„Poziția invariabil dură și neprietenoasă în gestionarea conflictului transnistrean, inclusiv cu exerciții militare provocatoare în comun cu forțele armate ale regimului separatist este una din „hârtiile de turnesol” care trebuie luată în calcul când vrem să înțelegem mai multe despre sinceritatea politică a Federației Ruse de a trece la o fază mai bună a relațiilor moldo-ruse...”
---

Președintele rus Vladimir Putin i-a făcut Republicii Moldova complimente, promisiuni și chiar puțini „ochi dulci”. „Considerăm Republica Moldova unul dintre partenerii prioritari din spațiul CSI”, a declarant liderul de la Kremlin în cadrul întâlnirii recente cu președintele moldovean Igor Dodon. El și-a confirmat spusele prin promisiunea de a elimina în viitorul apropiat taxele vamale pentru o parte din mărfurile moldovenești intrate pe piața Rusiei, de a acorda un miliard de dolari pentru proiecte de infrastructură, precum și de a ușura soarta unui mare număr de migranți moldoveni. Pentru această schimbare de macaz, suficient de vizibilă pe fundalul relațiilor moldo-ruse destul de reci timp de câțiva ani deja, există câteva motive de ordin intern și extern. Dar există și îndoieli privind sinceritatea intenției „partenerului strategic de la Răsărit”, esența cărora este scoasă în titlul de mai sus.

Interesul poartă fesul

Motivul principal al acestei schimbări este unul electoral și nu este obligator să atribuim acestui aspect un sens univoc negativ. În curând, în Republica Moldova vor avea loc alegeri care vor decide cine va guverna țara în continuare, iar Rusia are interes suficient de firesc să vină o guvernare mai cooperantă pentru interesele sale decât actuala. Asemenea gen de interes firesc urmăresc mai toți partenerii Republicii Moldova, de la Est și de la Vest. Contează dacă interesul respectiv nu intră în contradicție cu interesul și legislația Republicii Moldova.

În aceste alegeri Rusia mizează deschis pe Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și pe liderul informal al acestuia, președintele Igor Dodon, așa cum în alte perioade a mizat pe tandemul PCRM-Vladimir Voronin. Nu în zadar viitoarele beneficii oferite sau promise de Vladimir Putin, sunt legate de „aportul personal” și „rugămințile personale ale președintelui Moldovei”. În acest sens, caracterul electoral al schimbărilor anunțate nici nu se ascunde. Igor Dodon a și declarat tranșant că taxele vamale care urmează să fie eliminate la începutul anului viitor vor fi impuse din nou, peste jumătate de an, dacă nu are loc schimbarea guvernării de la Chișinău.

Caracterul selectiv al măsurilor anunțate de Rusia, împreună cu cel temporal, de asemenea confirmă caracterul electoral al acestora. Este vorba doar despre unele categorii de mărfuri moldovenești și despre unii agenți economici din Moldova, despre care și așa se spune că sunt apropiați cercurilor PSRM-Dodon. Extinderea semnificativă a numărului acestora nu este practic posibilă din cauza mecanismului birocratic greoi necesar de implicat și a timpului redus rămas la dispoziție. Dar, în orice condiții, este bine că măcar o parte dintre producători obțin posibilitatea de a câștiga mai mult, or, „calul de dar nu se caută la dinți”, dacă, desigur, nu este un „cal troian”.

Zonă exclusivă de interes și beneficii exclusive

Perioada scurtă a gestului „excepțional” al lui Vladimir Putin, făcut „la rugămintea președintelui Republicii Moldova”, este justificată prin faptul că schimbările sistemice necesită implicarea guvernelor ambelor țări, care, deocamdată sau deja nu comunică. Să trecem peste faptul că „schimbările sistemice” inverse, adică atunci când taxele vamale au fost impuse, în pofida acordului de liber schimb în zona CSI, precum și instituirea embargourilor la cele mai importante mărfuri moldovenești, s-au produs fără comunicarea dintre guverne, dar să extragem de aici un alt motiv al metamorfozelor anunțate în atitudinea Rusiei față de Moldova.

Iată-l: Guvernarea moldovenească a lăsat relațiile moldo-ruse în grija exclusivă a președintelui Igor Dodon și a PSRM. Iar aceștia și trag foloase exclusive, în special electorale, ideologice, dar și de altă natură.

