logo

Viitorul Acordurilor de Asociere în Moldova, Ucraina și Georgia: factorul local, european și cel rusesc, OP-ED


https://www.ipn.md/index.php/ro/viitorul-acordurilor-de-asociere-in-moldova-ucraina-si-georgia-factorul-7978_1044548.html

 

 

Actorii interni neparticipanți la actul guvernării în Moldova, Ucraina și Georgia pot garanta o mai bună implementare a acordurilor, dar aceștia necesită protecție și ajutor din partea instituțiilor europene. Fără o societate civilă robustă, mass-media independentă și opoziție politică liberă, viitorul Acordurilor de Asociere este mai degrabă nebulos...

 

Dionis Cenuşa
 

Semnarea și intrarea în vigoare a Acordurilor de Asociere între Uniunea Europeană și Moldova, Georgia și Ucraina, a demarat sau a accentuat procese complexe de extragere a celor trei țări din tiparele post-sovietice de interacțiune între politic, economie și cetățeni. Reînnoirea termenilor juridici ai relației UE cu cele trei țări asociate a îmbunătățit semnificativ perspectivele lor de dezvoltare multi-dimensională. Resurse umane și financiare în interiorul instituțiilor europene au fost dedicate intensificării interacțiunilor bilaterale, transferului de cunoștințe, „europenizării” cadrului legal sau pregătirii reformelor conexe Acordurilor. Deși procesele de transformare a țărilor de asociere sunt distincte ca dinamică și profunzime a angajamentelor față de UE, traiectoria integrării lor europene este marcată constant de cel puțin doi factori similari – grupările oligarhice (IPN, 26 Februarie 2018) și factorul rusesc (IPN, 5 Iulie 2018).

În timp ce Georgia încă beneficiază de transformările liberale acumulate sub guvernarea lui Mihail Saakshvili (10-15 ani în urmă), experiența Moldovei și Ucrainei denotă reforme întrerupte de blocaje politice, provocate de grupările informale care exercită influență asupra mecanismelor de luare a deciziilor. Astfel, realizarea reformelor cu o clasă politică doar parțial reînnoită se arată a fi o sarcină practic imposibilă în Ucraina și Moldova. În cel mai optimist caz, unele reforme se pot materializa doar dacă acestea sunt croite conform intereselor private, care cu ușurință să înlocuiască interesele naționale. Un catalizator esențial pentru reformele din Ucraina constituie agresiunea militară a regimului lui Vladimir Putin. Deși cel din urmă mobilizează actorii naționali, acesta la fel extenuează Kievul și intensifică radicalizarea anumitor segmente ale societății ucrainene. Anumite reforme pot trece pe plan secundar din cauza concentrării Kievului pe constituirea națiunii ucrainene, a cărei importanță este în competiție cu prioritatea modernizării statului prin reforme. O situație distinctă se observă în Moldova, unde intervenția Rusiei este deseori exagerată pentru a justifica amânarea reformelor sau pentru a ascunde contra-reformele, precum mutilarea sistemului electoral (2017) sau facilitarea „înălbirii” banilor de proveniență dubioasă (2018). Totodată, instituțiile europene par a fi dezarmate în fața derapajelor anti-democratice și pro-corupție din cele trei țări, iar condiționalitatea politică demonstrează o eficiență discutabilă (IPN, 10 Septembrie 2018).

Confruntarea dintre clasa politică lipsită de integritate, dar aflată la guvernare în cele trei țări, și multiplele reforme convenite cu instituțiile externe (UE, FMI), necesare pentru consolidarea democrațiilor și economiilor lor, determină un gen de relaxare din partea Kremlinului. Or, în cazul Georgiei și Ucrainei, Rusia mizează pe efectul reacționar al naționalismului autohton, tot mai vizibil, cuplat cu potențialul major de corupere a instituțiilor și a statului de drept, exercitat de către grupurile oligarhice. Calculele rusești vizavi de Moldova reies din confruntarea ce persistă între monopolul politic al oligarhului Vladimir Plahotniuc și opoziția extra-parlamentară anti-oligarhică, care avantajează în final partidele eurosceptice, a cărei interfață este președintele Igor Dodon (IPN, 23 Aprilie 2018).

