Fermierii vor putea procura tehnică agricolă printr-un proiect susținut de Japonia

Fermierii din Republica Moldova vor putea procura tehnică și echipamente agricole moderne și sisteme de irigare printr-un proiect susținut financiar de Japonia, în valoare de până la aproximativ 55 de milioane de dolari. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea acordului de împrumut pentru continuarea proiectului „Modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole”, transmite IPN.

Potrivit autorităților, agricultorii vor putea achiziționa echipamente la prețuri cu 10-15% mai mici decât cele de pe piață și vor putea achita costurile în rate, la o dobândă de 3,2%. Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de 20 de ani, cu o perioadă de grație de șase ani. Sumele rambursate vor putea fi reutilizate pentru finanțarea altor investiții în agricultură.

Proiectul va permite fermierilor să investească și în sisteme de irigare, echipamente pentru depozitarea și procesarea producției agricole, contribuind la reducerea consumului de apă și energie, a costurilor de producție și a vulnerabilității în fața schimbărilor climatice.

Implementarea proiectului va fi asigurată de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, în colaborare cu Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală și Oficiul Național al Viei și Vinului.

În etapa precedentă, 472 de fermieri din toate raioanele țării au beneficiat de finanțare. Au fost mobilizate investiții de aproximativ 816 milioane de lei pentru achiziționarea a 841 de mașini și echipamente agricole.

Potrivit Guvernului, din 2021, cu sprijinul Japoniei, au fost dezvoltate și implementate opt proiecte în sectorul agricol, care au vizat achiziționarea tehnicii agricole, modernizarea fermelor zootehnice, utilizarea energiei regenerabile și a soluțiilor digitale, precum și instruirea fermierilor.

Guvernul majorează de la 100 la 150 kWh plafonul lunar de consum al energiei electrice pentru care nu se va aplica TVA de 20%. Potrivit ministrului energiei, decizia a fost luată în urma unor evaluări suplimentare și a actualizării datelor privind consumul mediu al gospodăriilor, transmite IPN.

Noua regulă fiscală va intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2027 și va funcționa după un sistem diferențiat. Astfel, pentru primii 150 kWh de energie electrică consumați lunar nu se va aplica TVA, iar pentru cantitatea care depășește acest plafon se va aplica taxa de 20%.

În cazul gazelor naturale, plafonul lunar de consum este de 150 de metri cubi. Pentru consumul care se încadrează în acest volum se va aplica cota redusă de TVA de 8%, iar pentru ceea ce depășește plafonul, TVA-ul va fi de 20%.

Ministrul a precizat că măsurile privind aplicarea TVA la energia electrică și majorarea TVA la gaze au fost discutate anterior, iar noile plafoane au fost stabilite în baza datelor actualizate.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Fermierii vor putea procura tehnică agricolă printr-un proiect susținut de Japonia

Fermierii din Republica Moldova vor putea procura tehnică și echipamente agricole moderne și sisteme de irigare printr-un proiect susținut financiar de Japonia, în valoare de până la aproximativ 55 de milioane de dolari. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea acordului de împrumut pentru continuarea proiectului „Modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole”, transmite IPN.

Potrivit autorităților, agricultorii vor putea achiziționa echipamente la prețuri cu 10-15% mai mici decât cele de pe piață și vor putea achita costurile în rate, la o dobândă de 3,2%. Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de 20 de ani, cu o perioadă de grație de șase ani. Sumele rambursate vor putea fi reutilizate pentru finanțarea altor investiții în agricultură.

Proiectul va permite fermierilor să investească și în sisteme de irigare, echipamente pentru depozitarea și procesarea producției agricole, contribuind la reducerea consumului de apă și energie, a costurilor de producție și a vulnerabilității în fața schimbărilor climatice.

Implementarea proiectului va fi asigurată de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, în colaborare cu Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală și Oficiul Național al Viei și Vinului.

În etapa precedentă, 472 de fermieri din toate raioanele țării au beneficiat de finanțare. Au fost mobilizate investiții de aproximativ 816 milioane de lei pentru achiziționarea a 841 de mașini și echipamente agricole.

Potrivit Guvernului, din 2021, cu sprijinul Japoniei, au fost dezvoltate și implementate opt proiecte în sectorul agricol, care au vizat achiziționarea tehnicii agricole, modernizarea fermelor zootehnice, utilizarea energiei regenerabile și a soluțiilor digitale, precum și instruirea fermierilor.

Epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo se extinde: circa 80 au fost confirmate în ultimele două zile, ceea ce duce bilanțul total la 9 144. A crescut și numărul deceselor, iar în Kenya a fost confirmat un al doilea caz de infectare, potrivit autorităților citate de Reuters, transmite IPN.

Datele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor arată că numărul deceselor raportate în Congo a crescut cu 29, ajungând la 4 410. În prezent, 899 de pacienți sunt internați în izolare, iar 2 418 persoane infectate s-au vindecat.

Provincia Ituri rămâne cea mai afectată, cu 6 734 de cazuri confirmate și 3 177 de decese. În total, epidemia afectează 65 de zone sanitare din șapte provincii ale Republicii Democrate Congo.

Între timp, Kenya a confirmat miercuri al doilea caz de Ebola, la o rudă a primului pacient infectat. Primul caz fusese anunțat pe 6 octombrie, la un cetățean kenyan care locuise în Republica Democrată Congo și care ulterior a decedat. Autoritățile kenyene susțin că, deocamdată, nu există dovezi privind răspândirea comunitară a virusului în țară.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025