În baza unei evaluări cost-beneficiu obișnuite, observăm că invalidarea alegerilor prejudiciază interesele imediate ale Democraților, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.
Politologul crede că în urma deciziei adoptate de instanța de judecată, PDM revine de fapt la nivelul capitalului de imagine pe care l-a avut în 2016. Mai mult ca atât, PDM ar putea să piardă asistența macro-financiară, pentru care recent a depus eforturi suplimentare solicitate de către UE în privința Autorității Naționale pentru Integritate.
În opinia lui Dionis Cenușă sunt cel puțin două scenarii ce pot explica calculele politice în jurul invalidării alegerilor.
Primul scenariu este dacă invalidarea alegerilor are loc până la capăt. Astfel, dacă nici instanța de judecată superioară nu confirmă rezultatele alegerilor, atunci vom asista la un nou declin al democrației, afirmă politologul. Cu toate acestea, el opinează că guvernarea va obține atât avantaje cât și dezavantaje.
Primul avantaj constă în neadmiterea lui Andrei Năstase în prima sa funcție publică și deposedarea de posibilitatea de a obține capital politic prin guvernarea capitalei, argumentează politologul.
Al doilea, potrivit politologului, ar putea fi că în urma protestelor declanșate de către opoziția extra-parlamentară, Democrații vor putea testa capacitatea acesteia de mobilizare socială, dar și receptivitatea cetățenilor la proteste.
Al treilea avantaj presupune distragerea atenției de la votul mixt, care își pierde din actualitate pe fundalul crizei în jurul invalidării alegerilor. Nu în ultimul rând, menținerea invalidării alegerilor permite guvernării să testeze exigența UE vizavi de îndeplinirea pre-condițiilor politice, explică Dionis Cenușa.
Din lista dezavantajelor face parte, în primul rând, riscul ca asistența macrofinanciară a UE să fie amânată nu doar pentru toamnă, ci până după alegerile parlamentare, menționează politologul.
Cel de-al doilea scenariu propus de Dionis Cenușa descrie beneficiile și pierderile pe care le va avea guvernarea, dacă alegerile sunt validate. În acest caz, prin exercitarea influenței politice sau prin renunțarea la aceasta, instanța superioară va valida alegerile și respectiv Andrei Năstase va deveni primar.
În cazul acestui scenariu, scrie politologul, guvernarea va avea mai multe șanse de a obține asistența macro-financiară a UE în luna iulie sau cel târziu la toamnă. Validarea alegerilor poate servi ca demonstrație că Democrații nu ar controla justiția.
Mai mult ca atât, crede Dionis Cenușa, pe fundalul dezbaterilor în jurul invalidării alegerilor poate fi lansată inițiativa de a reglementa utilizarea rețelelor de socializare pentru agitație electorală în timpul zilei alegerilor. În acest fel, guvernarea ar putea minimiza riscurile politice ce pot rezultate din utilizarea rețelelor de socializare în scopuri electorale în viitor.
În fine, în baza reacțiilor actorilor europeni cu privire la inviolabilitatea votului exprimat de cetățeni, Democrații vor obține garanții suplimentare că rezultatelor alegerilor parlamentare vor fi acceptate indiferent de repartizarea voturilor, sugerează politologul.
Dezavantajele pentru Democrați rezultate din acest scenariu constau în guvernarea capitalei de către Andrei Năstase, care va căpăta pârghii pentru a-și promova propria imagine și pe cea a formațiunii sale. Totodată, prin prezența lui Năstase în primărie va putea fi promovată în spațiul public o agendă anti-corupție, concluzionează politologul.