Cetățenii din Republica Moldova și România vor avea acces la intervenții medicale mai rapide și bine coordonate. La Serviciul medical al Ministerului Afacerilor Interne va fi creată, pentru prima dată, o Unitate de primiri urgențe modernă. Aceasta va permite medicilor să gestioneze eficient cazurile critice și să ofere îngrijiri adaptate fiecărei situații, transmite IPN.
Unitatea va funcționa în cadrul proiectului „Sistem de sănătate modern pentru populație”. Proiectul prevede dotarea instituției cu echipamente medicale performante și instruirea personalului pentru a interveni rapid în situații de urgență.
Medicii vor participa și la schimburi de experiență cu specialiști din România. Potrivit MAI, cooperarea directă dintre echipele medicale din cele două state va reduce timpul de reacție în cazurile critice. În situațiile care necesită intervenții comune, conexiunea dintre echipele din Moldova și România va permite o acțiune rapidă, adaptată fiecărei urgențe.
Proiectul este finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027. Conferința de lansare a avut loc la Galați, unde au fost prezentate obiectivele și etapele de implementare. Acestea includ modernizarea infrastructurii medicale, achiziția echipamentelor necesare și organizarea activităților de instruire pentru personal.
Implementarea va dura 24 de luni, între 31 iulie 2025 și 30 iulie 2027. În această perioadă vor fi realizate lucrările, achizițiile și programele de pregătire care trebuie să consolideze capacitatea de reacție a echipelor de urgență din zona transfrontalieră.