Agresivitatea este un fenomen care ia amploare în perioada campaniilor electorale. În Republica Moldova, majoritatea politicienilor sunt agresivi pentru că acesta așteaptă de la ei electoratul. Sunt comentarii ale participanților unei conferințe organizate de către Comisia Electorală Centrală și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației prin alegeri incluzive și transparente”, transmite IPN.
Jurnalistul și analistul politic Igor Volnițchi a declarat că o analiză a mai multor campanii electorale a arătat că politicienii moldoveni sunt agresivi. 10% – pentru că așa le este firea. 30% se manifestă agresivi ca și răspuns la agresivitatea cu care au fost tratați. Iar ceilalți 60% procedează astfel pentru că aceasta așteaptă de la ei electoratul. „În Republica Moldova, în orice campanie electorală a existat o nemulțumire față de guvernare, indiferent cum se numește. Dacă în societate este o nemulțumire și se cere ca cel vinovat să fie tratat cu agresivitate, politicianul asta și va face. Prin urmare, elementul agresivității va fi prezent în orice campanie electorală”, susține Igor Volnițchi.
Directorul de programe al Centrului de Politici și Reforme, Dumitru Alaiba, a opinat că cea mai mare greșeală este să se răspundă cu agresiune. Agresivitatea se caracterizează prin atacuri la persoană, denigrare, decredibilizate, din cauza opiniilor care sunt promovate. Dumitru Alaiba afirmă că această tehnică este dezgustătoare, dezamăgitoare, iar deseori această situație costă. „Efectele sunt negative. Suferă democrația, suferă libertatea exprimării, oamenii sunt descurajați. Este important ca asemenea lucruri să fie condamnate, să nu fie acceptate de public și să nu fie crezute”, a spus expertul CPR.
Președinta Comisiei Electorale Centrale Alina Rusu, a menționat că această dezbatere s-a organizat pentru a sensibiliza opinia publică, viitorii participanți electorali, vizavi de agresivitatea și etica în campania electorală. „Agresivitatea, nu doar în campania electorală, dar și zi de zi, ne afectează și depinde de fiecare dintre noi cât de corecți suntem în felul de a gândi, de a vorbi și de a realiza acțiunile noastre”, a spus Alina Rusu. Președinta CEC și-a exprimat speranța că viitoarea campanie electorală va fi corectă, cu mesaje echilibrate și a îndemnat actorii implicați în procesul electoral, să respecte regulile de bună conduită, care parcă sunt cunoscute la prima vedere, dar deseori nu se respectă, sunt încălcate.