Bărbat condamnat pentru violarea a două minore, dat în urmărire

Un tânăr de 28 de ani din nordul țării a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că a violat, acum patru ani, două minore. Inculpatul se ascunde de organul de urmărire penală, fiind dat în urmărire. Termenul executării pedepsei va fi calculat din momentul reținerii, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că ambele violuri au fost comise în ianuarie 2019. În primul caz inculpatul se afla în propria gospodărie, împreună cu victima minoră. Acesta a profitat de imposibilitatea fetei de a se apăra şi de starea de ebrietate în care se afla și a întreținut un raport sexual cu ea. Al doilea caz a avut loc la scurt timp în circumstanțe similare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bălți.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Bărbat condamnat pentru violarea a două minore, dat în urmărire

Un tânăr de 28 de ani din nordul țării a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că a violat, acum patru ani, două minore. Inculpatul se ascunde de organul de urmărire penală, fiind dat în urmărire. Termenul executării pedepsei va fi calculat din momentul reținerii, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că ambele violuri au fost comise în ianuarie 2019. În primul caz inculpatul se afla în propria gospodărie, împreună cu victima minoră. Acesta a profitat de imposibilitatea fetei de a se apăra şi de starea de ebrietate în care se afla și a întreținut un raport sexual cu ea. Al doilea caz a avut loc la scurt timp în circumstanțe similare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bălți.

1 IANUARIE, 2025