Putin vrea să ajute SUA în negocierile cu Iranul, Trump îi cere să se ocupe de pacea cu Ucraina

Colaj IPN

Într-o discuție telefonică purtată cu liderul de la Casa Albă, președintele rus, Vladimir Putin, s-a oferit să ajute SUA în negocierile cu Iranul și să preia uraniul îmbogățit pe teritoriul Rusiei. În replică, Donald Trump i-a spus că ar prefera ca liderul de la Kremlin să se implice prioritar în încheierea războiului din Ucraina, transmite IPN.

În convorbirea care a durat peste 90 de minute, cei doi au discutat despre războiul din Iran și despre un posibil armistițiu de 24 de ore pentru data de 9 mai, când e marcată Ziua Victoriei împotriva Germaniei Naziste. Putin a salutat armistițiul anunțat de Trump în conflictul din Orientul Mijlociu și s-a oferit să preia stocurile de uraniu îmbogățit ale Iranului pentru a debloca negocierile de pace. Pe de altă parte, președintele american i-a transmis că înainte de a se implica în eforturile de soluționare a conflictului din Orientul Mijlociu, Vladimir Putin ar trebui să se concentreze pe un acord de pace în Ucraina.

De cealaltă parte, Vladimir Putin a subliniat că obiectivele Rusiei în Ucraina vor fi atinse, menționând că ar prefera o soluție negociată, cu condiția ca Kievul să accepte propunerile formulate anterior de Moscova. Printre acestea se numără cedarea completă a regiunilor Donețk și Lugansk, inclusiv a teritoriilor controlate în prezent de forțele ucrainene, solicitare pe care președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins-o categoric.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Putin vrea să ajute SUA în negocierile cu Iranul, Trump îi cere să se ocupe de pacea cu Ucraina

Colaj IPN

Într-o discuție telefonică purtată cu liderul de la Casa Albă, președintele rus, Vladimir Putin, s-a oferit să ajute SUA în negocierile cu Iranul și să preia uraniul îmbogățit pe teritoriul Rusiei. În replică, Donald Trump i-a spus că ar prefera ca liderul de la Kremlin să se implice prioritar în încheierea războiului din Ucraina, transmite IPN.

În convorbirea care a durat peste 90 de minute, cei doi au discutat despre războiul din Iran și despre un posibil armistițiu de 24 de ore pentru data de 9 mai, când e marcată Ziua Victoriei împotriva Germaniei Naziste. Putin a salutat armistițiul anunțat de Trump în conflictul din Orientul Mijlociu și s-a oferit să preia stocurile de uraniu îmbogățit ale Iranului pentru a debloca negocierile de pace. Pe de altă parte, președintele american i-a transmis că înainte de a se implica în eforturile de soluționare a conflictului din Orientul Mijlociu, Vladimir Putin ar trebui să se concentreze pe un acord de pace în Ucraina.

De cealaltă parte, Vladimir Putin a subliniat că obiectivele Rusiei în Ucraina vor fi atinse, menționând că ar prefera o soluție negociată, cu condiția ca Kievul să accepte propunerile formulate anterior de Moscova. Printre acestea se numără cedarea completă a regiunilor Donețk și Lugansk, inclusiv a teritoriilor controlate în prezent de forțele ucrainene, solicitare pe care președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins-o categoric.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025