Pragul minim de 3 mii de locuitori, stabilit în reforma administrației publice, rămâne bătut în cuie, afirmă deputata Larisa Voloh, vicepreședintă a Comisiei pentru administrație publică și dezvoltare regională. Într-un interviu pentru IPN, ea a menționat că procesul de reformă va analiza și organizarea nivelului regional, subiect aflat încă în discuție. În prezent are loc amalgamarea voluntară a localităților, iar în toamnă va urma etapa normativă dacă inițiativele locale vor fi insuficiente.
Care e stadiul actual al discuțiilor la nivel de Parlament, la nivel de Guvern legat de reforma APL?
Eu cred că suntem deja la un stadiu avansat. În Parlament au fost votate modificări la Legea 225 privind procesul de amalgamare voluntară. Există mai multă claritate, iar lucrurile sunt mai evidente pentru autoritățile publice locale.
În special, dacă facem referire la numărul de locuitori pe care ar trebui să îl aibă o unitate administrativ-teritorială după reformă, fiind vorba de 3 mii de locuitori, avem proceduri mai simplificate și mai clare privind procesul de consultare a cetățenilor, a consilierilor și a autorităților locale în procesul de amalgamare voluntară.
La fel, Guvernul a venit cu acel concept de reformă, care, la rândul său, vine cu prioritățile și obiectivele pe care și le propune această reformă: eficientizarea administrativă, profesionalizarea funcționarilor publici, mai multă digitalizare în sistemul administrativ, mai multă transparență decizională, dar și tot ceea ce numim noi descentralizare, inclusiv în domeniile patrimoniului și finanțelor publice. Și, nu în ultimul rând, obiectivul primordial al acestei reforme este prestarea unor servicii mai calitative pentru cetățeni și asigurarea unei vieți decente pentru oameni, indiferent de comunitățile în care locuiesc.
Ați început cu acea cifră a pragului minim de 3 mii de locuitori. Întrebarea, care și acum rămâne cumva deschisă, este: de ce anume 3 mii?
Deci, în Legea 436 exista o prevedere potrivit căreia unitățile administrativ-teritoriale nu pot avea o populație mai mică de 1 500 de locuitori. Cumva, nu s-a ținut cont de această prevedere de-a lungul timpului, din 2006, de când a fost votată legea. Astăzi, în contextul procesului de depopulare, avem comunități care au mult mai puțin de 1 500 de locuitori, avem și localități cu puțin peste 200 de locuitori sau cu 500 de locuitori. Deci, noi am pornit de la această cifră și am dublat-o. Astăzi, practic, nu mai admitem unități administrativ-teritoriale cu un număr mai mic de 3 mii de locuitori.
Evident că există păreri diferite. Unii consideră că, în contextul actual și în acest proces de depopulare a satelor, în mare parte, această cifră este una mică, iar impactul va fi redus în raport cu așteptările pe care le avem față de acest proces de reformă și că cifra de 5 mii ar fi una mult mai acceptabilă decât cea de 3 mii. Pe de altă parte, încercăm să ascultăm și vocea cetățenilor, a oamenilor care locuiesc în aceste comunități mici, fricile și preocupările lor legitime privind modul în care vor fi administrate aceste comunități, dacă nu vor fi lăsate uitării, subestimate sau subdezvoltate în perspectiva unei comunități mult mai mari.
Există, pe de altă parte, și alte voci, precum și alte scenarii, care propun variante mult mai radicale, de exemplu scenariul municipalizării, care, de fapt, ar prevedea comunități mult mai mari, de peste 10 mii de locuitori.
Trebuie înțeles că, de fapt, cifra de 3 mii reprezintă un prag minim, deci nu este o regulă. În contextul acestei reforme, comunitățile ar putea decide să creeze unități administrativ-teritoriale care să aibă un număr de 5, 6, 10 sau mai multe mii de locuitori, în cazul în care există o viziune comună de dezvoltare a acestei comunități și o înțelegere agreată la nivel de primari, consilieri locali și cetățeni, astfel încât să își poată administra în comun și eficient treburile locale.
