins această solicitare de toate 15 ori de câte ori au înaintat-o serviciile speciale ruseşti. Iar ţările europene, ai căror ambasadori au fost informaţi asupra cazului cu ocazia notei de protest, nu au confirmat, deşi nici nu au infirmat, informații privind punerea sub urmărire internaţională a persoanei de cea mai mare mărime din Moldova. Întrebarea este dacă serviciile speciale rusești au imaginație doar pentru 15 demersuri identice față de una și aceeași persoană sau au dreptate guvernanții de la Chișinău când vorbesc de hărțuire politică?
Poate că Rusia mai vrea să slăbească influenţa guvernării moldoveneşti asupra societăţii moldoveneşti, contrapunând-o într-un fel celor câteva sute de mii de moldoveni care cad sub incidenţa „amnistiei” ruseşti, anunţată săptămâna trecuta? Dar şi altor câteva sute de mii de gastrabaiteri moldoveni care continuă să muncească fără probleme în Rusia? Adică, „oamenii buni nu au nicio problemă cu intrarea în Rusia”, iar oficialii moldoveni, o parte din ei, nu ar intra în această categorie şi nu ar merita susţinerea „oamenilor buni”… Acum, dar în special în alegeri…
Nu este exclus ca, prin atitudinea selectivă faţă de politicienii moldoveni, Rusia să vrea să încline într-o anumită parte balanţa clasei politice bipolare, dar şi a autorităţilor Republicii Moldova, constituită după alegerile prezidenţiale din decembrie 2016.
Ce vrea Chişinăul?
Prin nota de protest din 9 martie, Chişinăul oficial ar putea dori să fixeze o poziţie mai fermă în relaţiile cu Moscova, poziţie care a adus Ţărilor Baltice ex-sovietice succes de cauză în disputa cu fosta metropolă, dar şi un loc de siguranţă la adăpostul NATO şi UE. Poate că s-a convins că la Bruxelles te mai poți duce cu niște lacrimi, rugăminți și slăbiciuni, iar la Moscova – ba?…
S-ar putea ca guvernarea de la Chișinău să se fi convins definitiv că Moscova nu va relua sau chiar nici nu va iniția un dialog constructiv și cu componenta pro-europeană a clasei politice moldovenești, în special după aceleași alegeri prezidențiale de la sfârșitul anului trecut. Iar aceasta înseamnă că, volens-nolens, guvernarea pro-europeană cedează acest segment de activitate politică președintelui Igor Dodon, care peste câteva zile va avea la activ două întrevederi cu președintele rus Vladimir Putin, în numai trei luni de mandat, în timp ce liderii pro-europeni nu au avut, practic, niciuna în tocmai 7 ani.
Este evident că guvernarea de la Chișinău nu va avea nimic de câștigat direct din consolidarea pozițiilor președintelui Dodon pe direcția euro-asiatică. Dar s-ar putea să mizeze pe un câștig mai indirect și pe un termen mai lung, dacă se vor potrivi calculele de acasă cu cele de la târg. Din eventuala răcire și mai mare a relațiilor moldo-ruse ar putea rezulta consolidarea pozițiilor guvernării pe direcția vestică, europeană, în special sub aspectul susținerii externe, inclusiv financiare. Cu o anumită doză de optimism, am putea aștepta și consolidarea orientării europene a țării în ansamblu. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie reorientarea forțată a exporturilor moldovenești, dar și a economiei în ansamblu, spre piața europeană, după ce s-au ciocnit de restricțiile de pe piața rusească.
De asemenea, guvernarea ar avea de câștigat din deteriorarea relațiilor cu Rusia în sens electoral, mizând pe confruntarea de vectori geopolitici în viitoarea campanie electorală care nu este tocmai departe. De aceea, s-ar putea să nu fie întâmplător faptul că nota respectivă a apărut la suprafață practic concomitent cu inițiativa PDM de modificare a sistemului electoral. Ar putea fi un element al unei a şi aceleiași strategii, dar nu este obligatoriu.
Interese divergente cu rezultat previzibil și inevitabil?
În situația creată, aproape nimic din ceea ce vrea Rusia, nu-i convine Chișinăului și aproape nimic din ceea ce vrea Chișinăul, înaintând nota, nu-i convine Rusiei. În sensul că Rusia nu va putea în niciun caz recunoaște că îi hărțuiește pe oficialii moldoveni pe criterii politice și nici că serviciile speciale rusești își fac de cap fără știrea conducerii de vârf. A doua variantă ar fi chiar mai ofensatoare pentru Kremlin. Viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, sosit ieri la Chișinău, a și calificat nota ca fiind din domeniul „disputelor diplomatice”. Aceasta chiar dacă oficialii moldoveni, care constituie „conducerea politică” a țării, au adresat nota „conducerii politice” a Federației Ruse. Este de așteptat că o reacție de altă natură de la Moscova nu va veni, deși nu este exclusă și una dură. În ambele cazuri, problema abordată în nota de protest a Chișinăului nu poate fi soluționată, ca fiind inexistentă, din punctul de vedere al Rusiei. Pe moment, unicul rezultat vizibil al acesteia este că o mare parte din oficialii moldoveni și-au sistat contactele cu omologii din Federația Rusă, lucru care, parțial, poate fi spus și despre cele două țări în ansamblu.
Valeriu Vasilică, IPN