Președinta Moldovei, Maia Sandu, a avut discuții, în Germania, cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, și cu prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, în marja Conferinței de Securitate de la München, care se desfășoară în perioada 13–15 februarie, transmite IPN.
Potrivit Președinției, în prima zi a conferinței, șefa statului a avut o întrevedere bilaterală și cu prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal. De asemenea, urmează să discute cu prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, și cu Reem Alabali-Radovan, ministra federală pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei.
Pentru 14 februarie sunt prevăzute întrevederi bilaterale cu președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, cu premierul Croației, Andrej Plenković, și cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatović.
De asemenea, președinta se va întâlni și cu mai mulți parlamentari din țările europene pentru a promova parcursul european al Republicii Moldova.
Conferința de Securitate de la München reunește 50 de șefi de stat și de guverne, alături de alți oficiali de rang înalt. Evenimentul a fost deschis vineri de cancelarul Germaniei, Friedrich Merz.
Președinta Maia Sandu participă la dezbaterea dedicată prevenirii și combaterii amenințărilor hibride, alături de prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, președintele Serviciului Federal de Informații al Germaniei, Martin Jäger, și președintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone.