Plus/minus suspendarea președintelui

Cazul examinat în prezenta analiză ilustrează pregnant plusurile, minusurile, dar și riscurile relațiilor necooperante, chiar tensionate dintre guvernarea de la Chișinău și instituția prezidențială. Pe de o parte, guvernarea trage anumite foloase din restrângerea competențelor și spațiului de manevră a șefului statului, în calitate de oponent politic. Suspendarea repetată a acestuia din funcție în anumite situații este un act de duritate fără precedent nu doar în istoria Republicii Moldova, chiar dacă este dictată de considerente politice importante, în opinia guvernării. Doar că, pe de altă parte, micșorându-i-se atribuțiile, președintelui în mod automat i se retrag și obligațiile, responsabilitățile, în fața societății. Astfel, de toate problemele rămâne responsabilă în exclusivitate guvernarea și partidul de guvernământ PDM. Reale sau artificial atribuite, aceste probleme vor trage greu la cântar la aceleași alegeri. Lista acestor probleme poate fi ușor identificată în ultimele documente ale partenerilor europeni, în discursurile opoziției și chiar în dialogurile oamenilor din stradă și de la bucătărie. De exemplu: justiția injustă, lipsa de progres în întoarcerea miliardului furat și pedepsirea vinovaților, derapajele democratice gen invalidarea alegerilor locale din capitală etc.

Cine și de ce este responsabil, cine și pentru ce va răspunde?

De nimic dintre acestea și în genere de nimic real nu răspunde președintele țării în această țară, doar guvernarea. În schimb, președintele are, sau i s-a lăsat, mână liberă în sfera spirituală, umanitară, ideologică, politică și alte domenii care nu cer investiții materiale și responsabilități mari, dar oferă dividende înalte. Iar guvernarea și-a asumat responsabilități mari, unilaterale și lunecoase, și pentru salarii, și pentru drumuri, și pentru sănătate, și pentru educație, și pentru arene sportive costisitoare etc... Poate din această înțelegere a guvernării privind separarea și cooperarea puterilor în stat vine raitingul înalt al șefului statului, mult mai înalt decât al guvernării și al partidului de guvernământ? Poate de aici vin și oportunitățile pentru Federația Rusia de a acționa, prin această poartă larg deschisă: electoral, spiritual, ideologic, propagandistic, politic în Republica Moldova? Poarta la care ne referim este lăsată la cheremul unui singur „portar”, pentru că guvernarea s-a concentrat pe domenii mai materiale ale vieții, uneori prea materiale. Una din puținele excepții se referă la eforturile guvernării de contracarare a propagandei din Est, dar și aici efectele sunt minime sau chiar inverse din cauza propagandei interne cu care este înlocuită cea externă, precum și din cauza caracterului vădit propagandistic al acțiunilor de combatere a propagandei externe.

„Ochii care nu se văd, se uită”

Un alt posibil, dar nu obligator, motiv al schimbărilor anunțate de Rusia ar putea arăta că aceasta se simte obligată să renunțe la politica de presiuni, dure, asupra Republicii Moldova, în formele utilizate anterior. Până la urmă, guvernarea moldovenească și moldovenii în general nu au fost puși în genunchi prin tot felul de embargouri, sancțiuni și restricții, nevoia i-a obligat să caute pentru mărfurile lor alte piețe de desfacere, mai previzibile și mai scumpe decât cea rusească și în mare parte le-a reușit. „Tot răul cu binele lui”, pe care nu se știe dacă Moldova îl găsea, dacă nu era pusă în situație de forță majoră. Rusia până la urmă a pus umărul la modernizarea procesului economic și nu numai din Republica Moldova. Rău-greu, dar „procesul s-a pornit”, cum spunea un fost înalt demnitar sovietic.

Poate în același context trebuie privită și promisiunea Rusiei de a majora esențial numărul burselor la studii oferite tinerilor originari din Republica Moldova, care toți anii de independență a fost infim comparativ, de exemplu, cu cel oferit în aceeași perioadă de către România, dar și de către unele țări occidentale. În lipsa oportunităților din partea Rusiei, tinerii moldoveni s-au orientat preponderent spre spațiul educațional occidental. „Ochii care nu se văd, se uită”, mai spune altă vorbă și nu este foarte clar cine are de pierdut mai mult în acest sens – Moldova sau Rusia?  

Punte de comerț sau cap de pod?

