Tinerii cer să li se asigure participarea reală în luarea deciziilor care îi vizează

Consiliul Național al Tineretului din Moldova, susținut de alte câteva asociații obștești de tineret, solicită autorităților să le asigure tinerilor participarea reală în luarea deciziilor care îi vizează.

Într-o conferință de presă la IPN, președinte CNTM, Valeriu Drăgălin, a acuzat netransparență în gestionarea banilor alocați pentru Rețeaua Națională a Consiliilor de Tineret. Tânărul a mai spus că, de aproape doi ani, nu mai funcționează nici Comisia interuvernamentală pentru politicile de tineret. Iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării este învinuit că tergiversează înființarea Agenția de Tineret, structură pentru care au fost prevăzuți aproximativ 2,5 milioane de lei.

Ana Indoitu, secretară generală CNTM, a amintit că, potrivit Legii cu privire la tineret, încă în anul 2016 urma să fie creată Agenția de Tineret, cu misiunea de a asigura implementarea politicilor și a programelor de tineret elaborate de minister, dar și pentru a contribui la formarea și perfecționarea resurselor umane din domeniu și a consolida organizațiile de tineret din întreaga țară. Chiar dacă au fost prevăzute și surse financiare, agenția nu a fost creată. Ana Indoitu a comunicat că au fost depuse peste o mie de petiții la minister. De asemenea, au fost organizate câteva întâlniri cu reprezentanții ministerului, în urma cărora CNTM a propus un concept al acestei structuri, dar un răspuns nu a parvenit.

CNTM a constatat și o pasivitate sporită a Comisiei interguvernamentale pentru politicile de tineret, structură responsabilă de coordonarea elaborării, implementării și monitorizării politicilor de tineret la nivel guvernamental. Potrivit președintelui CNTM, Comisia a funcționat doar în 2016, când au avut loc două ședințe. Din 2017 până în prezent nu a avut loc nici o ședință. CNTM menționează necesitatea revizuirii cadrului normativ și îmbunătățirii modului de funcționare a comisiei în cauză, în special a prevederilor care se referă la selectarea membrilor, la drepturile și obligațiile acestora, durata și rotația mandatelor. Ana Nichita, președintele Organizației Obștești „Calea Lactee”, a menționat că este necesar ca această comisie să devină din nou funcțională, ca tinerii să aibă posibilitatea să participe la elaborarea politicilor care direct îi vizează.

O altă problemă semnalată de organizațiile de tineret este că, în ultima perioadă, ministerul dezvoltă tot mai multe consilii locale/raionale ale tinerilor, care sunt structuri de implicare a tinerilor, dar nu dispun de autonomie și independență. Potrivit președintelui CNTM, Rețeaua Națională a Consiliilor Locale de Tineret a fost constituită netransparent, iar gestionarea financiară a acesteia a fost dată unei organizații neguvernamentale nou formată, fără experiență, și nu există nicio explicație a motivului pentru care a fost aleasă organizația dată. Potrivit lui Valeriu Drăgălin, până în prezent Rețeaua Națională a Consiliilor Locale de Tineret nu a prezentat niciun raport de activitate și niciun raport financiar cum au fost gestionați cei aproximativ 1,6 milioane de lei alocați din bugetul de stat. Activistul a lansat un apel către MECC să prezinte rapoartele de activitate ale consiliilor de tineret și actele în baza cărora sunt oferite finanțările.

  • ana indoitu apel catre mecc.mp3
  •     0
  • valeriu dragalin despre netransparenta mecc.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.