Grosu: Ministrul Nosatîi e foarte afectat. O astfel de tragedie poate șterge tot ce ai muncit

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, este profund afectat de tragedia produsă la unitatea militară din Cahul, unde un minor de 16 ani și-a pierdut viața, însă deocamdată nu se discută despre demisia acestuia. Șeful legislativului afirmă că autoritățile vor desfășura o anchetă „foarte dură și severă” pentru a stabili toate circumstanțele cazului, transmite IPN.

„Domnul Nosatîi e un profesionist. O tragedie de acest fel poate șterge cu buretele tot ce muncești. Este foarte afectat, am vorbit cu el”, a declarat președintele Parlamentului în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit lui, reacția opoziției și solicitarea de audieri publice sunt legitime, însă deciziile trebuie luate la rece, fără speculații politice. „Reacția deputaților de a solicita audieri, raport, este una legitimă. Este o tragedie irecuperabilă nu doar pentru familie, dar și pentru noi toți. Executivul a dispus o anchetă pe felul cum se respectă regulile de port-armă în acea unitate, care a fost comportamentul medicilor care au venit la fața locului”, susține Igor Grosu.

Potrivit lui, este impardonabil ca inițial să se spună una, apoi alta. „Am vorbit și cu ministrul apărării și cu ministrul sănătății, dar și cu Viorel Cernăuțeanu. Va fi o anchetă foarte dură, severă, ca să vedem unde s-a gafat. Cum a ajuns un minor în acel spațiu?”, a precizat Igor Grosu.

Acesta a mai spus că tragedia reprezintă „o pată pe Forțele Armate” și a dat asigurări că autoritățile vor susține orice anchetă pentru elucidarea cazului. „Este o durere pentru noi toți, o pată pe Forțele Armate. Trebuie să luăm decizii dure, dar foarte documentate. Deciziile trebuie luate la rece, fără a specula politic. Noi vom susține orice anchetă”, a mai spus Igor Grosu.

Incidentul s-a produs duminică, pe teritoriul unei unități militare din Cahul, după ce un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip „Glock”, în prezența mai multor persoane, inclusiv a minorului aflat în vizită. Adolescentul de 16 ani a decedat, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit, starea acestuia fiind stabilă.

Inițial, autoritățile au anunțat că minorul ar fi murit în urma unui stop cardiac, însă ulterior s-a precizat că acesta ar fi fost împușcat.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Grosu: Ministrul Nosatîi e foarte afectat. O astfel de tragedie poate șterge tot ce ai muncit

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, este profund afectat de tragedia produsă la unitatea militară din Cahul, unde un minor de 16 ani și-a pierdut viața, însă deocamdată nu se discută despre demisia acestuia. Șeful legislativului afirmă că autoritățile vor desfășura o anchetă „foarte dură și severă” pentru a stabili toate circumstanțele cazului, transmite IPN.

„Domnul Nosatîi e un profesionist. O tragedie de acest fel poate șterge cu buretele tot ce muncești. Este foarte afectat, am vorbit cu el”, a declarat președintele Parlamentului în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit lui, reacția opoziției și solicitarea de audieri publice sunt legitime, însă deciziile trebuie luate la rece, fără speculații politice. „Reacția deputaților de a solicita audieri, raport, este una legitimă. Este o tragedie irecuperabilă nu doar pentru familie, dar și pentru noi toți. Executivul a dispus o anchetă pe felul cum se respectă regulile de port-armă în acea unitate, care a fost comportamentul medicilor care au venit la fața locului”, susține Igor Grosu.

Potrivit lui, este impardonabil ca inițial să se spună una, apoi alta. „Am vorbit și cu ministrul apărării și cu ministrul sănătății, dar și cu Viorel Cernăuțeanu. Va fi o anchetă foarte dură, severă, ca să vedem unde s-a gafat. Cum a ajuns un minor în acel spațiu?”, a precizat Igor Grosu.

Acesta a mai spus că tragedia reprezintă „o pată pe Forțele Armate” și a dat asigurări că autoritățile vor susține orice anchetă pentru elucidarea cazului. „Este o durere pentru noi toți, o pată pe Forțele Armate. Trebuie să luăm decizii dure, dar foarte documentate. Deciziile trebuie luate la rece, fără a specula politic. Noi vom susține orice anchetă”, a mai spus Igor Grosu.

Incidentul s-a produs duminică, pe teritoriul unei unități militare din Cahul, după ce un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip „Glock”, în prezența mai multor persoane, inclusiv a minorului aflat în vizită. Adolescentul de 16 ani a decedat, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit, starea acestuia fiind stabilă.

Inițial, autoritățile au anunțat că minorul ar fi murit în urma unui stop cardiac, însă ulterior s-a precizat că acesta ar fi fost împușcat.

Grosu: Ministrul Nosatîi e foarte afectat. O astfel de tragedie poate șterge tot ce ai muncit

Rapid Ghidighici a cucerit, în premieră, Cupa Moldovei la fotbal pe plajă, după ce a învins cu 5-3 formația Nistru...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025