Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 22 aprilie 2019

Societatea moldovenească înțelege mai puțin decât ar avea dreptul într-o societate bazată pe transparență și mai puțin decât i-ar fi util pentru a-și organiza viața, din declarațiile și acțiunilor celor trei partide parlamentare cu referire la de către cine și cum va fi guvernată țara în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie. „De ce politicienii se comportă așa cum se comportă? De ce comunică așa cum comunică între ei și cu societatea? Și la ce să se aștepte societatea în urma acestor mari neclarități?” – la aceste dar și la alte întrebări au încercat să răspundă participanții la dezbaterile publice: „Patimile și pătimirile, iertarea și împăcarea în politică”, ediția a 109-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova, cu participarea lui Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, Gaik Vartanean, deputat din partea Partidului Socialiștilor,  Igor Munteanu, deputat din partea Blocului Politic ACUM. La dezbateri a fost invitat și un reprezentant al Partidului Democrat, dar formațiunea nu a delegat pe nimeni.

În articolul pentru IPN „Interesul găgăuz în negocierile privind coaliția de guvernământ: mișcarea socialiștilor și șansa pentru ACUM”, publicistul Vaceslav Craciun din Comrat amintește despre „pachetul de legi găgăuze”, care include trei inițiative legislative, elaborate încă în anul 2016 în cadrul Grupului de lucru al deputaților Parlamentului Republicii Moldova și Adunării populare a Gagauz-Yeri (APG-Y). În anul 2017, două dintre ele au ajuns până la examinarea  în sesiune parlamentară și chiar au fost adoptate în prima și a doua lectură. Aceste proiecte, subliniază autorul, cu excepția unuia dintre ele, privitor la amendarea „Legii privind statutul juridic special al Gagauz-Yeri”, nu presupune modificarea esențială a legislației. De fapt, prin ele doar se consolidează competențele deja existențe în legea privind autonomia găgăuză. De aceea dânsul nu vede niciun obstacol evident pentru ca formațiunile Maiei Sandu și Andrei Năstase să includă „proiectele găgăuze de legi” în sfera preocupării lor și să elaboreze o poziție echilibrată în acest sens, acceptabilă pentru liderii de la Comrat. Aceasta ar contribui la eliminarea parțială a barierei dintre locuitorii autonomiei și actualii reprezentanți ai dreptei, dând startul istoriei lor politice în Găgăuzia.

Un guvern minoritar ar putea să reziste câteva luni, dar ar putea să reziste și un an de zile, susține co-președinta Blocului ACUM, care a enunțat anterior această formulă pentru viitoarea guvernare. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate a declarat că partenerii externi ai Republicii Moldova înțeleg că situația este dificilă, dar înțeleg și faptul că, dacă ar fi un guvern minoritar angajat în raport cu valorile europene, atunci șansele ar fi mai mari ca să se avanseze și în lipsa unui sprijin majoritar în Parlament. Aceasta în condițiile în care există „un regim oligarhic care zice că totul e bine și frumos și declară că întreprinde acțiuni, dar de fapt nu face nimic”. Maia Sandu a mai spus că, dacă se ajunge la alegeri anticipate, acestea urmează să fie organizate în baza sistemului electoral proporțional. Și în acest sens, speră ca socialiștilor să le ajungă curaj să voteze modificarea sistemului, în condițiile în care noul sistem, pentru care a votat și PSRM, nu a adus avantaje decât Partidului Democrat.

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a aprobat modificări la Instrucțiunea cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP, în scopuri de supraveghere, și la Regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă, pentru a îmbunătăți supravegherea riscurilor de concentrare și al poziției valutare. Modificările respective vor contribui la raportarea uniformă și oportună de către bănci a informației cu privire la expunerile băncii față de un client sau un grup de clienți aflați în legătură, ceea ce va îmbunătăți supravegherea riscurilor de concentrare a băncii, explică BNM.

Republica Moldova a exportat în 2018 servicii IT în valoare de 164 de milioane de dolari americani, dublu față de anul 2016 și cu 40% mai mult comparativ cu 2017. Creșterea se datorează „conlucrării destul de eficiente dintre sectorul privat și sectorul guvernamental”, a apreciat Ana Chiriță, director de proiecte strategice la Asociația Națională a Companiilor Private din Domeniul TIC (ATIC), care a menționat că în Republica Moldova a apărut un cadru legislativ favorabil dezvoltării IT, un regim fiscal mai favorabil pentru acest domeniu, a fost creat Moldova IT Park, o inițiativă a 15 companii membre ATIC și care acum reunește 400 de rezidenți, număr ce depășește așteptările inițiale privind veniturile prognozate.

Ucraina și-a ales președintele. În Republica Moldova, la cele două secții de votare deschise, s-au prezentat 610 ucraineni, dintre care peste 71% au votat pentru Volodimir Zelenskii.

Intră în vigoare noile prevederi privind parcarea pe trotuare. Oprirea sau staționarea unităților de transport cu intrarea parțială sau în întregime pe trotuar este admisă doar în locurile special amenajate, marcate prin indicatorul rutier „Parcare” sau „Parcare rezervată”. De asemenea, și prin marcajul rutier „Linia îngustă continuă”. Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, oprirea sau staționarea mijloacelor de transport pe alte porțiuni de drum, care nu sunt marcate corespunzător, chiar și cu respectarea distanței de 1,5 metri, este interzisă. Sancțiunea pe care o riscă șoferii care opresc sau staționează neregulamentar este amendă de până la 1500 de lei și patru puncte de penalizare.

Pavel Cebanu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Federaţiei Moldovenești de Fotbal. El a condus FMF din februarie 1997. Noul președinte va fi ales la Congresul extraordinar din 22 mai.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.