Modificări în decernarea Premiilor de Stat

Banii necesari pentru decernarea Premiului de Stat şi de activitatea Consiliului naţional pentru decernarea premiului vor fi gestionaţi de Aparatul Guvernului. O modificare în acest sens referitor la hotărârea de Guvern ce se referă la acordarea Premiului de Stat a fost publicată în ultimul număr al Monitorului Oficial, transmite Info-Prim Neo.

În regulamentul cu privire la Premiul de Stat se stipulează că acesta este decernat cetăţenilor moldoveni pentru realizări remarcabile cu impact considerabil asupra dezvoltării progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Pentru decernarea Premiului de Stat pot fi propuse persoane ale căror lucrări ştiinţifice, de producere şi de creaţie au fost publicate, făcute cunoscute sau aplicate în practică până la data demarării concursului. Nu se acceptă la concursul pentru decernarea Premiului de Stat lucrările deja premiate cu distincţii similare.

Înaintarea lucrărilor pentru decernarea Premiului de Stat se face de către colegiile ministerelor, consiliile ştiinţifice ale instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, consiliile uniunilor de creaţie şi senatele instituţiilor de învăţământ superior.

Candidaţii la decernarea Premiului de Stat sunt aleşi prin vot secret.

Premiul de Stat constă din diplomă, insigna de onoare, adeverinţa Laureatului Premiului de Stat şi recompensa bănească corespunzătoare. Una şi aceeaşi persoană nu poate fi inclusă concomitent în componenţa mai multor colective de pretendenţi la Premiul de Stat. Premiul are caracter personal. Dacă rolul decisiv în realizarea lucrării înaintate aparţine câtorva persoane, Premiul de Stat va fi decernat colectivului de candidaţi, constituit din cel mult zece persoane. Recompensa bănească se împarte egal între laureaţi, iar diploma, insigna de onoare şi adeverinţa sunt înmânate fiecăruia.

În regulament se menţionează că se admite decernarea Premiului de Stat post-mortem. Diploma, insigna şi recompensa bănească ale laureatului decorat post-mortem sunt transmise moştenitorilor sau, în lipsa acestora, instiuţiei care a înaintat lucrarea, iar recompensa bănească se realocă bugetului de stat .

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Modificări în decernarea Premiilor de Stat

Banii necesari pentru decernarea Premiului de Stat şi de activitatea Consiliului naţional pentru decernarea premiului vor fi gestionaţi de Aparatul Guvernului. O modificare în acest sens referitor la hotărârea de Guvern ce se referă la acordarea Premiului de Stat a fost publicată în ultimul număr al Monitorului Oficial, transmite Info-Prim Neo.

În regulamentul cu privire la Premiul de Stat se stipulează că acesta este decernat cetăţenilor moldoveni pentru realizări remarcabile cu impact considerabil asupra dezvoltării progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Pentru decernarea Premiului de Stat pot fi propuse persoane ale căror lucrări ştiinţifice, de producere şi de creaţie au fost publicate, făcute cunoscute sau aplicate în practică până la data demarării concursului. Nu se acceptă la concursul pentru decernarea Premiului de Stat lucrările deja premiate cu distincţii similare.

Înaintarea lucrărilor pentru decernarea Premiului de Stat se face de către colegiile ministerelor, consiliile ştiinţifice ale instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, consiliile uniunilor de creaţie şi senatele instituţiilor de învăţământ superior.

Candidaţii la decernarea Premiului de Stat sunt aleşi prin vot secret.

Premiul de Stat constă din diplomă, insigna de onoare, adeverinţa Laureatului Premiului de Stat şi recompensa bănească corespunzătoare. Una şi aceeaşi persoană nu poate fi inclusă concomitent în componenţa mai multor colective de pretendenţi la Premiul de Stat. Premiul are caracter personal. Dacă rolul decisiv în realizarea lucrării înaintate aparţine câtorva persoane, Premiul de Stat va fi decernat colectivului de candidaţi, constituit din cel mult zece persoane. Recompensa bănească se împarte egal între laureaţi, iar diploma, insigna de onoare şi adeverinţa sunt înmânate fiecăruia.

În regulament se menţionează că se admite decernarea Premiului de Stat post-mortem. Diploma, insigna şi recompensa bănească ale laureatului decorat post-mortem sunt transmise moştenitorilor sau, în lipsa acestora, instiuţiei care a înaintat lucrarea, iar recompensa bănească se realocă bugetului de stat .

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025