
13 ani de închisoare pentru că și-a bătut soția. Victima a decedat la spital
Un bărbat de 49 de ani din raionul Briceni a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru violență în familie soldată cu decesul victimei. Acesta și-a bătut soția, care

Un bărbat de 49 de ani din raionul Briceni a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru violență în familie soldată cu decesul victimei. Acesta și-a bătut soția, care

Veniturile obținute de organizațiile societății civile prin mecanismul de desemnare procentuală, cunoscut ca Legea 2%, s-au ridicat în anul 2022 la peste 480 de mii de euro. Este cea mai

O femeie de 67 de ani a devenit donator de rinichi pentru fiul ei care suferea de insuficiență renală cronică și urma tratament prin dializă. Prelevarea și transplantarea au fost

Premierul Dorin Recean spune că Republica Moldova este într-o situație de stabilitate și pace. Iar Biroul de Reintegrare reușește să alinieze și stânga Nistrului la aceste obiective, transmite IPN. Declarațiile

Republica Moldova a obținut dreptul să exporte în Uniunea Europeană carne procesată de pasăre și ouă de consum. Astăzi au fost publicate modificările la Regulamentele de punere în aplicare (UE)

Reprezentanții Institutului Justiției Constituționale consideră că votarea proiectului de lege organică prin care se înlocuiește sintagma „limba moldovenească” cu „limba română”, inclusiv în Constituție, reprezintă o sfidare a legii supreme

Casa Națională de Asigurări Sociale a finanțat prima tranșă de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, în valoare de 39,9 milioane de lei, transmite IPN. Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate, pentru care ar vota 28,7% alegători, Blocul Comuniștilor

Naționala de futsal a Moldovei a fost învinsă cu 0-4 de dubla campioană mondială Spania în ultimul meci din grupa 1 a preliminariilor Campionatului Mondial 2024, transmite IPN. Pablo Ramirez

După ce în luna ianuarie rezervele au ajuns la un nivel record, în februarie activele oficiale de rezervă au scăzut cu 60,68 milioane de dolari SUA și au constituit 4
Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI