Vremea se încălzește

În zilele următoare, temperaturile atmosferice vor crește pe întreg teritoriul țării. Moldova se află sub influența unor mase de aer din partea de Nord-Vest și sub influența unui anticiclon. Declarația a fost făcută de șeful Centrului de Prognoze Meteo, Ghenadii Roșca, transmite IPN.

Potrivit lui Ghenadii Roșca, pentru zilele viitoare se așteaptă valori termice între +12 și +18 grade Celsius. Mâine, 30 martie, afară va fi cald, iar valorile termice vor oscila între +15 și +17 grade Celsius, fără precipitații. Noaptea temperaturile se vor încadra între 0 și +6 grade Celsius.

Cu toate că agricultorii așteaptă precipitații, acestea nu vor pătrunde în curând pe teritoriul Republicii Moldova. „Sperăm pe viitor să avem precipitații însemnate, pentru că de aceasta depinde, pe parcursul întregului an, dacă vom avea sau nu roadă”, a remarcat Ghenadii Roșca, într-o conferință de presă.

ghenadie rosca despre prognoza meteo.mp3

Primăria municipiului Chișinău este pregătită să asigure alimentarea cu apă a orașului chiar și în cazul unor eventuale dificultăți legate de debitul râului Nistru. Declarația a fost făcută de primarul general, Ion Ceban, care a precizat că municipalitatea a instituit măsuri de rezervă și dispune de resurse logistice pentru intervenție, dacă situația o va impune, transmite IPN.

Potrivit edilului, municipiul dispune de peste 270 de rezervoare pentru apă potabilă și tehnică, 20 de cisterne și 45 de autospeciale pentru transportarea apei către populație. Totodată, au fost stabilite peste 200 de puncte de distribuire a apei, dintre care jumătate în grădinițe, 30 în instituții medicale, iar 75 în sectoarele capitalei.

Ion Ceban a mai spus că municipalitatea dispune de 26 de sonde funcționale, administrate de Primărie și de întreprinderea Apă-Canal Chișinău, cu un debit total de aproximativ 32 de mii de metri cubi de apă pe zi. La acestea se adaugă capacitățile Minei Chișinău, care asigură în prezent circa 5 mii de metri cubi de apă pe zi, utilizați în principal pentru necesități tehnice.

Primarul general a menționat că rezervele de apă din lacurile de acumulare de la Novodnestrovsk și Dubăsari sunt suficiente în prezent. Totodată, municipalitatea a pregătit soluții alternative pentru asigurarea continuității alimentării cu apă a capitalei în cazul apariției unor dificultăți.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Vremea se încălzește

În zilele următoare, temperaturile atmosferice vor crește pe întreg teritoriul țării. Moldova se află sub influența unor mase de aer din partea de Nord-Vest și sub influența unui anticiclon. Declarația a fost făcută de șeful Centrului de Prognoze Meteo, Ghenadii Roșca, transmite IPN.

Potrivit lui Ghenadii Roșca, pentru zilele viitoare se așteaptă valori termice între +12 și +18 grade Celsius. Mâine, 30 martie, afară va fi cald, iar valorile termice vor oscila între +15 și +17 grade Celsius, fără precipitații. Noaptea temperaturile se vor încadra între 0 și +6 grade Celsius.

Cu toate că agricultorii așteaptă precipitații, acestea nu vor pătrunde în curând pe teritoriul Republicii Moldova. „Sperăm pe viitor să avem precipitații însemnate, pentru că de aceasta depinde, pe parcursul întregului an, dacă vom avea sau nu roadă”, a remarcat Ghenadii Roșca, într-o conferință de presă.

ghenadie rosca despre prognoza meteo.mp3

Sectorul financiar al Republicii Moldova rămâne stabil, în pofida unor riscuri monitorizate în domeniul creditării și al calității portofoliilor de împrumuturi. Constatarea aparține Comitetului Național de Stabilitate Financiară, care a analizat evoluțiile din sectorul bancar, nebancar, al asigurărilor și piața de capital, evidențiind niveluri reduse sau moderate ale principalelor riscuri sistemice, transmite IPN.

CNSF a evaluat situația financiară la finalul primului trimestru și a constatat că sectorul bancar își menține reziliența, în condițiile monitorizării continue a riscurilor. Riscul asociat creșterii excesive a creditării a fost apreciat drept moderat, după ce volumul creditelor bancare a continuat să crească într-un ritm superior evoluției PIB-ului. În acest context, Banca Națională a Moldovei a majorat rata amortizorului anticiclic de capital până la 2,5%, nivel aplicabil din 26 mai.

Rata creditelor neperformante din sectorul bancar a constituit 4,3%, cu 0,5 puncte procentuale mai mult față de trimestrul precedent, creșterea fiind determinată în principal de criterii calitative de evaluare.

Potrivit CNSF, riscurile de lichiditate, concentrare sectorială și de piață s-au menținut reduse, datorită rezervelor suficiente de lichiditate, structurii diversificate a portofoliilor de credite și expunerii limitate la fluctuațiile pieței. Băncile de importanță sistemică continuă să respecte cerințele de capital și lichiditate.

În sectorul de creditare nebancară, riscurile au fost evaluate drept moderat-reduse. Portofoliul de credite al organizațiilor de creditare nebancară și al asociațiilor de economii și împrumut a crescut cu 2,3%, în principal datorită creditelor acordate persoanelor juridice, iar calitatea portofoliilor s-a menținut relativ constantă.

Comitetul Național de Stabilitate Financiară este prezidat de guvernatorul BNM și reprezintă mecanismul de cooperare dintre instituțiile responsabile de supravegherea și menținerea stabilității financiare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025