Actul de identitate, obligatoriu pentru a schimba banii, indiferent de sumă

Prezentarea actelor de identitate la efectuarea operațiunilor de schimb valutar va deveni obligatorie, indiferent de sumă. Astfel, urmează să fie eliminat pragul de 10 mii de lei până la care banii puteau fi schimbați fără a prezenta un act de identitate. Prevederile se conțin într-un proiect de lege înregistrat în Parlament, transmite IPN.

Autorul proiectului este deputatul Radu Marian, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe. Potrivit lui, prezentarea unui act de identitate la efectuarea schimbului valutar este cerută adesea ca parte a măsurilor de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului. Aceasta este o practică comună în multe țări din întreaga lume și este susținută de legislația dedicată combaterii acestor activități ilegale.

„În România, de exemplu, prezentarea unui act de identitate este obligatorie la orice schimb valutar, indiferent de sumă. De asemenea, se eliberează o chitanță pe care scrie suma care se schimbă, cursul și comisionul, iar semnătura de pe chitanță reprezintă acceptul clientului asupra tranzacției”, precizează Radu Marian.

Potrivit lui, prezentarea actului de identitate permite instituției financiare să verifice identitatea persoanei care efectuează schimbul valutar. Aceasta ajută la prevenirea folosirii unor identități false sau furate în încercarea de a spăla bani sau a finanța activități ilegale. De asemenea, actele de identitate permit instituțiilor financiare să înregistreze și monitorizeze tranzacțiile efectuate de către clienți. Aceste înregistrări pot fi utile în investigarea unor tranzacții suspecte și pot contribui la identificarea schemelor de spălare a banilor sau finanțare a terorismului.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Actul de identitate, obligatoriu pentru a schimba banii, indiferent de sumă

Prezentarea actelor de identitate la efectuarea operațiunilor de schimb valutar va deveni obligatorie, indiferent de sumă. Astfel, urmează să fie eliminat pragul de 10 mii de lei până la care banii puteau fi schimbați fără a prezenta un act de identitate. Prevederile se conțin într-un proiect de lege înregistrat în Parlament, transmite IPN.

Autorul proiectului este deputatul Radu Marian, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe. Potrivit lui, prezentarea unui act de identitate la efectuarea schimbului valutar este cerută adesea ca parte a măsurilor de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului. Aceasta este o practică comună în multe țări din întreaga lume și este susținută de legislația dedicată combaterii acestor activități ilegale.

„În România, de exemplu, prezentarea unui act de identitate este obligatorie la orice schimb valutar, indiferent de sumă. De asemenea, se eliberează o chitanță pe care scrie suma care se schimbă, cursul și comisionul, iar semnătura de pe chitanță reprezintă acceptul clientului asupra tranzacției”, precizează Radu Marian.

Potrivit lui, prezentarea actului de identitate permite instituției financiare să verifice identitatea persoanei care efectuează schimbul valutar. Aceasta ajută la prevenirea folosirii unor identități false sau furate în încercarea de a spăla bani sau a finanța activități ilegale. De asemenea, actele de identitate permit instituțiilor financiare să înregistreze și monitorizeze tranzacțiile efectuate de către clienți. Aceste înregistrări pot fi utile în investigarea unor tranzacții suspecte și pot contribui la identificarea schemelor de spălare a banilor sau finanțare a terorismului.

1 IANUARIE, 2025