Bine, sunt primari, am avut și la dezbaterile IPN, care au localități cu un număr mai mic de locuitori și ei spun că se descurcă foarte bine, au apă, au canalizare, au tot ce este necesar. De ce nu se găsește o premisă? Ei spun că nu neapărat trebuie să fie 3 mii de locuitori ca să ai toate serviciile necesare asigurate.
Am zis că există această discrepanță între nivelul serviciilor, dar și nivelul infrastructurii în anumite comunități. Deci, practic, mai bine de 60% dintre comunitățile din Republica Moldova nu au acces la apă potabilă. Există localități mici care au reușit, în timp, având o administrare eficientă, un primar bine intenționat, care a gândit, iar comunitatea s-a implicat, au avut succes în scrierea unui proiect și au asigurat această infrastructură de aprovizionare cu apă.
Avem localități care au moștenit această infrastructură din perioada anterioară și a fost nevoie doar să o reactualizeze, să o restructureze, să o refacă, să construiască o sondă. Există comunități care au implementat proiecte comune, regionale sau zonale, prin care și-au asigurat conexiunea la anumite surse de apă. Deci, dorința noastră este să ne asigurăm că vom avea, în continuare, o dezvoltare echitabilă și echilibrată la nivelul întregii țări.
Să nu mai existe aceste discrepanțe. Iar faptul că astăzi acea comunitate locală beneficiază de anumite servicii nu îi garantează că, în perioada următoare, va putea face față provocărilor care vor urma. Or, noi discutăm despre o perspectivă europeană a Republicii Moldova.
În acest parcurs, în momentul în care Republica Moldova va deveni parte a Uniunii Europene, regulile vor fi egale în raport cu alte entități administrative din țările membre. Astăzi, vorbim despre țări terțe, care sunt în proces de aderare, iar această capacitate administrativă trebuie crescută la nivelul la care să fie pe măsura așteptărilor și a cerințelor care vor urma pentru aceste autorități publice.
Evident că ne bucură faptul că există astăzi autorități publice capabile să administreze treburile locale, să dezvolte comunitățile și să asigure cetățenilor un trai decent. Din păcate, în cazul acestor localități mici, trebuie să ne uităm și în perspectiva numărului de populație. A crescut el în ultimii ani, ținând cont chiar și de serviciile pe care le are comunitatea? Sau populația este în descreștere? Pentru că, dacă ea este în continuare în descreștere, înseamnă că problema nu este doar în servicii și în infrastructură.
Există și alte componente care trebuie gândite și revăzute. Operatorii vor veni acolo unde vor avea un număr mai mare de beneficiari, unde vor exista aceste economii de scară. Agentul economic, care să ofere locuri de muncă și un viitor pentru tinerii care locuiesc în acea comunitate, trebuie să țină cont de veniturile lor familiale și de necesitățile lor în asigurarea unui buget familial. Deci, vor veni acolo unde va exista și infrastructură, precum și o anumită forță de muncă capabilă să gestioneze o afacere pe care ei o dezvoltă acolo.
De aceea trebuie, cumva, să avem în calcul atât dezvoltarea administrativă, cât și dezvoltarea economică, dar și integrarea și cooperarea comunităților în capacitatea lor de a asigura servicii pe potriva capacității financiare a locuitorilor. Pentru că, în cazul în care tarifele vor fi peste veniturile populației, ei pur și simplu nu le vor accesa. Ei nu vor avea acea capacitate de plată pentru a asigura anumite servicii. Or, ele vor veni la pachet: aprovizionarea cu apă, canalizarea, salubrizarea, iluminatul stradal, întreținerea drumurilor, întreținerea spațiilor verzi.
Și vedem că, în timp, cu cât mai mare este numărul beneficiarilor, cu atât tarifele și plățile pentru aceste servicii sunt mai mici. Deci, pornind de la această premisă, există această necesitate de a coopera intercomunitar și de a dezvolta aceste servicii în comun.
Înțelegem, ca să pun punct acestei cifre, fiind unele dintre cele mai discutate, rămâne bătută în cuie cifra de 3 mii sau există încă loc de dialog și pot fi modificări în acest sens?
Astăzi, această cifră este bătută în cuie, cum ați spus dumneavoastră. Deci, pornim de la această cifră de 3 mii, luând în calcul și tendința ulterioară de creștere sau descreștere a populației. Pentru că avem localități în care, evident, există o creștere a populației și a natalității sau reîntoarcerea anumitor familii tinere în localitate.
Legat de diverse motive, cum am zis, poate apărea un nou agent economic care dezvoltă acolo o afacere și creează locuri noi de muncă sau afaceri tinere – dezvoltarea turismului sau alte activități care atrag tinerii și populația aptă de muncă în aceste zone. Pe de altă parte, există localități în care acest proces de depopulare continuă și, din această perspectivă, procesul de amalgamare va fi unul continuu, iar această cifră va rămâne una constantă.
Apropo, în conceptul de reformă prezentat, am găsit specificul raionului Taraclia și vedem transformarea în municipiul Taraclia. S-au purtat deja discuții pe acest subiect. Care este situația?
Există mai multe scenarii de reformă astăzi. Cunoașteți scenariul CALM, care propune un proces de municipalizare care, de fapt, transferă competențele nivelului II la nivel de municipiu, iar celelalte localități, practic, autoritățile publice locale de nivelul I, rămân în formula în care sunt astăzi. Noi considerăm că este un scenariu bun, doar că este mai puțin eficient și nu corespunde așteptărilor pe care le avem în raport cu această reformă.
Există și scenariul de municipalizare propus de domnul Tofan, care spune că toate autoritățile publice locale de astăzi, localitățile rurale, devin niște subdiviziuni ale unui municipiu, ale unei urbe, ale unui oraș care va administra aceste localități. Deci și aici există aspecte pozitive. Orașele pot deveni motoarele dezvoltării.
Pe de altă parte, noi reducem autonomia locală la nivelul I și lăsăm satele fără niciun fel de guvernanță locală. Și, în felul ăsta, există această discrepanță între sate și orașe. Noi ne dorim un sistem echilibrat, în care și satele să aibă aceeași posibilitate de a se dezvolta de rând cu orașele.
Noi nu punem un impediment procesului de urbanizare. Este unul firesc, care va avea loc, dar nici nu ne dorim unul forțat, prin care să diminuăm, într-un mod independent, rolul localităților rurale.
Pe de altă parte, această formulă pentru Taraclia se încadrează între cele două scenarii. Avem amalgamarea unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi, a satelor, spre orașul Taraclia, care astăzi este un centru administrativ și va deveni un centru municipal, plecând de la premisa păstrării și valorificării specificului național și etnic al acestei regiuni.
Deci, raionul Taraclia este populat de etnia bulgară și acest municipiu, care va avea competențe de nivelul întâi și nivelul doi, va încadra și un alt specific, cel etnic și cel lingvistic, pentru a păstra această minoritate națională într-o arie teritorială care să-i permită conservarea tradițiilor, culturii și limbii.
Este, cumva, un scenariu preluat din cele care au fost propuse în strategie și întrunește în sine componenta de amalgamare voluntară, pe de o parte, și componenta de municipalizare, pe de altă parte.
Eu cred că este unul care merită să fie implementat, în condițiile în care noi astăzi avem mai multe minorități naționale care au statut special și aici mă refer și la Găgăuzia, care și ea se regăsește în cadrul acestei reforme, însă cu anumite prevederi specifice.
Deci, unitățile administrativ-teritoriale din Găgăuzia nu se pot amalgama cu autorități publice din afara hotarului administrativ al Găgăuziei, dar asta nu le împiedică să facă acest proces pe interior. Adică unitățile din Găgăuzia vor trebui și ele să se conformeze acelor prevederi legale privind pragul de 3 mii de locuitori.
Deci comunitățile sau unitățile administrativ-teritoriale care astăzi au un număr mai mic de 3 mii de locuitori ar trebui să gândească în perspectivă, să își consolideze capacitățile, să se unească între ele și să ajungă la acel prag minim de 3 mii de locuitori.
În cazul lui UTA Găgăuzia este prevăzută ulterior amalgamarea obligatorie sau deocamdată vorbim doar despre amalgamare voluntară?
La momentul dat vorbim despre amalgamare voluntară, mai avem acest termen până în iunie-iulie, în care autoritățile pot să decidă singure cum își organizează, în viitor, teritorial și administrativ treburile.
