Noi plăți pentru agricultori, din fondul național: 10 milioane de lei într-o săptămână

Plăți în valoare de aproape 10 milioane de lei au fost autorizate, săptămâna trecută, din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

Banii au fost distribuiți prin mai multe mecanisme de sprijin financiar, destinate atât investițiilor, cât și susținerii directe a fermierilor, transmite IPN.

Cea mai mare parte a sumelor a fost orientată către plățile directe acordate crescătorilor de animale, – aproape 6 milioane de lei.

De asemenea, au primit sprijin de aproximativ 3,5 milioane de lei agricultorii care aplică pentru finanțări în avans sau prin programul LEADER, destinat dezvoltării proiectelor investiționale în mediul rural.

Pe lângă aceste sume, statul a acoperit din Fondul de intervenție peste un milion de lei pentru compensarea scumpirilor la energia electrică.

Potrivit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, cererile de sprijin financiar pentru această tranșă au fost procesate în perioada 11–15 august.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Noi plăți pentru agricultori, din fondul național: 10 milioane de lei într-o săptămână

Plăți în valoare de aproape 10 milioane de lei au fost autorizate, săptămâna trecută, din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

Banii au fost distribuiți prin mai multe mecanisme de sprijin financiar, destinate atât investițiilor, cât și susținerii directe a fermierilor, transmite IPN.

Cea mai mare parte a sumelor a fost orientată către plățile directe acordate crescătorilor de animale, – aproape 6 milioane de lei.

De asemenea, au primit sprijin de aproximativ 3,5 milioane de lei agricultorii care aplică pentru finanțări în avans sau prin programul LEADER, destinat dezvoltării proiectelor investiționale în mediul rural.

Pe lângă aceste sume, statul a acoperit din Fondul de intervenție peste un milion de lei pentru compensarea scumpirilor la energia electrică.

Potrivit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, cererile de sprijin financiar pentru această tranșă au fost procesate în perioada 11–15 august.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025