Candidații circumscripției din SUA și Canada vor să aducă acasă, prin investiții, banii moldovenilor din diaspora

Candidații din circumscripția uninominală nr. 51, SUA și Canada promit alegătorilor de la facilitarea obținerii documentelor, până la crearea unui fond de investiții pentru cetățenii plecați departe de casă, în schimbul voturilor cu ajutorul cărora tind să ajungă în Parlament. Totodată, aceștia consideră că dezvoltarea democrației și independența justiției în țară ar putea aduce înapoi moldovenii care au plecat în străinătate pentru o viață mai bună. Declarațiile au fost făcute la dezbaterile publice cu tema: „Alegeri 2019: Va rog sa mă alegeți deputat din partea Diasporei SUA-Canada, pentru că...”, ediția a 107-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

Gaik Vartanean, candidat din partea Partidului Socialiștilor, consideră că cea mai mare sarcină a statului este să oprească, în măsura în care e posibil, fluxul de oameni în condițiile în care, actualmente, în fiecare zi continuă să plece din țară 106 oameni. Potrivit lui, în ultimii ani autoritățile n-au putut face nimic pentru a reduce acest flux. De asemenea, pentru a întoarce oamenii în țară, instituțiile statului trebuie să înceapă să lucreze. „În prezent, toate instituțiile statului sunt paralizate, ele sunt subdiviziuni ale Partidului Democrat, niciuna nu lucrează, sistemul judecătoresc este la pământ și nu funcționează, este paralizat. Noi ne aflăm în izolare internațională, în țară nu vin finanțări pentru că PDM s-a certat și cu Europa, cu Rusia în genere nu vrea să vorbească și americanii se uită cu răceală la ei. De aceea, dacă situația va continua așa și nu va veni o nouă putere, atunci lucrurile se vor înrăutăți. Deocamdată, nu există condiții pentru ca migranții noștri să revină acasă”, a declarat candidatul.

Pretendentul la funcția de deputat spune că în circumscripția nr. 51 majoritatea moldovenilor au plecat pe timp îndelungat, iar unii, din cauza distanței, s-au stabilit de tot peste ocean. Pentru ei este foarte important să aibă posibilitate să se mândrească cu țara lor, să nu le fie rușine să spună de unde vin. „Ce este Moldova acum? Moldova este țara unde s-a furat un miliard de dolari, unde se toarnă fecalii în fața oficiilor partidelor, o zonă offshore gri, unde un oligarh conduce tot – iată ce se vorbește despre Moldova. 10 ani de conducere a alianțelor pro-europene au dus la o asemenea degradare”, a notat Gaik Vartanean. În opinia lui, sarcina de bază este ca oamenii din Moldova să trăiască mai bine pentru că majoritatea celor care trăiesc în SUA și Canada au rude în țară și ei suferă la fel ca și ceilalți cetățeni. În plus, candidatul spune că oamenii trebuie să aibă acces la servicii electronice de calitate – în prezent nu se deschid consulate noi și aceasta este o problemă pentru că cetățenii din diasporă întâmpină dificultăți la perfectarea actelor. De asemenea, Gaik Vartanean consideră că moldovenii din diasporă trebuie să fie implicați în comunicarea cu statul în permanență.

Radu Marian, reprezentantul lui Dumitru Alaiba, candidat din partea Blocului electoral ACUM, Platforma DA și PAS, susține că în viziunea pretendentului la funcția de deputat există trei soluții pe care vrea să le ofere pentru diaspora din SUA. În primul rând, cetățenii moldoveni vor să facă investiții în economia locală, iar pentru aceasta este nevoie de stabilitate, predictibilitate a mediului economic și a sistemului politic. În prezent, acest lucru nu există, spune reprezentantul.

„Investițiile străine sunt la pământ, avem acte de corupție, avem forță de muncă ce pleacă din țară. Prioritatea numărul 1 pentru Dumitru Alaiba ar fi să implementeze reformele economice care ar permite cetățenilor din diaspora să investească în țară. A doua prioritate pentru candidat este să lupte cu corupția mare. Dumitru Alaiba va loba deschis pentru a lansa investigații internaționale în ceea ce privește crimele financiare. Iar blocul ACUM își asumă ca în primele zile să voteze așa-numita „lege Magnițki”. De asemenea, candidatul pledează pentru servicii publice calitative, în special pe domeniul online, la depunerea diferitor acte ca să le ușureze munca celor plecați”, a afirmat Radu Marian. Potrivit lui, dacă ACUM va fi la guvernare, nimeni nu va fi mai presus de lege și oricine care va comite ilegalități va fi tras la răspundere.