Factorul local în Georgia, Moldova și Ucraina

Niciun element al Acordurilor de Asociere cu Moldova, Ucraina sau Georgia nu poate fi îndeplinit fără un simț puternic al apartenenței din partea guvernanților locali. Angajarea în reforme necesită cunoștințe și resurse, dar implică și mai mult curaj politic pentru a înainta contra sistemului vechi. Acțiunile întreprinse sub tutela acestor acorduri au început să clatine temelia practicilor vechi, dar nu pot răsturna situația, deoarece necesită instituții robuste și persoane integre, sprijinite de o voință politică pro-reformă.

Deocamdată, Georgia reprezintă cel mai pozitiv caz dintre cele trei, dar nu exact pentru meritele implementării actuale a Acordului de Asociere, ci mai degrabă pentru conservarea moștenirii reformelor liberale posterioare „Revoluției Rozelor”. Profunzimea schimbărilor derulate atunci de către autoritățile georgiene a rezultat în mare parte din lichidarea structurilor statale corupte și regenerarea sectorului public. Îngrijorările principale pentru noul val de reforme, asociat deja cu integrarea europeană, țin de populismul politic și re-introducerea mecanismelor regulatorii. Pe de o parte, reformele produse până acum au generat bunăstare și au elevat ca urmare electoratul georgian. Numărul cetățenilor mai sensibili la acțiunile guvernării a sporit. De aceea, pentru a mitiga exigența accentuată a populației, conducerea controlată de Bidzina Ivanishvili trebuie să asigure o distribuire mai justă a rezultatelor dezvoltării economice sau să apeleze sau să tolereze acțiuni și discursuri naționalist-populiste. Pe de altă parte, persistă riscul că anumite practici corupte ar putea reveni în forță în interiorul sistemului de guvernare, dacă vor fi create din nou autorități reglementatoare, lichidate anterior. Din acest considerent, provocarea principală este accelerarea integrării europene (introducerea regulamentelor care volens noles necesită reglementatori noi), dar fără a facilita o nouă generație de corupție.

Ucraina se confruntă cu numărul cel mai mare de probleme reale dintre cele trei țări asociate. În primul rând, autoritățile ucrainene sunt în război direct pentru integritate teritorială împotriva Rusiei, în care nici opoziția și nici reformele falimentare nu pot să slăbească în mod esențial regimul lui Putin. Prin urmare, prioritățile de securitate se impun în fața altor domenii de importanță strategică, precum combaterea corupției, iar populația pare să accepte asemenea prioritizare. Al doilea aspect care influențează integrarea europeană a țării constă într-o competiție între instituțiile noi ale statului, grupurile oligarhice și rețelele corupte din interiorul sistemului de stat. Tot mai mult prevalează opinia că influența oligarhilor ucraineni se diminuează, ceea ce într-o țară încă puternic coruptă arată că rețelele corupte intra-instituționale într-o țară de peste 40 milioane de cetățeni obțin mai multă autonomie față de nucleele oligarhice vechi. Acest lucru este încurajat la fel de presanta reformă a decentralizării, derulată în mod anevoios. Nu în ultimul rând, protejarea de ingerințele rusești și obiectivul de prevenire a noi rupturi în interiorul statului ucrainean favorizează politici de stat cu conotație naționalistă (legislația lingvistică, normele de reglementare a cetățeniei etc.). În acest context, se extinde segmentul politic și cel social al celor care împărtășesc viziuni de dreapta, care se extind în condițiile unor discursuri naționaliste în vecinătatea imediată (Rusia, Ungaria, Polonia). Manifestările naționaliste sunt de regulă contraproductive pentru reformele sensibile (politicile sociale), care necesită un grad cât mai ridicat de coeziune socială. Sub presiunea acestor factori, actorii care luptă pentru instaurarea și desfășurarea reformelor, din politică sau societatea civilă, se află în pericol de izolare și denigrare publică și cu garanții minime de siguranță fizică.

