Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 7 martie 2019

Curtea Constituțională nu se va grăbi să anunțe decizia atât timp cât nu se negociază o majoritate parlamentară. De această părere este analistul politic Alexandru Cuznețov. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, analistul a declarat că în situația actuală, când nu s-a format încă coaliția nouă, se va încerca de a tărăgăna la maximum confirmarea sau validarea mandatelor deputaților. Potrivit lui, dintr-un alt punct de vedere, nu-i o problemă că nu este validat noul Parlament, fiindcă, conform prevederilor constituționale, mandatul actualului legislativ este valabil până când are loc prima ședință a noii legislaturi.

Analistul politic Vlad Țurcanu crede că opoziția pe care o formează blocul electoral ACUM DA PAS este una de neîndublecat în Parlamentul nou ales. Situația este diferită de ceea ce a avut loc la precedentele alegeri parlamentare când anumite formațiuni politice au fost mai dispuse pentru negocieri cu Partidul Democrat. Totodată, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, consideră că deputaților, care au trecut filtrele anunțate anterior, trebuie să li se ceară să fie capabili să negocieze odată ajunși în legislativ.

Expertul WhatchDog Valeriu Pașa susține că între Partidul Socialiștilor și blocul ACUM nu poate fi o alianță de guvernare pe patru ani din motiv că prea diferite au fost poziționările formațiunilor pe parcursul timpului, precum și promisiunile electorale. Totodată, Valeriu Pașa consideră că atât PSRM, cât și blocul ACUM au enunțat mai multe priorități comune legate de scoaterea instituțiilor statului din captivitate, restabilirea statului de drept, crearea condițiilor democratice. Iar expertul IDIS „Viitorul” Veaceslav Ioniță susține că propunerea lansată în spațiul public privind o „coaliție situativă” ar fi de fapt una formală, iar durata ei se stabilește după necesitate. Veaceslav Ioniță spune că Republica Moldova timp de nouă ani, cu coaliții pro-europene, nu a reușit să reformeze statul, iar acum se propune ca această coaliție de scurtă durată „să transforme țara într-un exemplu de democrație timp de două săptămâni”.

Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat ar putea să formeze o coaliție în viitorul Parlament. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, socialiștii ar trebui să obțină întoarcerea competențelor șefului statului. Opinia a fost exprimată de juristul Pavel Midrigan la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.  În cadrul aceleiași emisiuni, Avocatul PSRM, Fadei Nagacevschi, consideră că o eventuală alianță dintre PDM și PSRM nu va lovi foarte mult asupra ratingului democraților pentru că popularitatea lor se menține pe resursa administrativă. „În cazul socialiștilor, o asemenea coaliție va lovi serios ratingul lor, dar dacă vor avea instrumente suplimentare de putere, dacă vor reuși să obțină împuterniciri suplimentare, atunci vor putea să-și restabilească ratingul destul de rapid”, a spus el.

Republica Moldova a avut anul trecut una dintre cele mai bogate recolte de struguri din ultimii zece ani, performanță care a plasat țara pe locul 19 în clasamentul producătorilor de vinuri din întreaga lume. În 2018 în Moldova s-au produs 19 milioane de decalitri de vin. Valoarea exportului de vinuri moldovenești a atins cifra de 2,886 miliarde de lei. Aceasta reprezintă 14% din valoarea creată de industria agroalimentară, 6% din valoarea exporturilor totale ale Republicii Moldova și 2% din PIB-ul țării. Cei mai importanți importatori de vinuri moldovenești în anul 2018 sunt: România, China, Polonia, Cehia, Rusia, Kazahstan, Ucraina, Canada, Belarus și SUA.

În anul 2017, 2300 de persoane juridice și fizice care desfășoară activitatea economică au beneficiat de ajutoare de stat în valoare de două miliarde de lei (1,3% din PIB) față de șase miliarde (4,2% din PIB) în anul 2016. „În topul furnizorilor de ajutoare de stat în anul 2017 au fost AIPA (circa 27%), Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (circa 22%), Serviciul Fiscal de Stat (circa 17%)Б urmate de Serviciul Vamal (circa 14%), Ministerul Sănătății și Muncii și Protecției Sociale (circa 7%)”, a spus economista Diana Enachi de la IDIS „Viitorul”.

Comisia pentru situații excepționale va gestiona crizele de pe piața energetică a Republicii Moldova. Republica Moldova este dependentă de energia electrică produsă la CERS Moldovenească, fapt care conferă vulnerabilitate sporită sectorului electroenergetic, constată Ministerul Economiei și Infrastructurii. Regulamentul aprobat de Guvern este însoțit de un Plan de acțiuni pentru condițiile de criză energetică. Documentele au drept scop crearea cadrului juridic necesar pentru asigurarea securităţii aprovizionării cu energie electrică. În aceste scopuri, Guvernul va colabora cu autoritățile din țările vecine, în special pentru a coordona măsurile de aprovizionare cu energie electrică în situații excepționale. La fel, va dezvolta și moderniza interconexiunile pentru asigurarea capacităților de aprovizionare cu energie electrică.

La 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 5,3%. Guvernul a aprobat, prin asumare de răspundere, un proiect de lege care prevede modificarea formulei de indexare a pensiilor. Dacă până acum pensiile erau indexate în conformitate cu creșterea prețurilor pentru anul precedent, conform noii formule acestea vor fi indexate în funcție de media creșterii prețurilor pentru ultimii trei ani. „Prin formula veche, indexarea pensiilor era joasă, la nivel de 3%. De aceea, după discuțiile pe care le-am avut cu toți colegii de la ministerele vizate, am decis să mergem pe modificarea formulei”, a declarat premierul Pavel Filip. Vlad Plahotniuc a subliniat că, pentru unele categorii, pensia este indexată cu 15% anul acesta, luând în calcul majorarea de 10% la începutul anului. Asemenea creșteri nu au mai existat în istoria Republicii Moldova, a afirmat liderul democrat.

Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede acordarea dreptului de a prescrie medicamente compensate și specialiștilor de profil, inclusiv din instituții medicale private. În prezent medicamentele compensate sunt prescrise doar de către medicii instituțiilor medicale publice.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că piloții moldoveni, Lionel Buruiană și Mihai Crihan, care au fost deținuți ostatici timp de trei ani și jumătate în Afganistan, au ajuns în Republica Moldova.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.