600 de tineri vor fi instruiți cum să genereze idei de afaceri. Alții cel puțin 540 vor fi asistați în dezvoltarea afacerilor începătoare. Activitățile sunt parte a programului național „Start pentru tineri: o afacere durabilă la tine acasă”, lansat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Director general interimar al ODIMM, Petru Gurgurov, a menționat că la program pot aplica tinerii cu vârsta cuprinsa între 18 și 35 de ani, care au lansat sau își propun să lanseze o afacere, în special în zonele rurale.
În perioada ciclului electoral 2014-2018, relațiile cu UE au atins un punct critic. Experții, care au analizat gradul de realizare a promisiunilor făcute de PDM în alegerile parlamentare din 2014, constată că în perioada ciclului electoral 2014-2018 relațiile cu UE au atins un punct critic, fără precedent, reflectat în Raportul de progres și în două Rezoluții ale Parlamentului European din iulie și noiembrie 2018. Deși în ultimii trei ani PD a avut tot instrumentarul pentru a-și îndeplini promisiunile, suportul financiar al UE pentru reforma justiției în Republica Moldova a fost sistat, iar suportul macro-financiar a fost suspendat.
Autorii analizei promisiunilor constată că, pe perioada ciclului electoral 2014-2018, relațiile cu Federația Rusă s-au deteriorat considerabil, iar eforturile de înlăturare a barierelor pentru accesul produselor moldovenești pe piața rusă au fost substituite de către autoritățile ruse prin condiționări politice: victoria PSRM la viitoarele alegeri parlamentare.
Dacă în Republica Moldova instituțiile statului ar fi libere, cel puțin trei partide politice ar fi trebuit excluse din alegerile parlamentare pentru încălcarea grosolană a regulilor de finanțare. „Reieșind din acest lucru, eu cred că PDM, PSRM și PPȘ trebuie să fie excluse din această cursă și pentru aceasta sunt toate temeiurile. Din păcate, acest lucru nu se va întâmpla având în vedere că în țară demult nu există instituții de stat funcționale și independente”, spune expertul „WatchDog” Ștefan Gligor. Dânsul nu vede o confruntare reală între concurenți și consideră actualele alegeri o simulare a scrutinului.
Diaspora este clasa de cetățeni și capitalul uman fără de care nu se poate dezvolta Republica Moldova. În diaspora sunt oamenii cei mai activi din societate care nu au mai suportat sărăcia, mizeria, nedreptățile și au plecat în căutarea unei vieți mai bune. De această părere sunt concurenții electorali din partea Partidului Democrat din Moldova, Partidului Național Liberal, blocului electoral ACUM Platforma DA și PAS, precum și un concurent independent (Oleg Brega), care și-au înaintat candidaturile pentru alegerile parlamentare din 24 februarie pe circumscripția nr. 50, la Vest de Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute la dezbaterile publice cu tema: „Alegeri 2019: Va rog să mă alegeți deputat din partea Diasporei de Vest pentru că...”, ediția a 106-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.
În cadrul acelorași dezbateri, candidații din circumscripția uninominală nr. 51, SUA și Canada promit alegătorilor de la facilitarea obținerii documentelor, până la crearea unui fond de investiții pentru cetățenii plecați departe de casă, în schimbul voturilor cu ajutorul cărora tind să ajungă în Parlament. Totodată, aceștia consideră că dezvoltarea democrației și independența justiției în țară ar putea aduce înapoi moldovenii care au plecat în străinătate pentru o viață mai bună.
Cetățenii moldoveni pot călători în Turcia cu buletinul de identitate. Persoanele care vor călători către state terțe utilizând teritoriul Turciei ca țară de tranzit, urmează să se informeze asupra regimului de călătorie aplicabil cetățenilor moldoveni pentru țara de destinație finală și să aibă cu ei documentele necesare pentru trecerea controlului la frontieră.
În spațiul public au apărut discuții aprinse în legătură cu faptul că 25 din cele 31 de autobuze care urmează să fie cumpărate, sunt expuse în PMAN la numai cinci zile după anunțarea câștigătorului tenderului. Astfel, din 14 februarie și până pe 24 februarie, autobuzele pot fi văzute în Piața Marii Adunări Naționale. Primarul interimar, Ruslan Codreanu, a precizat la o ședință operativă de la Primărie că aceasta este o expoziție organizată de către producător. Expertul comunității „WatchDog” Sergiu Tofilat susține că există suspiciuni că un intermediar a cumpărat autobuzele care sunt acum amplasate în Piața Marii Adunări Naționale și le vinde municipiului Chișinău, diferența de bani punând-o în buzunar.
Cinci bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 25 și 70 de ani, au murit din cauza complicațiilor cauzate de gripă, în săptămâna 11-17 februarie. Victimele sunt din Chișinău, Ungheni, Nisporeni, Cimișlia, Anenii Noi și Taraclia. De la 1 octombrie, numărul deceselor asociate gripei a ajuns la 27. Populația este încurajată să respecte toate măsurile de profilaxie și regulile de igienă, în cazul primelor simptome să se adreseze imediat la medic, fără a recurge la autotratament.
Amănunte pe IPN!