Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 29 noiembrie 2018

Ambasadorul României Daniel Ioniță a declarat că nu vede o dorință din partea Chișinăului de a depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană pe perioada președinției României la Consiliul UE. „Or, această dorință nu poate fi scoasă din pălărie într-un mod inadecvat sau inopinat. Nu trăim într-o lume a surprizelor, trăim într-o lume în care astfel de decizii trebuie să fie pregătite atent. Or, eu nu am văzut până acum o pregătire pe chestiunea aceasta și nu cred că este posibilă o astfel de pregătire în timpul scurt pe care îl avem până la 1 ianuarie 2019”, a opinat diplomatul.

Un subiect aparte este agresivitatea politicienilor ca răspuns la așteptările electoratului, constată participanții unei conferințe organizate de Comisia Electorală Centrală și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației prin alegeri incluzive și transparente”.

În cadrul dezbaterilor, jurnalistul și analistul politic Igor Volnițchi a declarat că o analiză a mai multor campanii electorale a arătat că politicienii moldoveni sunt agresivi. 10% – pentru că așa le este firea. 30% se manifestă agresivi ca răspuns la agresivitatea cu care au fost tratați. Iar ceilalți 60% procedează astfel pentru că aceasta așteaptă de la ei electoratul. „Dacă în societate este o nemulțumire și se cere ca cel vinovat să fie tratat cu agresivitate, politicianul asta și va face. Prin urmare, elementul agresivității va fi prezent în orice campanie electorală”, susține Igor Volnițchi.

Cu scandal s-a produs numirea noului guvernator al BNM: fracțiunile PCRM și PSRM au părăsit ședința Parlamentului. Răspunzând la întrebările deputaților, noul guvernator Octavian Armașu a declarat că știe care sunt prioritățile și principalele provocări din domeniu. Deputata Partidului Liberal Democrat, Maria Ciobanu, a exprimat speranța că noul guvernator „nu va contribui cu experiența pe care o are, la acoperirea altor scheme precum furtul miliardului”.

Deja se știe că la una din primele ședințe ale Parlamentului de legislatură nouă Partidul Socialiștilor va propune spre adoptare un proiect de lege care va stabili că, dacă un deputat părăsește fracțiunea pe listele căreia a fost ales, acesta va fi privat de mandatul de parlamentar. Despre aceasta a anunțat deputatul Vlad Batrîncea.

Experții IPN au atras atenția asupra declarațiilor acestuia: „Pentru a pune capăt turismului politic și procesului de cumpărare-vânzare a deputaților, noi avem două proiecte sistemice. Primul – la încercarea de a părăsi fracțiunea deputatul pierde mandatul. Al doilea - modificarea Constituției astfel ca Republica Moldova să devină stat prezidențial”. Experții constată că ambele proiecte sistemice ale PSRM necesită modificarea Constituției. Iar modificarea legii supreme e un proces îndelungat, necesitând o pregătire minuțioasă. Altminteri, este de așteptat, și pe bună dreptate, că și Curtea Constituțională va declara proiectele respective contrare spiritului legii supreme, aducând atingere integrității materiei constituționale. Secretarul executiv al PSRM cunoaște aceste lucruri, de aceea promisiunile domniei sale au o încărcătură exclusiv propagandistică, subliniază experții.

Întrebări fără răspuns în cadrul celei de-a patra ediții a Forumului Mass-Media 2018 care atestă că pe parcursul anului 2018, jurnaliștii din Republica Moldova, au activat în condiții de insecuritate. Intimidările și amenințările au devenit mai frecvente pe fundalul ineficienței autorităților, accesul la informație s-a înrăutățit.

Potrivit Vioricăi Zaharia, președinta Consiliului de Presă din Moldova (CP), au avut loc evenimente care au subminat libertatea acesteia. Este salutabilă adoptarea, în iunie anul curent, a Concepției naționale de dezvoltare a mass-media. Spre regret, însă, alte două proiecte de lege vizând facilități fiscale și scutiri de taxe pentru publicațiile periodice au fost trecute pe linie moartă. „Cele două proiecte au fost avizate negativ de guvern, în septembrie, iar aceasta este practic egal cu anularea lor”, a spus Viorica Zaharia.

Stare de alertă și la „Urgență”. În opt luni de la lansare, din două milioane și jumătate de apeluri efectuate la Serviciul 112, doar unul din trei apeluri reclamă cazuri cu adevărat de urgență. Dintre cazurile raportate, 74% solicită intervenția ambulanței, 24%  – intervenția poliției, iar 2% – ajutorul pompierilor.

Totuși, sus paharul! Cu ocazia aniversării a 25-a a leului moldovenesc, Banca Națională pune în circulație, moneda de 10 lei.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE