Op-Ed
	Eradicarea “știrilor false” necesită o implicare mult mai profundă din partea statului, mass-media și chiar a cetățenilor...
Dionis Cenuşa

Anul 2018 a debutat în Moldova cu legiferarea penalităților pentru răspândirea produselor media informativ-analitice, provenite din țările care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră din 1989. Țările UE, unele dintre care au neglijat ratificarea Convenției (Belgia, Danemarca, Irlanda), dar și SUA, fac excepție de la noile reguli de protejare a securității informaționale a țării (IPN, 11 Decembrie 2017). Reprezentanții Partidului Democrat au folosit suspendarea interimară temporară a președintelui țării, a doua în 2018, pentru a amenda vechiul Cod al Audiovizualului (12 ianuarie 2018). Elementul cheie introdus în lege este conceptul de “securitate informațională”, care implică măsuri de protecție împotriva „tentativelor de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior”. Deși sub noile restricții nimeresc și țări cu care există parteneriate strânse, precum Belarus, ținta adevărată a noilor amendamente este fluxul informațional produs și răspândit de Rusia. Pentru încălcarea noilor prevederi legale, instituțiile media din țară pot fi penalizate cu amenzi între 70.000 și 100.000 mii lei (între 3.500 și 5.000 EUR per încălcare), dar și cu retragerea licenței.

UE și SUA – nici duble standarde și nici propagandă internă

Momentul ales de către Democrați pentru introducerea restricțiilor media este inspirat și sincronizat cu demersurile din țările occidentale împotriva “știrilor false”, create și multiplicate de Rusia pentru a distorsiona procesele democratice din SUA și UE. Chiar și cu riscul de a primi bile negre la evaluarea pentru asistența macrofinanciară de la începutului lui 2018, Democrații au lansat lupta împotriva dezinformării rusești și în Moldova.

Misiunile diplomatice ale UE și SUA de la Chișinău au formulat mai degrabă o dezaprobare publică, destul de echilibrată, decât o critică aspră vizavi de interdicțiile introduse de guvernare. Astfel, americanii și europenii au recunoscut riscurile propagandei rusești pentru Moldova, dar, totodată, și acele riscuri produse de propaganda internă, generată de controlul politic autohton asupra mass-media. Altfel spus, UE și SUA au cerut extinderea luptei împotriva dezinformării și către instituțiile media din Moldova, dar prin asigurarea unei protecții eficiente pentru mass-media independentă (US Embassy, Decembrie 2017). Antrenate în diverse acțiuni de contracarare a “știrilor false” rusești (EU Parliament, Ianuarie 2018), UE și SUA ar cădea sub incidența dublelor standarde, dacă ar critica aspru guvernarea de la Chișinău pentru aplicarea unor măsuri similare.

Moldova este vulnerabilă la materialele media, în mod premeditat distorsionate de presa rusă controlată politic de Kremlin. De aceea, Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră oferă un set de instrumente utile pentru a impune reguli pe piața media, care depășește frontierele naționale. Aceasta se referă la responsabilitățile țărilor care ratifică Convenția de a respecta demnitatea umană și drepturile omului în produsele media transmise, dar și ca știrile difuzate să prezinte în mod corect faptele și evenimentele pentru a contribui la formarea liberă a opiniilor, de către consumatorii mediatici. Din acest considerent, interzicerea produselor din țările care refuză ratificarea Convenției pare o soluție optimă, numai dacă urmărește un scop real, permanent și realizabil, dar nu unul populist și de conjunctură pur electorală. 

Motivația electorală a PDM

Noile interdicții mediatice au o dublă semnificație pentru Democrați. În primul rând, prin intermediul lor pot fi exercitate presiuni asupra forțelor politice pro-ruse, care posedă surse mass-media ce retransmit posturile rusești (Partidul Socialiștilor – postul NTV).

Astfel, acestea vor fi nevoite să ofere doar propriul conținut informațional-analitic, al cărui impact și legitimate va fi net inferior producției media transmisă din Rusia. În lipsa propagandei rusești, partidele pro-ruse ar putea nimeri în condiții de inegalitate informațională, comparativ cu PDM-ul aflat la guvernare ce dispune de propria mașinăria propagandistică, deși de producție locală.

În al doilea rând, lupta cu dezinformarea rusească este utilizată de către Democrați pentru a-și atribui rolul de forță politică principală, capabilă să se confrunte cu Rusia pentru păstrarea vectorului european. În realitate, unul din principalele posturi TV – „Prime”, asociate cu liderul Democraților, Vladimir Plahotniuc, a retransmis, necondiționat, produsele media ale televiziunii publice ruse „Pervîi Kanal”. Așadar, în perioada 2009-2014, Democrații practic au tolerat propaganda rusească, dedicată discreditării Acordului de Asociere cu UE și a guvernărilor declarate pro-UE. Complicitatea de până acum la răspândirea propagandei rusești reduce enorm din credibilitatea inițiativei de a cenzura conținutul informativ-analitic rusesc.

