Parlamentul a stabilit data alegerii şefului statului

Parlamentul a stabilit data alegerii şefului statului – 20 mai, miercuri. Decizia a fost luată cu votul fracţiunii majoritare în şedinţa din 13 mai a legislativului, transmite Info-Prim Neo.

Din comisia pentru organizarea alegerilor urmau să facă parte 7 deputaţi: 4 ai fracţiunii Partidului Comuniştilor (PCRM) şi câte unul de la cele trei partide de opoziţie – Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa „Moldova Noastră” (AMN). Cum opoziţia a refuzat să înainteze candidaturi, comisia va fi alcătuită din 7 deputaţi comunişti.

La funcţia de preşedinte al R. Moldova poate candida orice persoană care are mai mult de 40 de ani, a trăit cel puţin 10 ani în R. Moldova, deţine cetăţenia R. Moldova şi cunoaşte limba de stat. Candidatura trebuie să fie susţinută de 15 deputaţi. Un deputat poate semna doar pentru un singur candidat.

Mandatul preşedintelui Vladimir Voronin a expirat la 7 aprilie, când a fost prelungit de drept până la desemnarea noului şef de stat. Acesta urmează a fi ales cu votul a trei cincimi din totalul deputaţilor – deci, 61 de parlamentari din cei 101 care formează legislativul.

Preşedintele este ales prin vot secret. Dacă nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se va organiza al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se vor organiza alegeri repetate. Dacă şi după alegerile repetate şeful statului nu va fi ales, preşedintele în exerciţiu va dizolva Parlamentul şi va stabili data unor noi alegeri.

Opoziţia a anunţat în repetate rânduri că nu va înainta candidaţi şi nu va participa la alegerea şefului statului. Fracţiunea PCRM deţine 60 de mandate, astfel că nu-i ajunge un singur vot ca să desemneze preşedintele.

Sistemele de inteligență artificială care interacționează direct cu utilizatorii vor trebui să indice clar că persoana comunică cu un sistem...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Parlamentul a stabilit data alegerii şefului statului

Parlamentul a stabilit data alegerii şefului statului – 20 mai, miercuri. Decizia a fost luată cu votul fracţiunii majoritare în şedinţa din 13 mai a legislativului, transmite Info-Prim Neo.

Din comisia pentru organizarea alegerilor urmau să facă parte 7 deputaţi: 4 ai fracţiunii Partidului Comuniştilor (PCRM) şi câte unul de la cele trei partide de opoziţie – Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa „Moldova Noastră” (AMN). Cum opoziţia a refuzat să înainteze candidaturi, comisia va fi alcătuită din 7 deputaţi comunişti.

La funcţia de preşedinte al R. Moldova poate candida orice persoană care are mai mult de 40 de ani, a trăit cel puţin 10 ani în R. Moldova, deţine cetăţenia R. Moldova şi cunoaşte limba de stat. Candidatura trebuie să fie susţinută de 15 deputaţi. Un deputat poate semna doar pentru un singur candidat.

Mandatul preşedintelui Vladimir Voronin a expirat la 7 aprilie, când a fost prelungit de drept până la desemnarea noului şef de stat. Acesta urmează a fi ales cu votul a trei cincimi din totalul deputaţilor – deci, 61 de parlamentari din cei 101 care formează legislativul.

Preşedintele este ales prin vot secret. Dacă nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se va organiza al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se vor organiza alegeri repetate. Dacă şi după alegerile repetate şeful statului nu va fi ales, preşedintele în exerciţiu va dizolva Parlamentul şi va stabili data unor noi alegeri.

Opoziţia a anunţat în repetate rânduri că nu va înainta candidaţi şi nu va participa la alegerea şefului statului. Fracţiunea PCRM deţine 60 de mandate, astfel că nu-i ajunge un singur vot ca să desemneze preşedintele.

Compania de stat Arena Națională SRL, care administrează Arena Chișinău, a înregistrat în 2025 pierderi nete de 42 de milioane de lei. Deși veniturile au crescut față de anul precedent, acestea nu au acoperit cheltuielile companiei, potrivit datelor financiare publicate de Agenția Proprietății Publice, transmite IPN.

În 2025, Arena Națională a raportat venituri de peste 40,2 milioane de lei, cu aproximativ 14,2 milioane de lei mai mult decât în 2024. Totuși, costurile vânzărilor au ajuns la 65,3 milioane de lei, ceea ce a generat un rezultat financiar negativ.

Pierderile companiei sunt în creștere în ultimii ani. În 2024, Arena Națională a înregistrat un minus de 37,5 milioane de lei, iar în 2023 – pierderi de 20,1 milioane de lei.

Totodată, compania și-a majorat capitalul social, care a ajuns în 2025 la peste 1,02 miliarde de lei. Statul, prin Agenția Proprietății Publice, deține integral compania.

La sfârșitul anului trecut, activele nete ale Arena Națională erau evaluate la 946,2 milioane de lei, iar compania avea 84 de angajați. Indicatorii financiari arată o rentabilitate negativă: -4,44% pentru capitalul propriu și -62,32% pentru veniturile din vânzări.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025