Realitatea moldovenească este dominată de un monopol forte al partidului de la guvernare asupra mecanismului de luare a deciziilor. Competiția politică este extrem de redusă, manipulată și fragilă. Orice posibilitate pentru opoziția extra-parlamentară sau societatea civilă să exercite presiune în mod eficace este ignorată sau neutralizată (IPN, 1 Octombrie 2018). Derularea reformelor este selectivă și urmează logica Partidului Democrat și a grupării oligarhice care îl controlează, cu ignorarea sau compensarea actorilor politici loiali în mod permanent (Grupul din jurul lui Iurie Leancă) sau situațional (Partidul Socialiștilor și președintele Igor Dodon). Problematica europeană, identitară sau anti-rusească intră în joc de fiecare dată când guvernarea vrea să demobilizeze societatea, practic lipsind opoziția de unicul instrument viabil pentru a face presiune – protestele. Fără o reciclare electorală a clasei politice o transformare calitativă a mecanismelor de reformare după modelul propus de Acordul de Asociere este puțin probabilă. Din cauza introducerii votului mixt, perspectivele electorale pentru Moldova sunt extrem de sumbre, deoarece partidul de la guvernare intenționează să se mențină la putere pentru cel puțin încă o legislatură (IPN, 18 Septembrie 2018).

Factorul european

Reticența, nesiguranța sau tolerarea anumitor abateri, manifestate de instituțiile europene față de Ucraina, Moldova și Georgia pot condiționa premise nefaste pentru anumite reforme importante sau pentru gestionarea unor situații politice critice, capabile să destabilizeze construcțiile statale. Cel mai concludent caz este frauda bancară din Moldova, dezvăluită în 2014, după semnarea Acordului de Asociere. Doar după înghețarea asistenței bugetare directe în 2015 și reactivarea acesteia în 2016, UE a devenit mai precaută în raport cu autoritățile moldovenești. Deci, a fost necesară o criză politică de proporții considerabile ca oficialii europeni să-și asume un rol mai expresiv în sporirea calității și preciziei de monitorizare a reformelor.

Cu toate acestea, pe lângă principialitate, instituțiile europene au nevoie de un simț tactic mai ascuțit la aplicarea condiționalității care, invocată prea târziu, își poate pierde efectul scontat. O exemplificare relevantă a acestei deficiențe reprezintă modificarea netransparentă a sistemului electoral în Moldova (2017), în contradicție cu principiile politice asumate față de partenerii externi, care nu a fost urmată de activarea condiționalității politice de către UE. În consecință, această scăpare a fost interpretată ca o încurajare de către guvernarea moldovenească și a provocat ulterior invalidarea alegerilor din Chișinău deja în 2018 (IPN, 9 Iulie 2018).

Precedentele generate de autoritățile moldovenești oferă instituțiilor europene lecții utile pentru a recalibra abordarea sa nu doar față de Moldova, dar și vizavi de Georgia și Ucraina (IPN, 16 Iulie 2018). Este riscant ca Bruxelles-ul să fie permisiv atunci când Bidzina Ivanișvili degradează instituțiile democratice, chiar dacă o face într-o formă mai ușoară decât Vladimir Plahotniuc (IPN, 30 Iulie 2018). La fel, este periculos ca UE să fie prea lent sau nesigur în protejarea fermă a activiștilor pro-reformă și anti-corupție din Ucraina, în timp ce este foarte receptivă la apelurile societății civile moldovenești.