Lacunele luptei cu dezinformare rusească

Deși Moldova are nevoie de protecția spațiului mediatic împotriva infiltrărilor externe periculoase pentru procesele democratice interne, mecanismul de interdicții propus de către Democrați conține o serie de lacune.

În primul rând, interdicțiile țintesc materialul propagandistic transmis prin intermediul televiziunilor. Sondajele arată că în ultimii 13 ani, ponderea televiziunii ca primă sursă de informare s-a redus cu circa 10%. În același timp, sursele online au cunoscut o creștere considerabilă de peste 25%, care a ajutat Internetul să depășească radioul și să se poziționeze pe locul doi în lista surse de informare preferate de către moldoveni. Mai mult ca atât, Rusia a aplicat masiv instrumente online (profiluri false, partajare de știri false etc.) pentru a impacta comportamentul electoral al populației în SUA, Franța, Germania și Spania, în ultimii cel puțin 2 ani. Același risc este prevăzut și pentru alegerile din Italia (martie 2018) și alegerile pentru parlamentul european (mai 2019).
 

Tabel. Prima sursă de informare în rândul moldovenilor (%)

Sursa: www.ipp.md

Din cele două considerente descrise mai sus, combaterea dezinformării rusești doar prin eter este insuficientă. În prezent, războiul informațional major se poartă în rețelele de socializare și alte platforme online de difuzare a știrilor (Youtube), care nu sunt deloc acoperite de interdicția produselor informaționale rusești. Aceasta se referă la moldovenii care accesează de cel puțin 1 milion de ori pe lună rețeaua de socializare rusă Odnoklassniki, dar și la Facebook, unde circulă elemente propagandistice, nesancționate deocamdată.

A doua verigă slabă în mecanismul anti-propagandă rusească constă în capacitatea reală a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) de a identifica și penaliza corespunzător instituțiile care se abat de la noile reguli. Atât societatea civilă, cât și forțele politice din opoziție au semnalat cu mai multe ocazii abordarea selectivă a Consiliului față de încălcările comise de către posturile TV din țară. Astfel, până a activa noi interdicții, care vizează mass-media rusească, legislația trebuia să prevadă capacitarea CCA.

Altă deficiență vizibilă reiese din inexistența unor criterii concrete și mai înguste, care să delimiteze informația toxică de restul produselor mediatice. Or, pe lângă invocarea „securității informaționale”, autoritățile trebuie să țină cont de conceptul “știrilor false”, pe care SUA și UE vor să le contracareze. Din cauza caracterului extins al mecanismului de restricționare, țintit pe mass-media din Rusia, atât posturile pro-Kremlin - Pervîi Kanal, NTV, RenTV etc., cât și cele independente și de opoziție, precum „TV-Rain”, riscă să nimerească sub ghilotina anti-propagandă.

Cea de-a patra lacună ține de pericolul neabordat al propagandei interne, folosite practic de toate forțele politice, în cantități diferite și în funcție de monopolul politic și mediatic posedat.

Nu în ultimul rând, interdicțiile media inițiate de către guvernare nu pot atinge actori privați, precum actorii politici, care sunt consumatori și multiplicatori activi ai propagandei rusești, promovată ulterior prin intervențiile la TV, radio și pe rețelele de socializare. Astfel, președintele țării, Igor Dodon și alți politicieni pro-ruși vor complementa propriul material de dezinformare, cu teorii conspiraționiste promovate intens de „Russia Today” sau „Sputnik”.

În loc de concluzii...

Combaterea dezinformării rusești sau a oricărei alte imixtiuni informaționale externe, ce poate afecta negativ procesele democratice din țară, trebuie să se conducă după reguli și criterii stricte. Altfel, în procesul de curățare mediatică poate fi eliminat la fel conținut util, dar și distorsionat accesul la informație de importanță publică.

Mecanismul propus pentru restricționarea conținutului informațional propagandistic este imperfect. Sunt semne clare că acesta corespunde mai degrabă unor necesități electorale, temporare, decât că ar introduce soluții durabile și eficiente pentru probleme complexe legate de integritatea informației consumate de societate.

Eradicarea “știrilor false” necesită o implicare mult mai profundă din partea statului, mass-media și chiar a cetățenilor. Nimic nu poate fi mai eficient în contracararea lor decât gândirea critică, care poate apărea dacă autoritățile liberalizează tot sectorul media și tratează nediscriminatoriu toți jucătorii de pe piață. 

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.