Locuitorii a trei localități rămân fără gaze timp de o săptămână

Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată, în perioada 20-25 octombrie, în comuna Redeni și satele Drăgușeni și Zămcioji din raionul Strășeni, din cauza executării unor lucrări programate, transmite IPN.

Potrivit Energocom, vor fi afectați 541 de consumatori casnici și unsprezece consumatori noncasnici.

„Furnizarea gazelor va fi reluată imediat ce lucrările programate ale SRL Ialoveni-Gaz vor fi finalizate”, precizează furnizorul.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Locuitorii a trei localități rămân fără gaze timp de o săptămână

Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată, în perioada 20-25 octombrie, în comuna Redeni și satele Drăgușeni și Zămcioji din raionul Strășeni, din cauza executării unor lucrări programate, transmite IPN.

Potrivit Energocom, vor fi afectați 541 de consumatori casnici și unsprezece consumatori noncasnici.

„Furnizarea gazelor va fi reluată imediat ce lucrările programate ale SRL Ialoveni-Gaz vor fi finalizate”, precizează furnizorul.

1 IANUARIE, 2025