În toamnă urmează să aibă loc amalgamarea normativă și, în cazul în care nu vor exista aceste inițiative benevole din partea autorităților publice locale, va avea loc acea amalgamare cu intervenția statului sau normativă, cum îi spunem noi, deci în care Guvernul va veni cu anumite intervenții ale sale privind formarea noilor unități administrative.
Cum vă asigurați ca primarii să facă acest proces corect, să fie totuși consultat cu cetățenii, în primul rând?
Foarte bună întrebare și complicată ca proces. Procesul de consultare și procesul de informare, de transparență a deciziilor care sunt luate la nivel local, nu este ceva nou care a apărut acum, în contextul reformei. Este o prevedere legală care deja se regăsește în legislația Republicii Moldova și un proces pe care primăriile trebuie să îl aibă de fiecare dată când iau decizii importante pentru comunitate.
Deci, în momentul în care nu există această practică sau, în anumite comunități, autoritățile locale, și mă refer nu doar la primar, dar și la consilieri și funcționarii primăriei, nu discută, nu poartă aceste discuții periodice cu cetățenii, atunci se creează astfel de situații în care cetățenii contestă anumite decizii care sunt luate la nivel local.
Și asta se întâmplă și în cazul implementării anumitor proiecte investiționale, atunci când populația are o altă viziune și își dorește implementarea unui alt proiect decât cel propus de administrație. Deci, în cazul amalgamării voluntare, evident că problema este mult mai critică, or noi vorbim despre modul în care primăria renunță la dreptul său de personalitate juridică în favoarea altei autorități publice, prin comasare sau prin unire.
Deci aici, evident, este necesar ca populația să fie informată, or vocea oamenilor trebuie să fie clar auzită de către autorități. Nu vorbim doar despre interesul primarului și despre interesul consilierilor locali. Vorbim despre modul în care aceste comunități trebuie să conviețuiască în perioada următoare, să valorifice în comun resursele naturale și resursele de patrimoniu, să valorifice bugete comune, să implementeze proiecte comune, conexiuni la sisteme de aprovizionare cu apă, de canalizare și drumuri locale.
Și aici ar trebui să existe această viziune comună și cea mai bună soluție pe care să o accepte toți. Deci, când vorbim despre consens în reformă, ne referim anume la asta. Consensul, în primul rând, al cetățenilor de a conviețui împreună într-o nouă unitate administrativă, într-o nouă formulă.
Pentru că ei, ca localitate, ca sat, rămân și continuă să trăiască în localitatea X sau Y. Dar modul în care autoritatea publică, le va oferi serviciile, le va satisface necesitățile și le va asigura infrastructura necesară depinde deja de deciziile comune care vor fi luate. Și aici trebuie să fim atenți la oamenii pe care îi vom delega în consiliile locale, care vor fi din nou aleși. La primarul care va fi votat într-un nou context, în alegerile din 2027. La șefii de instituții și liderii de opinie, cei care au influență în localitate. Aceste persoane trebuie neapărat consultate.
Deci ei trebuie să cunoască clar care sunt așteptările și care vor fi acțiunile de viitor. În acest caz, evident că noi, ca autoritate centrală, asigurăm autoritățile publice locale cu acest suport logistic, cu această mentenanță, pentru ca ele să poată organiza aceste adunări ale satului.
Sunt și eu invitată la unele dintre ele. Voi merge să discut și eu cu cetățenii. Merg colegii noștri de la Cancelaria de Stat. Știu că, practic, săptămânal sunt în aceste localități. Discută în cadrul clusterelor, participă la focus-grupuri sau adunări cu cetățenii pentru a veni cu mai multă claritate. Dar, evident, cea mai mare încredere o au cei din teritoriu. Deci primarii sunt cei care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor și este obligația lor să discute cu cetățenii, să îi asculte și să aleagă împreună cu ei cea mai optimă și corectă decizie.
Cifrele de ieri, cel puțin, arătau, că 409 localități din Moldova au inițiat procesul de amalgamare voluntară. PAS deține majoritatea în 122 de consilii locale dintre acestea, Partidul Socialiștilor în 61 și Partidul Social Democrat European în 31. Cum vedeți aceste cifre? Și poate de aici putem să pornim și cum este asigurat consensul politic?
