Dacă un stat se împrumută de la băncile din țară înseamnă că Guvernul este în stare precară, consideră omul de afaceri Vadim Brînzan stabilit în SUA, fost candidat la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Potrivit lui, în ultimele luni deficitul bugetar al Republicii Moldova a depășit două miliarde de lei. „Observăm că până în luna decembrie, bugetul era realizat cap la cap, iar în luna decembrie bugetul s-a realizat cu un deficit bugetar de peste un miliard de lei. În luna februarie curent – un deficit bugetar de vreo 800 de milioane de lei și în martie – de vreo 400 de milioane”, a menționat Vadim Brînzan. Omul de afaceri spune că acest lucru s-a întâmplat pentru că s-au mărit defalcările la bugetul social, la fondul de salarizare, iar jumătate dintre cetățeni lucrează la sau pentru structurile de stat.
Veniturile acumulate la Bugetul public național (BPN) în perioada ianuarie-aprilie au crescut cu 732,7 milioane de lei față de perioada similară a anului trecut sau cu 6,3%. Serviciul Fiscal de Stat informează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că în primele patru luni ale anului au fost înregistrate încasări de 12,4 miliarde de lei.
„Salariile se vor da la timp și majorate, iar noi lucrăm mereu pentru a găsi surse de creștere a lor”, susține ministra educației, culturii și cercetării, Monica Babuc. Asigurările vin din partea ministrei după ce lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a declarat că actuala guvernare a dispus majorarea salariilor profesorilor universitari, celor din cadrul centrelor de excelență și instituțiilor de învățământ profesional, dar nu a alocat și bani pentru ca aceste majorări să fie posibile.
Libertatea presei este într-o degradare continuă, ba chiar a atins cote alarmante, iar problemele identificate pe parcursul ultimului an s-au amplificat. Breasla jurnalistică a devenit tot mai divizată. Totodată, este tot mai vizibilă concentrarea de facto a mass-media și este mai vizibil controlul politic asupra unor instituții media, iar în consecință pluralismul de opinie se reduce. Concluziile se regăsesc în Memoriul privind libertatea presei în Republica Moldova pentru perioada 3 mai 2018-3 mai 2019, prezentat într-o conferință de presă la IPN pe 3 mai, când este marcată Ziua mondială a libertății presei. „Vreau să mă refer și la calitatea mass-mediei, care este în scădere continuă și există o tangență între calitatea produsului mediatic și concentrarea mass-media. Or, acele instituții media care sunt deținute sau care au proprietari politicieni sau persoane afiliate politicului, sunt utilizate de acești patroni pentru a-și promova agenda, pentru a manipula, pentru a dezinforma”, a spus Nadin Gogu, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent.
Calitatea proceselor democratice este legată de situația libertății de exprimare, precum și de libertatea și pluralismul mass-mediei. Nu există democrație fără o presă cu adevărat liberă. Este declarația înaltului reprezentant, Federica Mogherini, în numele UE, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. „Dezinformarea are un potențial ridicat de a influența în mod negativ procesele democratice și dezbaterile publice din întreaga lume, iar UE nu face excepție”, se spune în declarație.
Un panou al „inamicilor presei” a fost afișat vineri, 3 mai, în fața Parlamentului în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Presei Independente. Partidul Politic Șor, deputații din partea acestui partid, Ilan Șor și Marina Tauber, precum și deputatul PSRM Oleg Savva au ajuns pe panou pentru că au agresat fizic și verbal jurnaliștii. Partidul Politic Șor, alături de Partidul Democrat, și deputatul din partea acestui partid, Vladimir Andronache, au îngrădit accesul la informații. Au dat dovadă de intoleranță față de jurnaliști fostul președinte al Parlamentului, democratul Andrian Candu, și deputații ACUM Maria Ciobanu și Andrei Năstase.
O ceremonie militar-religioasă a avut loс la Cimitirul Eroilor Armatei Române din Stoicani, Soroca, în contextul Zilei Veteranilor de Război, marcată anual în România pe data de 29 mai. Evenimentul a avut ca scop exprimarea recunoștinței celor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României în cel de-al Doilea Război Mondial. Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a spus că „ostașii români au contribuit prin jertfa lor la liniștea vieții noastre de astăzi și este bine ca ei să fie cinstiți cum se cuvine”.
Dreptul la indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă în cazul bolilor obișnuite, a accidentelor nelegate de muncă, îngrijirii copilului, în caz de carantină și protezare ortopedică se va stabili de către angajator pentru primele cinci zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă, din mijloacele financiare ale angajatorului, dar nu mai mult de 15 zile calendaristice cumulative, transmite IPN cu referire la o modificare propusă de MSMPS la Regulamentul privind stabilirea și plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.
Amănunte pe IPN!
Iurie Vition
Vezi și:
- „Reorganizarea” universităților moldovenești: unde dai și unde crapă. Op-Ed de Iurie Vition
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 9 octombrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 8 octombrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 7 octombrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 5 octombrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 3 octombrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 2 octombrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 1 octombrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 30 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 27 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 26 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 25 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 24 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 23 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 18 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 17 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 16 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 13 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 12 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 11 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 10 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 9 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 6 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 5 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 4 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 3 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 2 septembrie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 29 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 28 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 23 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 22 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 21 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 19 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 16 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 15 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 14 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 13 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 12 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 8 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 8 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 7 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 6 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 5 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 2 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 1 august 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 31 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 29 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 29 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 26 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 25 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 24 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 23 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 22 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 19 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 18 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 17 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 16 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 15 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 12 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 11 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 10 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 9 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 8 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 5 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 4 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 3 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 2 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 1 iulie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 28 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 27 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 26 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 25 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 24 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 21 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 19 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 18 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 17 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 14 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 13 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 12 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 11 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 10 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 7 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 6 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 5 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 4 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 3 iunie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 31 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 30 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 29 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 28 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 27 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 24 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 23 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 22 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 21 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 17 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 16 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 15 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 14 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 13 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 10 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 7 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 2 mai 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 26 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 25 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 24 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 23 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 22 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 19 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 18 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 17 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 16 aprilie 2019
- Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 15 aprilie 2019