IPN | Agenda culturală | 9 iulie

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova și Asociația Français Sans Frontières, Franța, găzduiește atelierul creativ: „Fii EtnoEco”, organizat în cadrul celei de-a doua ediții a Școlii de Vară Francofone USM-FSF 2026 /MNEIN /ora 15:00/.

Are loc întâlnirea cu scriitoarea Ruxandra Burcescu și prezentarea celui mai nou roman publicat „Greu de pătruns în pădurea de mesteceni” /Cărturești la muzeu, strada 31 august 1989, 121 A /ora 18:30/.

Artistul Vali Boghean susține concertul „Vin în amurg” /Vinăria Poiana /ora 19:00/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

Motorina depășește pragul de 28 de lei pe litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a majorat prețul maxim de referință cu 51 de bani. Noile tarife, valabile pentru weekend și luni, aduc și o scumpire a benzinei cu 24 de bani pe litru, transmite IPN.

Potrivit ANRE, motorina standard va putea fi comercializată la un preț maxim de 28,07 lei per litru, cu 51 de bani mai mult, în timp ce benzina COR 95 va costa cel mult 28,96 lei per litru, cu 24 de bani în plus.

ANRE stabilește prețurile maxime de comercializare cu amănuntul pentru carburanții standard în baza unei metodologii care ia în calcul media cotațiilor internaționale Platts și cursul oficial leu–dolar din ultimele 14 zile, precum și marja comercială specifică, accizele și taxa pe valoarea adăugată, aplicate conform prevederilor Codului Fiscal.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025