|
|
|
Moldova se îndreaptă spre alegeri anticipate fără ca negocierile pentru formarea guvernării să fi început. PDM este respins de către ACUM și descalificat de către Socialiști la solicitarea Rusiei, iar Socialiștii nu sunt agreați de către Bloc decât în calitate de voturi utile...
|
Dionis Cenuşa |
|
În peste o lună de la alegerile parlamentare din 24 februarie, componența noului Parlament a mișcat țara mai degrabă spre alegeri anticipat decât spre negocieri de constituire a unui guvern de coaliție. Temerile legate de o potențială discreditare și neîncrederea elementară între forțele politice au alcătuit sursele majore ale impasului politic, care se pot solda cu alegeri parlamentare anticipate.
Intimidate de profilul controversat al Democraților, Socialiști și Blocul ACUM resping orice combinație de putere cu această formațiune. Pe de o parte, refuzul oricărui contact cu partidul oligarhului Vladimir Plahotniuc a fost evident în cazul componentelor Blocului ACUM- Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Acestea au ignorat invitația Democraților la negocieri și s-au eschivat de la consultările colective, cu participarea acestora, conduse de președintele Dodon pe 2 aprilie. Mai mult ca atât, Blocul a introdus „un pachet de legi pentru deoligarhizare”. Eradicarea prezenței PDM din sistemul politic-instituțional a devenit condiția esențială a Blocului pentru o posibilă coabitare inter-partinică cu PSRM. Pe de altă parte, traiectoria post-electorală a Socialiștilor a variat. Apropierea dintre aceștia și Partidul Democrat (PDM) a figurat ca scenariu realist până când nu au intervenit avertismentele Rusiei (Newsmaker.md, 1 Aprilie 2019). După acest moment, atât Socialiștii, cât și președintele Dodon au schimbat tonul probabilistic despre coalizarea cu Democrații (perioada 25 martie-12 aprilie) cu excluderea absolută a unui asemenea scenariu (Vezi Tabelul de mai jos).
Tabel: Principalele acțiuni ale partidelor mari în perioada post-electorală
PSRM
35 mandate
(441.191 voturi)
|
PDM
30 mandate
(334.539 voturi)
|
Blocul ACUM
26 mandate
(380.181 voturi)
|
24 februarie: Desfășurarea alegerilor parlamentare în baza votului mixt, rata de participare 50,57% sau 1.457.220 votanți (CEC.md)
|
1 martie: Democrații prezintă principiile politice de colaborare pentru viitoarea majoritate parlamentară
|
9 martie: Curtea Constituțională confirmă rezultatele alegerilor și distribuția mandatelor în legislative (Curtea Constituțională, 9 Martie 2019).
|
21 martie: Deputatul din partea PSRM, fiind cel mai în vârstă deputat, Eduard Smirnov, a prezidat prima ședință a noului parlament și a stabilit o pauză pe termen nedeterminat a ședinței Parlamentului.
|
25 martie:
- Președintele Igor Dodon invită PSRM, PDM și ACUM la discuții separate pentru 26 martie (Presedinte.md).
- PDM declară ca este pregătit să demareze negocieri cu orice partid politic și cu candidații independenți din noul legislativ, iar ulterior înaintează către PSRM și ACUM invitații la negocieri (PDM.md, 25 martie 2019)
|
26 martie:
- Președintele Dodon desfășoară întrevederile separate cu cele trei formațiuni și anunță despre organizarea unor discuții comune pe 2 aprilie (Presedinte.md, 26 Martie 2019).
- ACUM prezintă acțiunile pentru guvernare, care include „pachetul pentru deoligarhizare” și pașii de formare a guvernării minoritare PAS-Platforma DA (ACUM.md, 26 martie 2019).
|
31 martie: Liderul propagandei rusești Dmitri Kiseliov îl atenționează pe președintele Dodon despre toxicitatea unei coaliții PSRM-PDM (Newsmaker.md, 1 Aprilie 2019).
|
1 aprilie: ACUM invită la discuții în Parlament pe deputații neafiliați la PDM.
|
2 aprilie:
- Socialiștii și Democrații participă la consultările comune, la invitația președintelui Dodon, dar în absența Blocului ACUM.
- ACUM a refuzat să discute cu trei deputați din Partidul lui Șor, care au venit la discuțiile inițiate de Bloc. (Europa Liberă, 2 aprilie 2019)
|
3 aprilie: Socialiștii convoacă ședința Comitetului Executiv, la care decid convocarea Consiliului Republican pentru 12 aprilie.
|
4 aprilie: Liderul informal al PSRM, președintele Igor Dodon, reiterează că printre scenariile post-electorale figurează coaliția PSRM-PDM, PSRM-ACUM și alegerile anticipate în luna septembrie 2019 (TASS.ru, Tribuna.md)
|
8 aprilie:
- Democrații publică un sondaj comandat conform căruia în cazul alegerilor anticipate PSRM obține 30.1%, ACUM – 23.4%, PDM – 23.2%.
- ACUM solicită reluarea de urgență a ședinței Parlamentului, inițiată în urmă cu peste 24 zile, pe 21 martie (Acum.md, 10 Aprilie 2019).
|
9 aprilie:
- Democrații lansează „Pachetul Social” de inițiative, care stă la baza negocierilor pentru formarea majorității (PDM.md, 9 Aprilie 2019).
