Proteste de amploare în Franța și Italia: aproape o mie de rețineri și confruntări cu forțele de ordine

Sursa foto: RFI

Aproximativ o mie de persoane au fost reținute în Franța, în urma protestelor de amploare desfășurate sâmbătă. Potrivit autorităților de la Paris, manifestațiile au adunat peste 400 de mii de participanți. Proteste au avut loc și în Italia, unde nouă persoane au fost reținute, iar alte circa 370 au fost conduse la sediile poliției pentru verificări, transmite IPN.

În Franța, protestele au fost însoțite de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Ministrul de interne, Laurent Nuñez, a anunțat aproape o mie de rețineri la nivel național. La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă după ce unii protestatari au aruncat cu obiecte în oamenii legii. Incidente au fost raportate și în Lyon, Marseille și Strasbourg.

Protestele au fost alimentate de nemulțumirile legate de creșterea costului vieții, nivelul salariilor, condițiile din școli și funcționarea serviciilor publice. În acest context, Confederația Generală a Muncii, una dintre principalele organizații sindicale din Franța, a anunțat o nouă zi de greve și manifestații pentru 5 noiembrie.

În Italia, pe lângă cele nouă persoane arestate, alte 87 au fost denunțate autorităților judiciare, iar 371 de persoane, dintre care 110 minori, au fost conduse la sediile poliției pentru verificări. Ciocniri între manifestanți și poliție au fost semnalate la Roma, Torino și Bologna, unde forțele de ordine au intervenit pentru a dispersa grupurile violente. În timpul incidentelor au fost deteriorate bunuri, iar la Roma un grup de protestatari a pătruns în zona Colosseumului.

Manifestațiile din Italia au fost organizate pe fondul nemulțumirilor față de scumpiri, cheltuielile pentru înarmare și conflictele internaționale. Zeci de mii de persoane au ieșit în stradă în mai multe orașe, printre care Roma, Milano, Torino, Bologna și Florența.

Patru persoane au murit, iar alte 22 au fost rănite în regiunea Dnipropetrovsk, în urma atacurilor rusești. În total, nouă regiuni ale Ucrainei au fost vizate de bombardamente, inclusiv Vinița, unde o dronă a lovit un bloc de locuințe, și Harkov, unde atacurile au rănit inclusiv trei salvatori, transmite IPN.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, forțele ruse au lansat peste 20 de atacuri asupra a trei raioane din regiunea Dnipropetrovsk, de sâmbătă seara până duminică dimineața. În raionul Sinelnikove au fost avariate locuințe, magazine și automobile, iar printre răniți se numără o fată de 11 ani.

La Vinița, drona a lovit un bloc cu cinci etaje, distrugând complet patru apartamente. Unul dintre cei șase răniți a fost spitalizat. Salvatorii au evacuat șase locatari din bloc și alte 15 persoane dintr-un centru privat de îngrijire a vârstnicilor, avariat în același atac.

La Harkov, dronele au lovit un centru comercial și o întreprindere civilă, provocând incendii. În timpul intervenției, salvatorii au fost ținta unor atacuri repetate, iar o autospecială de pompieri a fost distrusă. În regiunea Jitomir, atacurile au provocat un incendiu la un depozit și au avariat o locuință și un centru medical.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că printre obiectivele vizate s-au numărat infrastructura energetică, mine de cărbune, depozite de cereale, centre comerciale și un terminal poștal. Potrivit acestuia, în ultima săptămână, Rusia a lansat asupra Ucrainei aproximativ 1 600 de bombe aeriene ghidate, 48 de rachete și aproape 2 300 de drone de atac.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Proteste de amploare în Franța și Italia: aproape o mie de rețineri și confruntări cu forțele de ordine

Sursa foto: RFI

Aproximativ o mie de persoane au fost reținute în Franța, în urma protestelor de amploare desfășurate sâmbătă. Potrivit autorităților de la Paris, manifestațiile au adunat peste 400 de mii de participanți. Proteste au avut loc și în Italia, unde nouă persoane au fost reținute, iar alte circa 370 au fost conduse la sediile poliției pentru verificări, transmite IPN.

În Franța, protestele au fost însoțite de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Ministrul de interne, Laurent Nuñez, a anunțat aproape o mie de rețineri la nivel național. La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă după ce unii protestatari au aruncat cu obiecte în oamenii legii. Incidente au fost raportate și în Lyon, Marseille și Strasbourg.

Protestele au fost alimentate de nemulțumirile legate de creșterea costului vieții, nivelul salariilor, condițiile din școli și funcționarea serviciilor publice. În acest context, Confederația Generală a Muncii, una dintre principalele organizații sindicale din Franța, a anunțat o nouă zi de greve și manifestații pentru 5 noiembrie.

În Italia, pe lângă cele nouă persoane arestate, alte 87 au fost denunțate autorităților judiciare, iar 371 de persoane, dintre care 110 minori, au fost conduse la sediile poliției pentru verificări. Ciocniri între manifestanți și poliție au fost semnalate la Roma, Torino și Bologna, unde forțele de ordine au intervenit pentru a dispersa grupurile violente. În timpul incidentelor au fost deteriorate bunuri, iar la Roma un grup de protestatari a pătruns în zona Colosseumului.

Manifestațiile din Italia au fost organizate pe fondul nemulțumirilor față de scumpiri, cheltuielile pentru înarmare și conflictele internaționale. Zeci de mii de persoane au ieșit în stradă în mai multe orașe, printre care Roma, Milano, Torino, Bologna și Florența.

Bulgarii sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege președintele. În cursă s-au înscris 27 de candidați, iar dacă niciunul nu obține majoritatea necesară, al doilea tur de scrutin va avea loc pe 1 noiembrie, transmite IPN.

Potrivit presei internaționale, campania electorală din Bulgaria a fost marcată de preocupări legate de securitatea în regiunea Mării Negre, războiul din Ucraina, inflație și creșterea prețurilor la energie. Printre candidați se numără actuala președintă, Iliana Iotova, și fostul premier interimar Andrei Ghiurov, care, potrivit sondajelor de opinie, se bucură de cea mai mare încredere din partea alegătorilor.

Pentru a câștiga alegerile din primul tur, un candidat trebuie să obțină peste jumătate din voturile valabil exprimate, cu condiția ca la scrutin să participe mai mult de jumătate dintre alegătorii înscriși pe liste.

Duminică au loc alegeri și în alte state. În Brazilia, alegătorii sunt chemați la urne pentru turul al doilea al scrutinului prezidențial, în care se confruntă actualul președinte, Luiz Inácio Lula da Silva, și senatorul Flávio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro. În primul tur, Flávio Bolsonaro a obținut aproximativ 47% din voturi, iar Lula da Silva – circa 45%.

Totodată, în Serbia se desfășoară alegeri parlamentare anticipate, în urma cărora vor fi desemnați cei 250 de deputați ai Adunării Naționale. Scrutinul are loc după o perioadă îndelungată de proteste antiguvernamentale, declanșate de prăbușirea unei copertine la gara din Novi Sad, în noiembrie 2024, tragedie soldată cu 16 morți.

Presa internațională menționează că principala confruntare electorală se dă între Partidul Progresist Sârb și o listă susținută de mișcarea studențească, ai cărei reprezentanți cer combaterea corupției și reformarea instituțiilor statului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025