Decretele de numire a ambasadorilor Serebrian și Kulminski – publicate în Monitorul Oficial

Sursa foto: MAE

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a fost numit ambasador în Turcia, iar fostul vicepremier Vladislav Kulminski – ambasador în Statele Unite ale Americii. Decretele de numire a celor doi diplomați au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare la data publicării, transmite IPN.

Oleg Serebrian a fost numit vicepremier pentru reintegrare în ianuarie 2022, după o carieră diplomatică de durată, inclusiv în calitate de ambasador al Republicii Moldova în Germania. La momentul în care a fost propus pentru funcția de ambasador în Turcia, Serebrian a declarat că această țară joacă un rol crucial în menținerea stabilității regionale și este un mediator important în conflictele din zonă.

Pe plan economic, diplomatul și-a exprimat dorința ca deschiderea să fie reciprocă – nu doar a Republicii Moldova către Turcia, ci și invers. „Să fie și o creștere a exporturilor moldovenești spre Turcia, o piață mare, de 84 de milioane de consumatori. Să diversificăm turismul în alte direcții”, a menționat anterior Oleg Serebrian.

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Vladislav Kulminski, devine ambasador în Statele Unite ale Americii după o activitate de peste 20 de ani în funcții de conducere în domeniile politicilor publice, administrației publice și dezvoltării internaționale. În noua funcție,  își propune să contribuie la restabilirea relațiilor cu administrația americană. „Să trecem de la dialog strategic la parteneriat strategic cu SUA. Relațiile economice sunt foarte importante. Probabil că trebuie să definim o ofertă în domeniul economic, în atragerea investițiilor din partea Statelor Unite aici, în Moldova”, a declarat anterior Kulminski.

În SUA, Vladislav Kulminski îl va înlocui pe Viorel Ursu, iar în Turcia, Oleg Serebrian preia funcția de la Dmitri Croitor. Decretele de rechemare ale acestora au fost publicate în aceeași ediție a Monitorului Oficial.

În Monitor au fost publicate și decretele de numire a lui Mihail Barbulat, în calitate de ambasador în Ungaria, și Emil Jacotă, în calitate de ambasador în Macedonia de Nord, acestea intrând în vigoare la data publicării.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Decretele de numire a ambasadorilor Serebrian și Kulminski – publicate în Monitorul Oficial

Sursa foto: MAE

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a fost numit ambasador în Turcia, iar fostul vicepremier Vladislav Kulminski – ambasador în Statele Unite ale Americii. Decretele de numire a celor doi diplomați au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare la data publicării, transmite IPN.

Oleg Serebrian a fost numit vicepremier pentru reintegrare în ianuarie 2022, după o carieră diplomatică de durată, inclusiv în calitate de ambasador al Republicii Moldova în Germania. La momentul în care a fost propus pentru funcția de ambasador în Turcia, Serebrian a declarat că această țară joacă un rol crucial în menținerea stabilității regionale și este un mediator important în conflictele din zonă.

Pe plan economic, diplomatul și-a exprimat dorința ca deschiderea să fie reciprocă – nu doar a Republicii Moldova către Turcia, ci și invers. „Să fie și o creștere a exporturilor moldovenești spre Turcia, o piață mare, de 84 de milioane de consumatori. Să diversificăm turismul în alte direcții”, a menționat anterior Oleg Serebrian.

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Vladislav Kulminski, devine ambasador în Statele Unite ale Americii după o activitate de peste 20 de ani în funcții de conducere în domeniile politicilor publice, administrației publice și dezvoltării internaționale. În noua funcție,  își propune să contribuie la restabilirea relațiilor cu administrația americană. „Să trecem de la dialog strategic la parteneriat strategic cu SUA. Relațiile economice sunt foarte importante. Probabil că trebuie să definim o ofertă în domeniul economic, în atragerea investițiilor din partea Statelor Unite aici, în Moldova”, a declarat anterior Kulminski.

În SUA, Vladislav Kulminski îl va înlocui pe Viorel Ursu, iar în Turcia, Oleg Serebrian preia funcția de la Dmitri Croitor. Decretele de rechemare ale acestora au fost publicate în aceeași ediție a Monitorului Oficial.

În Monitor au fost publicate și decretele de numire a lui Mihail Barbulat, în calitate de ambasador în Ungaria, și Emil Jacotă, în calitate de ambasador în Macedonia de Nord, acestea intrând în vigoare la data publicării.

Decretele de numire a ambasadorilor Serebrian și Kulminski – publicate în Monitorul Oficial

Rapid Ghidighici a cucerit, în premieră, Cupa Moldovei la fotbal pe plajă, după ce a învins cu 5-3 formația Nistru...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025