Promo-LEX: Mesaje despre „lichidarea autonomiei”, promovate coordonat înainte de alegerile din Găgăuzia

Cu câteva luni înainte de alegerile din Găgăuzia, în mediul online s-a intensificat promovarea coordonată a unor mesaje despre pretinsa „lichidare a autonomiei”. Potrivit primului raport al Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor regionale din 15 noiembrie, acest narativ a fost promovat de cel puțin 70 de conturi și a acumulat circa 7 500 de reacții, 3 150 de comentarii și circa 1 400 de distribuiri, transmite IPN.

Raportul acoperă perioada 3 iulie-13 octombrie și vizează alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Observatorii au identificat și alte mesaje despre pretinsa suprimare a limbii ruse și a identității culturale, ilegitimitatea alegerilor și presupusa ingerință a Uniunii Europene.

Promo-LEX a documentat, de asemenea, 14 cazuri care ar putea fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în scop electoral. Printre acestea se numără atribuirea meritelor pentru investiții publice, folosirea canalelor instituționale în scop de promovare și implicarea funcționarilor și a aleșilor locali în activități cu tentă electorală.

Raportul semnalează și probleme legate de cadrul legal al scrutinelor, organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară la aproape un an de la expirarea mandatului și delimitarea competențelor dintre autoritățile centrale și cele regionale. Promo-LEX recomandă monitorizarea spațiului online și offline pentru identificarea implicării terților și a comportamentului inautentic coordonat, precum și armonizarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei cu Codul Electoral.

Deși până pe 13 octombrie niciun concurent electoral nu declarase cheltuieli, observatorii au estimat costuri de circa 53 de mii de lei pentru activitățile de promovare și desemnare a candidaților, inclusiv cele desfășurate înainte de desemnarea oficială a acestora.

Pentru cele 35 de mandate din Adunarea Populară au fost înregistrați 135 de candidați, dintre care 92 independenți și 43 desemnați de partide. Pentru funcția de bașcan au fost înregistrați opt candidați: cinci independenți și trei desemnați de partide.

Viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică din primul an de facultate, iar masteratul ar deveni obligatoriu și pentru cei care vor preda în școlile primare și gimnaziale, nu doar pentru cadrele didactice din licee. Schimbările sunt prevăzute într-o nouă concepție de formare inițială a cadrelor didactice prezentată de Ministerul Educației și Cercetării, care ar putea fi aplicată din septembrie 2027, transmite IPN.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat într-o conferință de presă că viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică din semestrul al doilea din primul an de facultate. Studenții vor avea o zi din săptămână activitate în școli sau grădinițe, pentru a-și dezvolta competențele practice și a aplica în activitatea didactică ceea ce învață la universitate.

Totodată, MEC urmează să selecteze un număr limitat de școli care vor deveni baze de practică pedagogică. Acestea ar putea beneficia de investiții suplimentare, iar profesorii care vor îndruma studenții vor fi instruiți și remunerați pentru activitatea de mentorat.

Concepția prevede și o evaluare finală integrată care să verifice atât cunoștințele teoretice, cât și competențele practice ale absolvenților de Științe ale Educației, inclusiv prin susținerea unei lecții publice.

Directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), Viorica Andrițchi, a menționat că, în general, absolvenții cunosc teoria, însă întâmpină dificultăți atunci când trebuie să o aplice în sala de clasă. Potrivit acesteia, noua concepție urmărește să reducă această discrepanță și să asigure o pregătire mai bună a viitoarelor cadre didactice pentru activitatea practică.

Potrivit autorităților, schimbările sunt planificate pentru septembrie 2027 și îi vor viza de anul viitor pe toți tinerii care vor începe studiile pedagogice. Concepția urmează să fie discutată în continuare cu universitățile și tinerii specialiști din sistemul educațional.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Promo-LEX: Mesaje despre „lichidarea autonomiei”, promovate coordonat înainte de alegerile din Găgăuzia

Cu câteva luni înainte de alegerile din Găgăuzia, în mediul online s-a intensificat promovarea coordonată a unor mesaje despre pretinsa „lichidare a autonomiei”. Potrivit primului raport al Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor regionale din 15 noiembrie, acest narativ a fost promovat de cel puțin 70 de conturi și a acumulat circa 7 500 de reacții, 3 150 de comentarii și circa 1 400 de distribuiri, transmite IPN.

Raportul acoperă perioada 3 iulie-13 octombrie și vizează alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Observatorii au identificat și alte mesaje despre pretinsa suprimare a limbii ruse și a identității culturale, ilegitimitatea alegerilor și presupusa ingerință a Uniunii Europene.

Promo-LEX a documentat, de asemenea, 14 cazuri care ar putea fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în scop electoral. Printre acestea se numără atribuirea meritelor pentru investiții publice, folosirea canalelor instituționale în scop de promovare și implicarea funcționarilor și a aleșilor locali în activități cu tentă electorală.

Raportul semnalează și probleme legate de cadrul legal al scrutinelor, organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară la aproape un an de la expirarea mandatului și delimitarea competențelor dintre autoritățile centrale și cele regionale. Promo-LEX recomandă monitorizarea spațiului online și offline pentru identificarea implicării terților și a comportamentului inautentic coordonat, precum și armonizarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei cu Codul Electoral.

Deși până pe 13 octombrie niciun concurent electoral nu declarase cheltuieli, observatorii au estimat costuri de circa 53 de mii de lei pentru activitățile de promovare și desemnare a candidaților, inclusiv cele desfășurate înainte de desemnarea oficială a acestora.

Pentru cele 35 de mandate din Adunarea Populară au fost înregistrați 135 de candidați, dintre care 92 independenți și 43 desemnați de partide. Pentru funcția de bașcan au fost înregistrați opt candidați: cinci independenți și trei desemnați de partide.

Expozițiile internaționale Moldagrotech, ediția de toamnă, și Farmer 2026 au fost inaugurate joi la Moldexpo. Evenimentul reunește producători și furnizori de tehnică și echipamente agricole, cu accent pe tehnologii inteligente și utilaje moderne. Oferta expozițională include, de asemenea, sisteme de irigare, material săditor, produse agricole locale, hrană și produse pentru animale, precum și materiale și elemente prefabricate pentru construcții, transmite IPN.

În deschiderea evenimentului, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a subliniat că modernizarea tehnologică este esențială pentru reducerea costurilor de producție și creșterea competitivității fermierilor moldoveni. Potrivit lui, în contextul scumpirii carburanților, pieselor de schimb și utilajelor, utilizarea tehnologiilor moderne și a soiurilor mai productive poate contribui la eficientizarea activității agricole și la folosirea mai rațională a resurselor.

Directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, Sergiu Veșca, a evidențiat rolul gestionării terenurilor, al tehnologiilor și al politicilor statului în dezvoltarea agriculturii. Totodată, a subliniat importanța dialogului dintre producători, autorități și consumatori, pentru ca produsele agricole să răspundă cerințelor pieței.

Directoarea Moldexpo, Zinaida Popa, a menționat că agricultura are nevoie de noi modele de dezvoltare și de echipamente care să contribuie la creșterea productivității. Potrivit acesteia, ediția din acest an se desfășoară sub genericul „Teritoriul recoltei bogate” și evidențiază evoluția de la utilajele tradiționale la tehnologiile moderne.

Expozițiile reunesc peste 400 de participanți și mai mult de o mie de unități de tehnică și echipamente agricole, expuse pe o suprafață de peste zece mii de metri pătrați. Acestea pot fi vizitate în perioada 15-18 octombrie, între orele 10:00 și 18:00.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025