Iranul propune renunțarea la îmbogățirea uraniului în schimbul ridicării sancțiunilor

Sursa foto: Shutterstock

Autoritățile de la Teheran sunt dispuse să dilueze stocul de uraniu îmbogățit la 60%, cu condiția ridicării tuturor sancțiunilor internaționale, a declarat luni șeful Organizației pentru Energie Atomică din Iran, Mohammad Eslami, transmite IPN, cu referire la Le Figaro.

Mohammad Eslami a menționat că Iranul ar putea renunța la îmbogățirea uraniului, însă acest lucru depinde de ridicarea tuturor sancțiunilor în schimb. Nu a fost clar dacă se referă la toate măsurile restrictive împotriva Iranului sau doar la cele impuse de Statele Unite.

Săptămâna trecută, Iran și SUA au reluat negocierile privind programul nuclear iranian. Statele Unite cer ca Teheranul să oprească complet îmbogățirea uraniului și să renunțe la stocul de aproximativ 400 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit, pentru a împiedica construcția unei arme nucleare. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că discuțiile reprezintă un început pozitiv și a precizat că eforturile diplomatice vor continua.

Anterior, Iran și SUA au purtat mai multe runde de negocieri. În mai 2025, Ali Shamkhani, consilier politic, militar și nuclear al liderului iranian Ali Khamenei, a afirmat că Iranul era dispus să nu mai fabrice arme nucleare și să reducă nivelul de îmbogățire a uraniului la cel civil, permițând inspectorilor internaționali să supravegheze procesul, în schimbul ridicării sancțiunilor economice de către SUA.

Negocierile au fost suspendate în iunie 2025, după războiul de 12 zile dintre Israel și Iran, și după atacarea siturilor nucleare iraniene de către armata americană. Ulterior, Parlamentul de la Teheran a votat pentru suspendarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, ceea ce înseamnă că inspectorii internaționali nu pot efectua inspecții fără aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Iranul propune renunțarea la îmbogățirea uraniului în schimbul ridicării sancțiunilor

Sursa foto: Shutterstock

Autoritățile de la Teheran sunt dispuse să dilueze stocul de uraniu îmbogățit la 60%, cu condiția ridicării tuturor sancțiunilor internaționale, a declarat luni șeful Organizației pentru Energie Atomică din Iran, Mohammad Eslami, transmite IPN, cu referire la Le Figaro.

Mohammad Eslami a menționat că Iranul ar putea renunța la îmbogățirea uraniului, însă acest lucru depinde de ridicarea tuturor sancțiunilor în schimb. Nu a fost clar dacă se referă la toate măsurile restrictive împotriva Iranului sau doar la cele impuse de Statele Unite.

Săptămâna trecută, Iran și SUA au reluat negocierile privind programul nuclear iranian. Statele Unite cer ca Teheranul să oprească complet îmbogățirea uraniului și să renunțe la stocul de aproximativ 400 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit, pentru a împiedica construcția unei arme nucleare. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că discuțiile reprezintă un început pozitiv și a precizat că eforturile diplomatice vor continua.

Anterior, Iran și SUA au purtat mai multe runde de negocieri. În mai 2025, Ali Shamkhani, consilier politic, militar și nuclear al liderului iranian Ali Khamenei, a afirmat că Iranul era dispus să nu mai fabrice arme nucleare și să reducă nivelul de îmbogățire a uraniului la cel civil, permițând inspectorilor internaționali să supravegheze procesul, în schimbul ridicării sancțiunilor economice de către SUA.

Negocierile au fost suspendate în iunie 2025, după războiul de 12 zile dintre Israel și Iran, și după atacarea siturilor nucleare iraniene de către armata americană. Ulterior, Parlamentul de la Teheran a votat pentru suspendarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, ceea ce înseamnă că inspectorii internaționali nu pot efectua inspecții fără aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului.

Iranul propune renunțarea la îmbogățirea uraniului în schimbul ridicării sancțiunilor

Rapid Ghidighici a cucerit, în premieră, Cupa Moldovei la fotbal pe plajă, după ce a învins cu 5-3 formația Nistru...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025