O relatare publicată de The Wall Street Journal despre o presupusă discuție avută la Atena de ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, a readus în atenția opiniei publice europene o problemă care depășește cazul României: cât de mare poate deveni influența marilor puteri asupra deciziilor politice ale statelor mai mici?

Potrivit relatării, ambasadoarea americană ar fi sugerat, într-o discuție despre situația politică de la București, că Statele Unite ar putea contribui la schimbarea unui guvern și că același lucru ar putea fi făcut și în Grecia. Informația provine dintr-o sursă citată de publicație și trebuie tratată cu precauția necesară până la confirmarea independentă a tuturor detaliilor.

Dar dincolo de adevărul sau falsitatea integrală a acestei destăinuiri există o problemă politică reală: în ce măsură statele mici și mijlocii mai pot lua decizii în deplină libertate într-o lume dominată de competiția dintre marile centre de putere?

Pentru Republica Moldova, întrebarea nu este deloc teoretică.

Republica Moldova cunoaște deja prețul geopoliticii

Republica Moldova a trăit mai mult de trei decenii între proiecte geopolitice concurente. Conflictul transnistrean, prezența militară rusă, dependențele energetice, presiunile economice și informaționale, precum și competiția pentru orientarea externă a țării au făcut ca problema suveranității să fie una mult mai complicată decât simpla existență a unui stat independent.

În cazul Republicii Moldova, geopolitica nu se află undeva departe, în capitalele marilor puteri. Ea se manifestă direct în viața cetățenilor.

Prețul gazului, securitatea energetică, accesul la piețele europene, securitatea frontierei, războiul din Ucraina, situația din regiunea transnistreană și direcția politicii externe sunt toate legate de poziția geopolitică a țării.

De aceea, lecția episodului de la Atena este importantă pentru Chișinău: suveranitatea formală nu este întotdeauna suficientă pentru garantarea libertății reale de decizie. Un stat poate fi juridic suveran și, în același timp, vulnerabil economic, militar, energetic sau instituțional. Iar Republica Moldova este un exemplu relevant.

Între Moscova, Washington și Bruxelles

În ultimele decenii, Republica Moldova a fost nevoită să navigheze între interese geopolitice puternice. Federația Rusă a folosit instrumente militare, economice, energetice și politice pentru a-și păstra influența în regiune. Uniunea Europeană a devenit principalul partener economic și instituțional al Republicii Moldova. Statele Unite au contribuit la consolidarea securității și rezilienței statului moldovean.

Aceste relații sunt importante, dar ele nu elimină problema fundamentală: Republica Moldova trebuie să dispună de suficientă forță instituțională și economică pentru a-și apăra propriile interese. Și aici apare una dintre marile contradicții ale statului moldovean. Republica Moldova dorește să fie suverană, dar dimensiunea sa economică, demografică și militară îi limitează capacitatea de a rezista presiunilor geopolitice.

Este o problemă structurală, nu una conjuncturală.

Unirea cu România – de la simbol politic la problemă de securitate?

În acest context trebuie redeschisă, inclusiv în plan academic și public, o discuție care timp de decenii a fost tratată mai ales ca una identitară: ce ar însemna Unirea Republicii Moldova cu România pentru securitatea și capacitatea de decizie a populației de pe ambele maluri ale Prutului?

Pentru o parte a societății din Republica Moldova, Unirea reprezintă în primul rând recuperarea unei unități istorice și naționale. Pentru alții, ea este o opțiune politică pe care o privesc diferit sau o resping.

Există însă și o a treia perspectivă, care merită analizată mai riguros: cea strategică. În această perspectivă, problema nu mai este doar „cine suntem?”, ci și „cât de vulnerabil este statul nostru și ce arhitectură politică ne poate oferi mai multă securitate?”.

România este stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Republica Moldova se află în proces de aderare la Uniunea Europeană și nu este membră a NATO. Prin urmare, eventualitatea unei Uniri ar produce o schimbare fundamentală a cadrului instituțional, economic și de securitate în care s-ar afla cetățenii Republicii Moldova.

Dar tocmai aici este necesară o abordare serioasă, lipsită de sloganuri.

Unirea nu trebuie prezentată ca o formulă magică prin care dispar automat toate problemele Republicii Moldova. Ea ar presupune probleme juridice, economice, administrative, sociale și politice complexe. Ar necesita acorduri, instituții, armonizarea legislației și un proces democratic care să clarifice voința populației.

Cu toate acestea, din punct de vedere strategic, ea poate fi analizată ca una dintre variantele prin care problema vulnerabilității geopolitice a Republicii Moldova ar putea fi abordată într-un cadru european și euroatlantic deja existent.

Întrebarea pe care Republica Moldova nu o mai poate evita

Timp de peste trei decenii, dezbaterea despre viitorul Republicii Moldova a fost formulată în jurul unor alternative aparent simple: apropierea de Rusia sau apropierea de Uniunea Europeană, neutralitate sau integrare europeană, independență sau Unire.

Realitatea este însă mai complicată.

Un stat poate fi independent și vulnerabil. Poate fi neutru și expus. Poate avea relații bune cu mai multe centre de putere și, totuși, să rămână dependent de ele. În aceste condiții, problema fundamentală devine capacitatea de a construi o arhitectură de securitate și dezvoltare care să reducă vulnerabilitățile structurale.