Am putea presupune, de asemenea, anumite componente internaționale ale catalogării Republicii Moldova drept „unul dintre partenerii prioritari din spațiul CSI”. De exemplu, Moldova ar putea deveni una din căile prin care Rusia ar căuta diminuarea impactului pe care îl simte în urma instituirii sancțiunilor occidentale din cauza acțiunilor sale în Crimeea și în Ucraina de Răsărit. Desigur, puțin în altă formulă, însă acesta a fost unul din mesajele centrale ale Forumului economic moldo-rus, care s-a desfășurat în luna septembrie la Chișinău. Potrivit unor experți economici cu pondere de la Chișinău, Rusia este interesată să aducă investiții de un miliard de dolari pe an în Republica Moldova pentru că aceasta are deschisă piața și cu Estul, și cu Vestul. Acest lucru Rusia l-ar face pentru a nu cădea sub incidența sancțiunilor occidentale: „Ei vor dezvolta investiții aici, vor produce și această producție va ajunge în Vest. Pe bani rusești aici se vor forma locuri de muncă, se vor plăti impozite”.

Moldova în rol de „noua Transnistrie”?

Elementul ucrainean în noua eventuală politică rusească față de Republica Moldova, de asemenea, trebuie luat în calcul. Refacerea relațiilor bune cu Chișinăul i-ar putea permite Rusiei să-i prezinte pe moldoveni drept „băieții buni”, în contrapunere cu „băieții răi ucrainenii”. Pentru că, atunci când printre fostele republici sovietice există mai mulți „băieți răi” decât „băieți buni”, comunitatea internațională ajunge mai ușor la concluzia nefavorabilă Rusiei că (și) ea ar purta vina pentru crearea și menținerea focarelor de tensiune în diferite zone ale lumii. Mai mult, o Moldovă loială de tot ar putea servi Rusiei drept un cap de pod în raport cu Ucraina, în tentativele de a înclina în favoarea sa balanța disputelor politico-militare pe care le are cu țara vecină. Conform acestui scenariu, Republicii Moldova i se poate atribui rolul unei „noi Transnistrii”, după cum Transnistria reală îl joacă în raport cu însăși Moldova.

Miliarde cu deja vu

Toate acestea sunt lucruri firești pentru Federația Rusă și în interesul acesteia. Doar că, pornind de la experiența relațiilor cu această țară de până acum, nu totdeauna favorabilă sau mai totdeauna nefavorabilă, rămâne să pulseze puternic îndoiala, dacă noile propuneri ale Rusiei sunt clar benefice Republicii Moldova, dacă ele pot deveni o realitate favorabilă sau vor rămâne un mit electoral ca și în alte dăți?

De exemplu, președintele Igor Dodon vorbește despre încă un miliard de dolari pe care Federația Rusă l-ar putea acorda Republicii Moldova pentru reparația drumurilor. Șeful statului spune că a discutat cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, despre un suport masiv pentru proiecte de infrastructură: „Accesarea suportului – credit, o parte gratis din partea Federației Ruse, a Uniunii Euroasiatice este o perspectivă foarte clară pentru Republica Moldova”. Însă istoria cunoaște deja povestea unui miliard de dolari, promis de Rusia Partidului Comuniștilor și lui Vladimir Voronin înainte de alegerile parlamentare din 2009, miliard care nu a mai ajuns în Moldova, pentru că a venit la guvernare altcineva atunci. Respectiv, putem înțelege că miliardele rusești au destinație strict politică și nu sunt legate în mod obligator de intenția de a ajuta societatea moldovenească în vreun fel. Spre deosebire de partenerii occidentali, care preferă să lucreze cu Republica Moldova indiferent de guvernarea pe care și-au ales-o moldovenii la diferite etape, chiar dacă acele guvernări îi decepționează mult și actualmente avem un exemplu relevant în acest sens. De exemplu, din anumite motive, UE a stopat asistența macrofinanciară în sumă de 100 de milioane de euro, pe care urma să o gestioneze guvernarea, dar a prelungit sau chiar a intensificat proiectele sociale destinate comunităților locale și anumitor domenii. Americanii, care și ei au formulat oficial rezerve față guvernarea actuală, se comportă la fel.    

Oare?

Neîncrederea în sinceritatea politicii rusești în raport cu Moldova vine și din experiența generală că Rusia nu este deprinsă să dea, să ofere prea multe fostelor republici sovietice, ci mai degrabă să ia sau să impună, Georgia, Ucraina, Moldova fiind exemple de netăgăduit. Pentru Moldova, principalul indiciu în acest sens este poziția invariabil dură și neprietenoasă în gestionarea conflictului transnistrean, inclusiv cu exerciții militare provocatoare în comun cu forțele armate ale regimului separatist. Aceasta este una din „hârtiile de turnesol” care trebuie luată în calcul când vrem să înțelegem mai multe despre sinceritatea politică a Federației Ruse de a trece la o fază mai bună a relațiilor moldo-ruse.

Valeriu Vasilică, IPN