Protest în şedinţa CMC

Şedinţa Consiliului municipal Chişinău a început vineri, 7 decembrie, cu o acţiune de protest. Reprezentanţi ai Uniunii veteranilor „Sf. Gheorghe Biruitorul” au declarat că intră în grevă şi că vor bloca desfăşurarea şedinţelor consiliului, dacă nu va fi soluţionată în favoarea lor o problemă funciară.

După mai multe încercări eşuate de a-i determina pe protestatari să părăsească sala de şedinţe, preşedintele CMC, cu acordul aleşilor locali, a oferit cuvânt reprezentanţilor Uniunii.

Alexandru Guşan şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că una dintre comisiile de specialitate ale CMC a dat aviz negativ proiectului de prelungire a termenului de folosinţă pentru un teren, unde veteranii războiului din Afganistan şi ai conflictului armat de pe Nistru au amenajate grădini şi locuri de odihnă de mai bine de 10 ani.

Sursa citată a comunicat că, de ceva timp, în zonă au început să apară construcţii şi că una dintre ele ar fi aparţinând unuia dintre consilieri, Alexandru Corduneanu.

Preşedintele CMC, Mihai Ghimpu, a explicat că avizul unei comisii poartă doar caracter de recomandare şi că decizia finală va fi luată în şedinţă de consiliu.

Protestatarii au părăsit sala doar după ce li s-a promis că se va reveni la problema lor la viitoarea şedinţă a CMC, când va fi inclusă pe ordinea de zi.

Se desfășoară festivalul mierii „Kozy Nistru Honey-Fest” (1-2 august) /Satul Pohrebea, orașul Kozy /ora 10:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (1-2 august) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /1-2 august/.

Institutum Virtutes Civilis, cu sprijinul Fundației Soros Moldova organizează școala de vară „Tinerii pentru democrație și viitor european” /Complexul turistic „Costești”, raionul Ialoveni /2-5 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Protest în şedinţa CMC

Şedinţa Consiliului municipal Chişinău a început vineri, 7 decembrie, cu o acţiune de protest. Reprezentanţi ai Uniunii veteranilor „Sf. Gheorghe Biruitorul” au declarat că intră în grevă şi că vor bloca desfăşurarea şedinţelor consiliului, dacă nu va fi soluţionată în favoarea lor o problemă funciară.

După mai multe încercări eşuate de a-i determina pe protestatari să părăsească sala de şedinţe, preşedintele CMC, cu acordul aleşilor locali, a oferit cuvânt reprezentanţilor Uniunii.

Alexandru Guşan şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că una dintre comisiile de specialitate ale CMC a dat aviz negativ proiectului de prelungire a termenului de folosinţă pentru un teren, unde veteranii războiului din Afganistan şi ai conflictului armat de pe Nistru au amenajate grădini şi locuri de odihnă de mai bine de 10 ani.

Sursa citată a comunicat că, de ceva timp, în zonă au început să apară construcţii şi că una dintre ele ar fi aparţinând unuia dintre consilieri, Alexandru Corduneanu.

Preşedintele CMC, Mihai Ghimpu, a explicat că avizul unei comisii poartă doar caracter de recomandare şi că decizia finală va fi luată în şedinţă de consiliu.

Protestatarii au părăsit sala doar după ce li s-a promis că se va reveni la problema lor la viitoarea şedinţă a CMC, când va fi inclusă pe ordinea de zi.

România a instituit stare de alertă la nivel național pentru 30 de zile, pe fondul reducerii producției de energie electrică provocate de seceta prelungită și scăderea debitului Dunării. Decizia a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, transmite IPN.

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat că Guvernul a alocat 7 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru lucrări de intervenție în zona bifurcației Bala – Dunărea Veche. Resursele sunt necesare pentru menținerea nivelului apei care asigură funcționarea Grupului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă.

„România traversează, alături de celelalte state din regiune, o perioadă dificilă din punct de vedere energetic”, a declarat Ilie Bolojan, precizând că seceta și scăderea accentuată a debitului Dunării afectează producția de energie.

Premierul român a mai spus că autoritățile vor continua dialogul cu statele din regiune pentru identificarea soluțiilor privind asigurarea necesarului de energie.

Ilie Bolojan a îndemnat instituțiile publice, companiile și cetățenii să adopte un consum responsabil de energie, subliniind că reducerea consumului contribuie la menținerea echilibrului sistemului energetic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025