Abordările europene față de realitățile politice din cele trei țări nu pot fi diferențiate, ci tratate în mod comparabil, evitând crearea unor standarde duble. Pe de o parte, UE are o misiune dificilă de a preveni conturarea unor noi precedente periculoase, prin propriile manifestări de reticență sau condiționalitate anevoioasă. Pe de altă parte, instituțiile europene trebuie să se asigure că precedentele deja întâmplate nu sunt exportate dintr-o țară în alta, ca exemple testate de remodelare sau manipulare a reformelor și de rezistență față de intervenția UE. Implementarea Acordurilor de Asociere în aceste țări depinde atât de responsabilitatea guvernelor naționale, dar și de capacitatea UE de a responsabiliza actorii guvernamentali din țările vizate.

Factorul rusesc

Performanțele înregistrate până acum de implementarea Acordurilor de Asociere din Ucraina, Moldova și Georgia par să nu alarmeze autoritățile ruse. Or, democrațiile acestor țări stagnează sub presiunea grupărilor oligarhice, iar statul de drept este în stare fragilă din cauza corupției și/sau a instituțiilor anti-corupție politizate. Din contra, Rusia caută modalități cum să beneficieze de pe urma accesului la piața europeană pe care o oferă Acordurile, mai ales odată ce sancțiunile economice lovesc în tot mai multe companii și oameni de afaceri ruși. Moldova pare să fie prima țară în care Rusia ar dori să revină, cel mai degrabă după alegerile parlamentare din februarie 2019, iar Georgia ar putea fi următoarea, dacă tendința de îmblânzire a poziției oficiale față de Moscova continuă.

Influența Rusiei slăbește cel mai puternic în Ucraina, unde aceasta poartă un război hibrid, menit să colapseze politicile de modernizare a țării și de constituire a națiunii ucrainene, separate de monopolul civilizațional rusesc. Slăbiciunile Ucrainei se află nu în puterea Moscovei, ci în fenomenul corupției endemice a cărei dezrădăcinare necesită resurse financiare, instituții reformate, partide politice integre și timp. Din aceste considerente, Kremlinul va menține intervenția militară în Donbass și va încerca să repete „modelul transnistrean”.

Acordurile de Asociere cu UE vor întâmpina impedimente adiționale, dacă alternativa geopolitică oferită de Rusia va deveni atractivă sau cel puțin compatibilă. Astfel, integrarea latentă a Moldovei în Uniunea Euroasiatică (IPN, 22 Mai 2018) și cea a Armeniei în formate avansate de cooperare cu UE, ar putea deveni sursă de inspirație pentru acele forțe politice care țintesc beneficiile economice disponibile în UE, dar se inspiră activ din practicile politice nedemocratice, uzuale în Rusia.

În loc de concluzii...

Randamentul Acordurilor de Asociere va fi mereu scăzut dacă nu este depășită corupția politică, iar în urma ciclurilor electorale nu sunt aduse majorități parlamentare și guverne integre. Este esențial ca procesul de reformă să fie ghidat de acei care nu urmăresc beneficiile personale, ci modernizarea țării și apropierea acesteia de standardele pozitive ale UE.

Atât UE, cât și Rusia dispun de stimulente sau constrângeri prin care pot influența direcția Acordurilor de Asociere. Deși factorul european este benefic pentru procesul de reforme, acesta necesită o recalibrare și o uniformitate în abordarea problemelor similare din cele trei țări (de exemplu, regimurile oligarhice, etc.). Factorul rusesc este dezinteresat în funcționalitatea Acordurilor de Asociere, dar nu le percepe ca pe un pericol major, deoarece vede cât de anevoioase, șovăielnice și dependente de factorul uman încă corupt sunt reformele.

Actorii interni neparticipanți la actul guvernării în Moldova, Ucraina și Georgia pot garanta o mai bună implementare a Acordurilor, dar aceștia necesită protecție și ajutor din partea instituțiilor europene. Fără o societate civilă robustă, mass-media independentă și opoziție politică liberă, viitorul Acordurilor de Asociere este mai degrabă nebulos.

 
Dionis Cenuşa

 


IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.