Să vorbim despre un consens politic național este prematur. Am văzut cum a fost votată modificarea la Legea 225. Cine au fost cei care au susținut-o? Partidul Socialiștilor a declarat din start că nu va susține reforma, dar vedem că unii dintre aleșii locali care reprezintă partidul au luat anumite decizii în raport cu anumite procese de reformă și asta ne bucură. Pe de altă parte, trebuie să vedem care este și structura autorităților publice locale sau din partea cui vin reprezentanții.
Ultimele sondaje arătau că avem un număr destul de mare de candidați independenți în rândul primarilor și tot mai mulți primari aleg să nu fie afiliați partidelor politice, ci să meargă, cumva, susținuți de marea majoritate a locuitorilor, fără a-și arăta afilierea politică.
Evident că reprezentanții PAS, pornind de la ideea că partidul care este astăzi la guvernare este cel care a inițiat reforma, probabil au cea mai mare susținere din partea primarilor PAS și ei sunt în rândul celor care inițiază aceste procese de amalgamare voluntară. Pe de altă parte, nu cred că noi ar trebui să politizăm excesiv această reformă, pentru că, în cazul în care ea va fi adusă doar în limitele unui singur partid politic, atunci din start ne asigurăm un mare eșec.
Deci, vorbeam despre un consens. Trebuie să discutăm cu toate formațiunile politice, să avem discuții cu primarii, indiferent de apartenența lor politică, să le explicăm cetățenilor care sunt beneficiile reformei și care sunt efectele ei pe termen lung, nu doar pe termen scurt, în următorii patru ani, dar și ce îi așteaptă pe termen lung și care vor fi intervențiile inclusiv ale statului, dar și ale fondurilor externe care probabil vor veni în Republica Moldova și modul în care noi le vom accesa.
Și atunci, dacă discutăm în mod serios despre cetățeanul care este în centrul reformei, ar trebui să plecăm de la acea paritate politică, fără a pune accent pe cine este mai responsabil de această reformă sau mai puțin responsabil.
Evident că costurile și le asumă cel care implementează reforma și, oricum, presiunea și responsabilitatea cad, în mare parte, pe Guvernul actual și pe politicul care astăzi este la guvernare și care a demonstrat voință politică pentru a realiza o reformă atât de controversată, atât de complexă și care, din păcate, nu a fost dusă până la capăt, chiar dacă au existat câteva tentative anterioare.
Dar, de fiecare dată, politicul, partidele politice, guvernarea au ales să nu riște și să nu meargă până la capăt în implementarea reformei. Este o asumare politică, pe de o parte, și evident că trebuie să ne asumăm asta. Pe de altă parte, trebuie să avem și maturitatea politică de a găsi acest consens, de a avea discuții permanente, de a explica și de a ne asigura că vom avea, în implementarea reformei, și susținerea altor formațiuni politice.
Am văzut atunci când s-a prezentat acest concept – micșorarea numărului de raioane, dar așa și nu am văzut deocamdată dacă s-a hotărât cum va arăta această hartă. La ziua de astăzi avem noutăți la acest subiect?
Nu cunosc încă o decizie finală. Evident, se discută despre necesitatea nivelului II sau, dimpotrivă, dacă acesta este unul complet nerelevant și dacă își are locul în sistemul administrativ.
Noi credem că da și susținem că trebuie să existe un astfel de nivel intermediar, nivelul II, pentru o dezvoltare integrată și o dezvoltare regională corectă a Republicii Moldova. Câte regiuni vom avea deja este subiectul de actualitate și urmează să avem și această hartă a nivelului II. Cert este că pledăm pentru păstrarea nivelului II, așa cum este prevăzut și în Constituția Republicii Moldova.
Nu neapărat la nivel de raioane, cum este astăzi, dar vom avea un nivel II regional, cu competențe foarte clare privind dezvoltarea strategică, planificarea și amenajarea teritoriului, dezvoltarea regională și crearea de servicii intercomunale pentru cetățeni. Urmează să vedem și noi această hartă și cum vor arăta aceste regiuni.
Doamna Voloh, eu vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție!
Și eu vă mulțumesc!
Irina Boțu, IPN
Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.