Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 februarie 2019

Igor Boțan, expert în sisteme electoare, a declarat în cadrul  dezbaterilor publice cu tema: „Alegeri 2019: Scenarii post-electorale în viziunea experților în politologie, sisteme electorale și sociologie”, ediția a 108-a, organizate de IPN că sistemul electoral a fost modificat în unul mixt și acesta va fi aplicat pentru prima oară în al nouălea exercițiu electoral parlamentar de la declararea Independenței, fiind ceva nou pentru alegători, pentru clasa politică. Potrivit lui, se cunoaște foarte bine care a fost motivația pentru introducerea noului sistem electoral, motivație exprimată expres – nevoia unei noi clase politice. „Deci, acum trebuie să așteptăm, după aceste alegeri, că vom avea o clasă politică nouă sau vom vedea în ce măsură autorii acestui sistem electoral au avut dreptate atunci când au recurs la schimbarea sistemului electoral. Toată lumea înțelege că sistemul electoral mixt este un compromis între sistemul proporțional și sistemul electoral majoritar”, a notat Igor Boțan.

Or, sistemul mixt și cel majoritar aduc politica la firul ierbii și viziunile trebuie să treacă pe planul doi, iar pe primul se situează nevoile cetățenilor din circumscripții. Însă nu este clar, dacă am trecut de faza când e nevoie de lucrat la viziuni, chiar dacă unii spun că se poate trece la soluționarea problemelor. În linii s-ar părea că există temei pentru acceptarea schimbări sistemului electoral. Pe de altă parte, noi vedem tot mai mult că oamenii nu prea înțeleg cum funcționează acest sistem. Și dacă la acest sistem schimbat adăugăm intenția de introducere a mandatului imperativ, în general, lucrurile devin foarte vagi”, afirmă Igor Boțan.

În cadrul aceleiași runde de dezbateri, analistul politic Anatol Țăranu nu exclude posibilitatea ca, pe fonul nevalidării alegerilor parlamentare din 24 februarie, să aibă loc alegeri repetate. El susține că ultimele evenimente și declarații apărute în spațiul public îi pune pe socialiști în dificultate. „Ceea ce a scris presa despre cazul de la ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă sau reapariția pe scenă a dosarului Bahamas, acolo unde este vorba despre finanțarea din exterior. Iar faptul că în spațiul public se discută destul de intens ideea că în campania electorală actuală au fost implicate vreo 20 de milioane de dolari, euro sau nu mai știu ce care au fost aduse cu un avion sunt argumente mai mult decât suficiente pentru a pune sub semnul întrebării legalitatea desfășurării acestui scrutin electoral. Problema este cine controlează acest proces”, a remarcat Anatol Țăranu. 

Ședința de judecată în dosarul Șor, care urma să aibă loc astăzi, 20 februarie, la Curtea de Apel Cahul, a fost amânată din nou, la solicitarea avocaților fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii. Prin demersul apărării, s-a solicitat  amânarea ședințelor de judecată pe motiv că clientul lor este în campanie electorală și participă la un șir de evenimente.

În penultima săptămână a campaniei electorale, în comparație perioadele precedente, în presa online se remarcă anumite îmbunătățiri. Unele portaluri, care anterior favorizau foarte clar unii concurenți electorali din circumscripția națională și din cele uninominale, au avut în perioada 9-16 februarie o tonalitate mai mult neutră, iar favorizările nu au fost atât de pronunțate ca anterior. Totuși, sunt portaluri care nu-și ascund preferințele politice. Cel mai îngrijorător e că știrile sunt prezentate dezechilibrat, sunt lansate acuzații și atacuri la persoană, fără oferirea dreptului la replică. Și chiar dacă este vorba despre presa online, care mizează pe operativitate, este important ca produsul jurnalistic să fie unul integru. Concluziile se regăsesc în raportul nr. 4 de monitorizare realizată, în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, de Asociația Presei Independente și Centrul pentru Jurnalism Independent.

Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu Ostaf, sugerează utilizarea, în cadrul proceselor electorale, a metodelor statistice pentru identificarea eventualelor fraude electorale. Expertul explică că o anomalie de vot este un risc de fraudare, care se identifică și se investighează pentru a determina care sunt cauzele. O anomalie de vot este o deviere de la comportamentul corect. Exemplificând anomalii care se înregistrează frecvent în cadrul scrutinelor, inclusiv în Republica Moldova, pentru care ar trebui aplicate metodele statistice de investigare, Sergiu Ostaf a menționat aducerea organizată a alegatorilor la secțiile de votare, coruperea alegătorilor și cumpărarea voturilor.

Oamenii de știință, împreună cu întreaga populație, sunt chemați să participe masiv la alegerile parlamentare pentru a nu permite socialiștilor să preia puterea. Este îndemnul istoricului Andrei Groza, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, care spune că programul electoral al socialiștilor promovează ura împotriva românilor și promite interzicerea prin lege tot ce este românesc.

Pe parcursul anului 2017, diferența salarială între o femeie și un bărbat a constituit în medie 13,5%.  Într-o conferință de presă la IPN, Alina Andronache, specialistă în relațiile cu publicul și advocacy la CPD, a menționat că pe 20 februarie este marcată Ziua egalității salariale. „Această zi este una simbolică, care are drept scop sensibilizarea societății cu privire la diferența de remunerare salarială dintre femei și bărbați”, a spus  Alina Andronache.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.