Integrarea europeană este una dintre căile aflate deja în curs.

Consolidarea relației cu România este o altă realitate evidentă.

Iar Unirea reprezintă, pentru o parte a societății, o eventuală formă politică prin care aceste două procese ar putea fi duse până la consecința lor instituțională maximă.

Această perspectivă merită discutată fără tabuuri, dar și fără romantism politic.

Ce ar putea schimba Unirea?

Privită strict prin prisma intereselor strategice ale Republicii Moldova, o eventuală Unire ar modifica fundamental cel puțin cinci dimensiuni.

Prima este securitatea. Republica Moldova ar înceta să fie un stat militar neutru aflat în proximitatea unui război și ar intra în cadrul de securitate al României, inclusiv în arhitectura NATO. Aceasta ar schimba radical problema apărării teritoriului.

A doua este problema transnistreană. Conflictul nu ar dispărea automat printr-o schimbare constituțională, dar ar fi redefinit într-un context juridic, politic și de securitate complet diferit. Problema retragerii trupelor ruse și a reintegrării teritoriului ar deveni parte a unei arhitecturi europene și euroatlantice mult mai largi.

A treia este energia. Integrarea deplină în infrastructura și piața energetică românească și europeană ar reduce semnificativ vulnerabilitățile care au permis, în trecut, transformarea energiei într-un instrument de presiune politică.

A patra este economia. Republica Moldova ar fi integrată într-o economie europeană de dimensiuni mult mai mari, cu acces la instituțiile și mecanismele economice ale României și ale Uniunii Europene. Evident, integrarea ar presupune și costuri, adaptări și diferențe de dezvoltare care nu pot fi ignorate.

A cincea este problema instituțională. Cetățenii Republicii Moldova ar intra într-un sistem instituțional european consolidat, cu mecanisme juridice, administrative și financiare dezvoltate în cadrul României și al Uniunii Europene.

Acestea sunt argumente care pot fi analizate rațional, independent de opțiunea politică personală a fiecărui cetățean.

România – nu doar „stat vecin”, ci posibilă arhitectură de securitate

Pentru Republica Moldova, România are o particularitate pe care niciun alt partener extern nu o are: relația dintre cele două state este simultan istorică, culturală, lingvistică, economică și strategică.

România este deja principalul coridor european al Republicii Moldova. Electricitatea, gazele, infrastructura rutieră și feroviară, comerțul, educația și mobilitatea cetățenilor leagă tot mai mult cele două maluri ale Prutului.

Din această perspectivă, întrebarea nu mai este dacă Republica Moldova are nevoie de România. Realitatea ultimilor ani arată amploarea acestei interdependențe. Întrebarea este până unde poate merge această integrare. Poate rămâne ea exclusiv economică și europeană? Poate deveni una instituțională? Sau poate ajunge, într-un anumit moment, la un proiect politic de reunificare?

Răspunsul la aceste întrebări nu poate fi dat de Moscova, Washington sau Bruxelles. Și nici măcar de București. El poate aparține doar cetățenilor Republicii Moldova și României, prin mijloace democratice și în conformitate cu dreptul internațional și constituțional.

Lecția destăinuirii de la Atena

Poate că aceasta este cea mai importantă lecție a întregului episod.

Dacă informația relatată despre discuția de la Atena se va confirma în forma prezentată, ea ar ridica probleme serioase privind limitele influenței externe asupra politicii unui stat european.

Dacă nu se va confirma, problema mai largă rămâne oricum: într-o lume dominată de competiția geopolitică, statele mici trebuie să găsească formule prin care să-și reducă vulnerabilitatea.

Republica Moldova nu își poate permite să fie permanent terenul de confruntare al altora.

Nici Rusia nu trebuie să decidă viitorul Republicii Moldova. Nici Statele Unite. Nici Uniunea Europeană.

Viitorul trebuie decis de cetățenii Republicii Moldova împreună cu cei din România.

Dar pentru ca o asemenea decizie să fie cu adevărat liberă, ea trebuie luată de o societate informată, într-un stat rezilient și într-un cadru democratic.

De aici începe adevărata discuție despre Unire. Nu de la sloganuri și nici de la nostalgii.

Ci de la o întrebare simplă și fundamentală: care arhitectură politică poate oferi cetățenilor Republicii Moldova cea mai mare capacitate de a-și decide singuri viitorul, de a-și proteja securitatea și de a-și apăra identitatea și interesele europene?

Pentru unii, răspunsul poate fi consolidarea Republicii Moldova ca stat independent și integrarea sa în Uniunea Europeană.

Pentru alții, răspunsul este reunificarea cu România.

Important este ca această discuție să nu mai fie purtată prin prisma fricii, a propagandei sau a presiunilor geopolitice, ci prin analiza concretă a consecințelor. Pentru că adevărata suveranitate nu înseamnă doar existența unui stat pe hartă. Înseamnă ca cetățenii acelui stat să poată decide liber asupra viitorului lor. Iar pentru Republica Moldova, într-o regiune în care marile puteri își dispută influența, aceasta este probabil cea mai importantă întrebare a generației noastre.

Disclaimer: Acest material este realizat de Agenția de Presă IPN. Proiectul – Europa Aproape: Informare, dialog și cooperare – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și implementat de Agenția de Presă IPN. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.