Polițiștii accidentați la Grigorăuca au murit la spital

Sursa foto: IGP

Actualizare: Cei doi polițiști care au fost loviți astăzi de o mașină la Sângerei, în timpul activității, au murit la spital. IGP precizează că este vorba despre un tânăr de 25 de ani și unul de 29 de ani. Ambii au suferit traumatisme grave.

Actualizare: Șoferul care a lovit cei doi polițiști de patrulare în localitatea Grigorăuca a declarat că ar fi adormit la volan înainte de impact. Informația a fost comunicată presei de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, prezent la fața locului. Potrivit lui, accidentul s-a produs în timp ce agenții documentau o contravenție, aflându-se pe acostament, lângă autospeciala de serviciu.

Știrea inițială: Doi polițiști de patrulare au fost grav răniți după ce au fost loviți de un automobil în localitatea Grigorăuca, raionul Sângerei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, accidentul s-a produs în timp ce agenții se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu, care era staționată regulamentar și avea semnalele luminoase conectate.

Oamenii legii au fost loviți de un automobil condus de un bărbat. În urma impactului, ambii polițiști au suferit răni grave și au fost transportați de urgență la spital.

La fața locului au fost mobilizate echipe de anchetă care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

Motorina depășește pragul de 28 de lei pe litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a majorat prețul maxim de referință cu 51 de bani. Noile tarife, valabile pentru weekend și luni, aduc și o scumpire a benzinei cu 24 de bani pe litru, transmite IPN.

Potrivit ANRE, motorina standard va putea fi comercializată la un preț maxim de 28,07 lei per litru, cu 51 de bani mai mult, în timp ce benzina COR 95 va costa cel mult 28,96 lei per litru, cu 24 de bani în plus.

ANRE stabilește prețurile maxime de comercializare cu amănuntul pentru carburanții standard în baza unei metodologii care ia în calcul media cotațiilor internaționale Platts și cursul oficial leu–dolar din ultimele 14 zile, precum și marja comercială specifică, accizele și taxa pe valoarea adăugată, aplicate conform prevederilor Codului Fiscal.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025