PAS promite modernizarea a 3 mii km de drumuri și investiții masive în infrastructură

În următorii patru ani, Partidul Acțiune și Solidaritate își propune să modernizeze 3 000 km de drumuri. PAS susține că, în mandatul său de guvernare, au fost dați în exploatare 700 km de drumuri naționale și regionale – de trei ori mai mult decât în ultimii zece ani, alți aproape 400 km sunt în reparație, transmite IPN.

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, candidat pe listele PAS, a declarat că investițiile europene vor permite extinderea și diversificarea proiectelor de infrastructură rutieră. „În următorii ani putem dubla suprafețele de drumuri în construcție, datorită fondurilor de pre-aderare. Vom continua construcția centurii Chișinăului, centura Cimișliei, vom conecta în totalitate nordul și sudul țării. Drumuri de calitate europeană înseamnă siguranță rutieră, în primul rând”, a subliniat Bolea.

La rândul său, deputatul și candidatul Vasile Grădinaru menționează că până în 2030 întreaga centură a capitalei ar putea fi încheiată cu sprijinul Uniunii Europene. „Vom continua proiectele de eficientizare energetică, prin instalarea distribuției pe orizontală și a consumului individual controlat al energiei pentru 60% din blocuri”, a anunțat Grădinaru.

La capitolul sănătate, deputatul Adrian Belîi, și acesta candidat pe lista PAS la parlamentare, a declarat că investițiile din ultimii patru ani au schimbat vizibil sistemul spitalicesc. „În următorul mandat, vom repara capital toate policlinicile și vom majora în continuare salariile lucrătorilor din sistemul de sănătate”, a promis Belîi.

Și educația este anunțată ca prioritate pentru PAS. Potrivit ministrului Dan Perciun, candidat la funcția de deputat, „va continua modernizarea curriculumului școlar și se va pune accent pe crearea unui mediu mai sigur și mai prietenos, atât pentru copii, cât și pentru profesori”.

La nivel local, deputata PAS Larisa Voloh a menționat că resursele europene vor fi orientate spre modernizarea comunităților. „Cu fonduri europene, vom accelera procesul de modernizare a localităților. Vom stimula amalgamarea voluntară, prin creșterea sprijinului financiar, și vom mări fondul de cofinanțare pentru proiectele realizate în parteneriat cu donatori și organizații internaționale”, a precizat Voloh.

Companiile și ceilalți contribuabili care achită taxe locale au termen până pe 27 iulie pentru a depune rapoartele fiscale aferente primelor șase luni ale anului și pentru a achita sumele datorate. Serviciul Fiscal de Stat avertizează că depășirea termenului poate atrage penalități și majorări de întârziere, transmite IPN.

Până la această dată trebuie prezentată Darea de seamă privind taxele locale, forma TL13, prin care contribuabilii declară taxele calculate pentru activitatea desfășurată. Aceste taxe sunt stabilite de autoritățile locale și pot viza domenii precum amenajarea teritoriului, unitățile comerciale, piețele, parcările sau publicitatea exterioară.

Tot până pe 27 iulie trebuie depusă și Darea de seamă privind taxele pentru resursele naturale, forma TRN21. Documentul este obligatoriu pentru contribuabilii care folosesc resurse precum apa, nisipul, pietrișul sau alte resurse prevăzute de legislație și indică volumele utilizate și taxele datorate.

Serviciul Fiscal de Stat recomandă contribuabililor să depună documentele și să achite taxele din timp, pentru a evita eventualele probleme tehnice sau întârzieri. Nerespectarea termenelor fiscale poate duce la aplicarea amenzilor și a majorărilor de întârziere.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

PAS promite modernizarea a 3 mii km de drumuri și investiții masive în infrastructură

În următorii patru ani, Partidul Acțiune și Solidaritate își propune să modernizeze 3 000 km de drumuri. PAS susține că, în mandatul său de guvernare, au fost dați în exploatare 700 km de drumuri naționale și regionale – de trei ori mai mult decât în ultimii zece ani, alți aproape 400 km sunt în reparație, transmite IPN.

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, candidat pe listele PAS, a declarat că investițiile europene vor permite extinderea și diversificarea proiectelor de infrastructură rutieră. „În următorii ani putem dubla suprafețele de drumuri în construcție, datorită fondurilor de pre-aderare. Vom continua construcția centurii Chișinăului, centura Cimișliei, vom conecta în totalitate nordul și sudul țării. Drumuri de calitate europeană înseamnă siguranță rutieră, în primul rând”, a subliniat Bolea.

La rândul său, deputatul și candidatul Vasile Grădinaru menționează că până în 2030 întreaga centură a capitalei ar putea fi încheiată cu sprijinul Uniunii Europene. „Vom continua proiectele de eficientizare energetică, prin instalarea distribuției pe orizontală și a consumului individual controlat al energiei pentru 60% din blocuri”, a anunțat Grădinaru.

La capitolul sănătate, deputatul Adrian Belîi, și acesta candidat pe lista PAS la parlamentare, a declarat că investițiile din ultimii patru ani au schimbat vizibil sistemul spitalicesc. „În următorul mandat, vom repara capital toate policlinicile și vom majora în continuare salariile lucrătorilor din sistemul de sănătate”, a promis Belîi.

Și educația este anunțată ca prioritate pentru PAS. Potrivit ministrului Dan Perciun, candidat la funcția de deputat, „va continua modernizarea curriculumului școlar și se va pune accent pe crearea unui mediu mai sigur și mai prietenos, atât pentru copii, cât și pentru profesori”.

La nivel local, deputata PAS Larisa Voloh a menționat că resursele europene vor fi orientate spre modernizarea comunităților. „Cu fonduri europene, vom accelera procesul de modernizare a localităților. Vom stimula amalgamarea voluntară, prin creșterea sprijinului financiar, și vom mări fondul de cofinanțare pentru proiectele realizate în parteneriat cu donatori și organizații internaționale”, a precizat Voloh.

Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să evite orice deplasare neesențială în Orientul Mijlociu, pe fondul deteriorării situației de securitate din regiune. Totodată, cei care se află deja în statele afectate sunt sfătuiți să manifeste maximă prudență, să urmărească recomandările autorităților locale și să respecte cu strictețe instrucțiunile emise în situații de urgență, transmite IPN.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor să se informeze exclusiv din surse oficiale cu privire la evoluția situației de securitate și să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Moldovei din statele în care se află.

Potrivit MAE, în mai multe state din regiune sunt în vigoare restricții privind utilizarea spațiului aerian, fapt care poate afecta programul curselor aeriene. În acest context, cetățenii trebuie să verifice periodic statutul zborurilor împreună cu companiile aeriene sau agențiile de turism și să ia în considerare rute alternative doar dacă acestea nu implică riscuri suplimentare de securitate.

Pentru asistență consulară, cetățenii pot contacta ambasadele Republicii Moldova în Israel, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia și Azerbaidjan, aceasta din urmă fiind acreditată și pentru Republica Islamică Iran. MAE precizează că monitorizează în continuare evoluțiile din Orientul Mijlociu și va informa publicul în cazul apariției unor noi evoluții relevante.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025