Festivalul „Lumea copilăriei”, la Chișinău: trei zile de activități pentru copii și familii

Locuitorii și oaspeții capitalei sunt așteptați la festivalul „Lumea copilăriei”, unde, timp de trei zile, vor avea loc activități educative, artistice și recreative dedicate copiilor și familiilor. Evenimentul se desfășoară în perioada 30 mai – 1 iunie, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” și pe strada Columna, tronsonul cuprins între străzile Bănulescu-Bodoni și Pușkin, transmite IPN.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, programul include ateliere de pictură, face painting, zone foto, concursuri de desene tematice cu tombole și premii, activități sportive, jocuri educative și puzzle-uri, dar și spații de relaxare pentru părinți și proiecții de desene animate. Evenimentul își propune să promoveze valorile prieteniei și solidarității, oferind un spațiu de socializare pentru întreaga comunitate.

Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea urmări evoluarea colectivelor artistice ale școlilor de arte din Chișinău: Școala de Arte „Alexei Stârcea” (30 mai), Școala de Muzică „Maria Bieșu” (31 mai) și Școala de Arte „Valeriu Poleacov” (1 iunie). Pe scenă vor urca și artiști îndrăgiți de copii, precum Sis n Bro și Ciao Patricia (30 mai), Kamelia Melnic și Iuliana Beregoi (31 mai), precum și Ioana Burlacu și Orange Blue (1 iunie).

De asemenea, în perioada 30 mai-1 iunie, în toate sectoarele capitalei vor fi organizate activități, spectacole și momente artistice dedicate copiilor și familiilor.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Festivalul „Lumea copilăriei”, la Chișinău: trei zile de activități pentru copii și familii

Locuitorii și oaspeții capitalei sunt așteptați la festivalul „Lumea copilăriei”, unde, timp de trei zile, vor avea loc activități educative, artistice și recreative dedicate copiilor și familiilor. Evenimentul se desfășoară în perioada 30 mai – 1 iunie, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” și pe strada Columna, tronsonul cuprins între străzile Bănulescu-Bodoni și Pușkin, transmite IPN.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, programul include ateliere de pictură, face painting, zone foto, concursuri de desene tematice cu tombole și premii, activități sportive, jocuri educative și puzzle-uri, dar și spații de relaxare pentru părinți și proiecții de desene animate. Evenimentul își propune să promoveze valorile prieteniei și solidarității, oferind un spațiu de socializare pentru întreaga comunitate.

Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea urmări evoluarea colectivelor artistice ale școlilor de arte din Chișinău: Școala de Arte „Alexei Stârcea” (30 mai), Școala de Muzică „Maria Bieșu” (31 mai) și Școala de Arte „Valeriu Poleacov” (1 iunie). Pe scenă vor urca și artiști îndrăgiți de copii, precum Sis n Bro și Ciao Patricia (30 mai), Kamelia Melnic și Iuliana Beregoi (31 mai), precum și Ioana Burlacu și Orange Blue (1 iunie).

De asemenea, în perioada 30 mai-1 iunie, în toate sectoarele capitalei vor fi organizate activități, spectacole și momente artistice dedicate copiilor și familiilor.

Festivalul „Lumea copilăriei”, la Chișinău: trei zile de activități pentru copii și familii

Rapid Ghidighici a cucerit, în premieră, Cupa Moldovei la fotbal pe plajă, după ce a învins cu 5-3 formația Nistru...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025