Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 decembrie 2018

„Este foarte important ca procesul electoral în Republica Moldova și care se va încheia cu crearea unei majorități și a unui Guvern, să fie unul extrem de transparent. Este un mesaj pe care îl transmitem noi, dar și toți partenerii Republicii Moldova”, susține ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk, transmite IPN.

În cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, ambasadorul a declarat că politicienii, indiferent de partide, trebuie să înțeleagă că o țară prosperă este chiar în interesul lor, al clasei politice, pentru că astfel țara va fi mai puternică atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Și în aceste condiții, înșiși politicienii vor avea de câștigat din această dezvoltare.

Pe parcursul anului curent, Amnesty International Moldova a documentat multiple încălcări ale drepturilor omului, printre care hărțuirea și intimidarea apărătorilor drepturilor omului și organizațiilor societății civile. Inclusiv prin proiecte de acte legislative, care vizau impunerea unor restricții inadmisibile și obligații împovărătoare de raportare în cazul organizațiilor neguvernamentale.

Potrivit Amnesty, autoritățile nu au reușit să soluționeze unele probleme sistemice ale justiției penale, în mod particular cea cu privire la condițiile precare de detenție și accesul limitat la îngrijiri medicale în instituțiile penitenciare. Încălcând principiul nereturnării în țara de origine în cazul pericolului iminent de tortură, tratamente inumane și degradante, autoritățile au îndepărtat din țară, ilegal, șapte profesori turci, fără a le da șansa de a contesta decizia.

În cadrul ciclului „2018: cum a fost și cum n-a fost!?”, Agenția de presă IPN prezintă viziunea oficialităților și a societății civile asupra Afacerilor externe și integrării europene. Din cuprins: Conceptul „suntem prea mici” a fost depășit; Eforturi pentru consolidarea dialogului strategic; Relațiile încordate cu partenerii euro-atlantici ne plasează în zonă incertă; 2018 a bătut toate recordurile în privința criticilor adresate Republicii Moldova.

Anul 2018 a fost un an productiv în sectorul agroindustrial, investițiile crescând cu peste 6,1 miliarde de lei. Exporturile au crescut cu aproximativ 15%, iar ponderea celor care s-au îndreptat spre UE este de 56%. Totalurile realizărilor din anul 2018 în sectorul agricol au fost prezentate, joi, de ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Nicolae Ciubuc.

Întrebat despre atractivitatea sectorului agricol pentru investitorii străini, în contextul în care doar 1% din investițiile directe străine merg în agricultură, Nicolae Ciubuc a spus că trebuie crescut potențialul producătorilor locali în atragerea investițiilor.

Într-o conferință de presă la IPN, președinte Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Valeriu Drăgălin, a acuzat netransparență în gestionarea banilor alocați pentru Rețeaua Națională a Consiliilor de Tineret. Tânărul a mai spus că, de aproape doi ani, nu mai funcționează nici Comisia interguvernamentală pentru politicile de tineret. Iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării este învinuit că tergiversează înființarea Agenției de Tineret, structură pentru care au fost prevăzuți aproximativ 2,5 milioane de lei.

Potrivit lui Valeriu Drăgălin, până în prezent, Rețeaua Națională a Consiliilor Locale de Tineret nu a prezentat niciun raport de activitate și niciun raport financiar cum au fost gestionați cei aproximativ 1,6 milioane de lei alocați din bugetul de stat.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie începe abia pe 25 ianuarie, însă se constată că unii reprezentanți ai formațiunilor politice deja fac agitație electorală. De asemenea, au fost constatate primele cazuri de utilizare a resurselor administrative, dar și de corupere a alegătorilor. Constatările se regăsesc în primul raport al Misiunii de observare a alegerilor parlamentare din 24 februarie, prezentat de către Asociația Promo-LEX.

Pavel Postica, director de programe,  s-a referit și la Registrul de stat al alegătorilor, care este într-o majorarea continuă. Potrivit lui, este vorba despre o situație inexplicabilă în condițiile în care foarte mulți cetățeni pleacă din țară, chiar și renunțând la cetățenie, iar în anul 2000 sporul natural era deja negativ.

Administrațiile raioanelor Ungheni, Călărași și Strășeni și mai multe organizații obștești au semnat un memorandum prin care se angajează să își aducă contribuția la realizarea proiectului autostrăzii Târgu Mureș – Iași – Ungheni, denumită Autostrada Unirii, specificând că semnarea memorandumului este și un apel către finanțatorii externi.

Mai multe taxe aplicate în municipiul Chișinău, iar cele existente, în creștere, începând cu anul viitor. Decizia, luată de Consiliul municipal Chișinău vizează prestarea serviciilor de taxi; magazine, centre comerciale, restaurante, cafenele, baruri care comercializează tutun; unitățile comerciale în care se vinde producție alcoolică; unitățile cu program prelungit de lucru, după ora 23.00; unitățile de comerț amplasate în stradă, în afara piețelor autorizate; casele de schimb valutar; unitățile de catering; cantinele și bufetele ce deservesc instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, curative, și populația la locul de muncă etc., etc. Firește, că banii vor fi scoși din buzunarul consumatorului căruia i s-a majorat deja – sau încă nu - alocația, salariul, pensia...

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.