Tehnologii inteligente și utilaje moderne vor fi prezentate la expozițiile Moldagrotech și Farmer 2026, organizate în perioada 15-18 octombrie, la Moldexpo, în Chișinău. Evenimentul va reuni peste 400 de participanți, care vor expune mai mult de o mie de unități de tehnică și echipamente agricole, pe o suprafață de peste 10 mii de metri pătrați, transmite IPN.
În cadrul unei conferințe de presă, directoarea Moldexpo, Zinaida Popa, a vorbit despre principalele atracții ale evenimentului și oportunitățile oferite vizitatorilor. La intrarea în spațiul expozițional va fi amenajată o zonă dedicată evoluției agriculturii, iar cei interesați vor putea descoperi utilaje pentru diverse lucrări agricole și soluții tehnologice menite să contribuie la modernizarea fermelor.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a subliniat că adoptarea tehnologiilor moderne este esențială pentru creșterea competitivității producătorilor agricoli din Republica Moldova. Potrivit acestuia, utilizarea echipamentelor performante poate contribui la reducerea costurilor de producție, sporirea productivității și îmbunătățirea calității produselor agricole.
Ambele expoziții vor putea fi vizitate în perioada 15-18 octombrie, între orele 10:00 și 18:00, la Moldexpo.