Dumitru Jomir, reprezentantul candidatului independent Valeriu Ghilețchi, spune că existența unei diaspore atât de numeroase este rezultatul a două realități: una pozitivă, alta mai puțin pozitivă. Cea mai puțin pozitivă este nivelul scăzut de trai în Republica Moldova și cea pozitivă este că cetățenii au libertatea de a călători și întotdeauna vor tinde să meargă spre un loc unde nivelul de trai este mai bun și vor găsi mai multe oportunități. „Aș vrea, totuși, să menționez că diaspora este o resursă foarte importantă pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Este trist că cetățenii pleacă, însă, mergând peste hotare, capătă experiență și pot să se implice ulterior în dezvoltarea țării”, menționează reprezentantului.

În acest sens, Valeriu Ghilețchi are două priorități: o apropiere a serviciilor din Republica Moldova de cetățenii din diaspora ca oamenii să poată beneficia mai ușor de serviciile prestate de stat. Pentru aceasta, candidatul își propune crearea unei platforme de discuții cu diaspora în viitorul Parlament: să se întâlnească mai des, să-și expună părerile. A doua prioritate a candidatului este motivarea diasporei să se implice în procesele decizionale din Republica Moldova și să ofere posibilități de investiții. În acest scop, pretendentul își propune crearea unui fond de investiții pentru diaspora care ar putea fi garantat de stat și prin care oamenii de peste hotare să poată investi, să contribuie la dezvoltarea economiei țării și, totodată, să câștige și ei bani. „Ar fi un proces win-win, care ar contribui la dezvoltarea atât a nivelului de trai de acasă, cât și fructificarea experienței cetățenilor noștri din SUA și Canada”, a conchis Dumitru Jomir.

Olga Coptu, reprezentanta lui Ghenadie Moroșanu, candidat din partea Partidului Democrat, susține că ținând cont de experiența candidatului în SUA, cunoscând democrațiile occidentale, Ghenadie Moroșanu insistă asupra faptului că trebuie să atragă investiții directe atât ale diasporei, cât și ale cetățenilor străini. În acest sens, candidatul spune că va veni cu o inițiativă de creare a unui fond de investiții la nivelul autorităților publice locale, posibil și cu garantarea de către stat a acestora care, împreună cu partenerii externi de dezvoltare, să poată dezvolta proiecte comune. Pe de altă parte, Ghenadie Moroșanu va veni cu inițiativa unui studiu de fezabilitate „pentru transformarea Republicii Moldova într-un hub”. „El îl vede destul de viabil anume având în vedere că Republica Moldova se află la intersecția de drumuri. De asemenea, pledează pentru reabilitarea aeroportului Mărculești, este important transportul feroviar, auto și aerian”, a continuat reprezentanta.

Candidatul democraților mai are și intenția de reformare a sistemului de învățământ, în special pe linia profesional-tehnică pentru ca să se ia în considerare cerințele actuale ale pieței muncii. „Foarte importantă este inițierea unui amplu program de promovare a Republicii Moldova în SUA și Canada pentru a facilita relațiile politice, dar economice dintre Moldova și aceste țări. Promovarea deschiderii mai multor școli duminicale ca un factor concret pentru diaspora din SUA și Canada astfel încât să promoveze aceste activități și acțiuni la ambasadele Republicii Moldova”, a declarat Olga Coptu, menționând că, fiind om de cultură, Ghenadie Moroșanu insistă pe promovarea relațiilor culturale dintre Republica Moldova și SUA, Canada prin organizarea festivalurilor, prin implicarea industriei filmului, a teatrului.

Pe 14 februarie, IPN a organizat dezbateri cu candidații sau reprezentanții acestora, din circumscripția uninominală nr. 49. La ele au participat Vladimir Bolea, reprezentantul lui Dorin Frăsîneanu, candidat din partea Blocului Electoral ACUM, Platforma PAS și DA; Dumitru Pogorea, candidat independent; Nicolae Pascaru, reprezentantul lui Gheorghii Para, candidat din partea Partidului Socialiștilor și Valerii Klimenco, candidat din partea Partidului Politic „Șor”.

Pe 18 februarie, au fost organizate dezbateri cu candidații sau reprezentanții acestora, din circumscripția uninominală nr. 50. La ele au participat Olga Coptu, candidata PDM; Natalia Gavrilița, reprezentanta Maiei Sandu, candidat din partea Blocului Electoral ACUM; Vitalia Pavlicenco, reprezentanta lui Gheorghe Furdui, candidat din partea Partidului Național Liberal și candidatul independent Oleg Brega.

Anterior, Agenția IPN a desfășurat patru dezbateri electorale cu reprezentanții concurenților electorali înscriși pe circumscripția națională.

Miercuri, 20 februarie, IPN planifică o dezbatere cu experții din sociologie și politologie prin care își propune să analizeze posibilele scenarii post-electorale, începând cu ora 14.00.

Seria de dezbateri „Alegeri 2019: Va rog sa mă alegeți deputat pentru că...” fac parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.