- Socialiștii stabilesc care sunt principiile directorii pentru negocierea formării majorității parlamentare, în cadrul Comitetului Executiv al PSRM și, totodată, nu exclud alegerile anticipate (Socialistii.md, 9 aprilie 2019).
- Președintele Dodon reiterează importanța strategică a Rusiei în cadrul întrevederii cu ambasadorul rus Oleg Vasnețov (Presedinte.md).
|
10 aprilie: Socialiștii invită Blocul ACUM la consultări privind „crearea majorității parlamentare”.
|
11 aprilie:
- Democrații își exprimă deschiderea față de toți partenerii externi, inclusiv față de Rusia, în cadrul întrevederii liderului fracțiunii PDM Pavel Filip, prim-ministru în exercițiu, cu ambasadorul Rusiei, Oleg Vasnețov (PDM.md, 11 Aprilie 2019).
- Reprezentanții Socialiștilor și ai Blocului ACUM au purtat primele discuții bilaterale, care din cauza refuzului ACUM nu au rezultat în vreo înțelegere de a iniția negocierile pentru formarea coaliției majoritare. (Agora, 11 aprilie 2019).
|
12 aprilie: În cadrul Consiliului Republican al PSRM, Socialiștii manifestă disponibilitatea de a crea o coaliție cu ACUM, reiterează condițiile pentru continuarea negocierilor și resping orice coaliție cu PDM (Tass, 12 Aprilie 2019). Tot Socialiștii s-au pronunțat în favoarea alegerilor anticipate, dacă eșuează consultările cu ACUM.
|
Democrații observă atent evoluția discuțiilor dintre Socialiști și ACUM, îngrijindu-se de menținerea capitalului politic acumulat datorită alegerilor. Totodată, PDM nu renunță la încercările de a justifica compatibilitatea sa cu PSRM. În primul rând, PDM etalează în mod repetat înclinația sa pentru politici de stânga, precum „pachetul de inițiative sociale” (PDM, 9 aprilie 2019). Acest lucru servește drept platformă de penetrare a discursului Socialiștilor. Poziționarea favorabilă pentru „o politică externă echilibrată” reprezintă o altă dovadă a ipotezei că Democrații caută puncte de tangență cu liderii Socialiști, în eforturile de spargere a reticenței față de o guvernare în comun. Semnalul Democraților despre deschiderea sa față de „toți partenerii externi, inclusiv Federația Rusă” a fost transmis Moscovei prin intermediul ambasadorului rus la Chișinău (PDM, 11 Aprilie 2019). În orice caz, atât atenția accentuată pe agenda socială, cât și optarea pentru o agendă externă multi-vectorială, pot deveni oricând utile pentru Democrați, mai ales în cazul declanșării anticipatelor și pentru a rupe din electoratul PSRM.
Remodelarea scenariilor post-electorale
Imposibilitatea formării coaliției de guvernare cu Democrații reiese din deficitul masiv de credibilitate față de aceștia în țară și în exterior. Președintele Dodon a promis să blocheze tentativele Democraților de a forma o majoritate cu transfugi din alte formațiuni (TASS.ru, 4 Aprilie 2019), referindu-se la Socialiști. Totodată, ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, a invocat riscuri pentru orice guvernare care va atrage persoane implicate în furtul miliardului (NOI.md, 25 martie 2019). Astfel, chiar dacă dispune de experiență în spargerea partidelor (perioada 2015-2016) și resurse pentru a atrage un minim de 11 Socialiști, Democrații vor întâmpina dificultăți insurmontabile. Pe lângă imposibilitatea regenerării legitimității externe, va fi generată o confruntare inter-instituțională, pentru că președintele Dodon va refuza să faciliteze formarea guvernului.
Totodată, Democrații nu dispun de niciun pod de comunicare cu ACUM, iar dosarele de judecată împotriva a doi activiști ai Platformei DA (Europa Liberă, 20 martie 2019), care au deconspirat scheme ilegale la serviciul vamal și serviciul poștal, aprofundează animozitățile politice dintre aceste forțe. Menținerea pe punct mort a oricărei relaționări cu ACUM i-a adus pe Democrați la alegerea între opțiunea de a negocia cu Socialiștii sau a merge în alegeri anticipate.
Nici dialogul cu Socialiștii nu a devenit unul sigur după ce aceștia s-au concentrat strict pe articularea unei conviețuiri politice cu ACUM. Orientările geopolitice distincte dintre Socialiști și ACUM se numără printre obstacolele ce stau în calea unui dialog constructiv. Dar cel mai mult prevalează persistența unei suspiciuni de complicitate a PSRM și a președintelui Dodon la acțiunile Democraților, de la introducerea votului mixt în iulie 2017 până la anularea alegerilor locale din Chișinău în iunie 2018. Modalitatea pe care o sugerează ACUM pentru Socialiști este de a-și restabili imaginea prin cedarea puterii legislative și executive laolaltă, votând un „guvern minoritar”, condus de către liderii Blocului ACUM.
În fond, vorbim despre tentativa fostei opoziții extra-parlamentare, acum convertită în bloc politic parlamentar, de a convinge pe cei 380.181 votanți ai săi că poziționarea situațională alături de Socialiști este necesară temporar și doar pentru de-oligarhizarea țării. Abordarea moralistă formulată de ACUM contrastează cu pragmatismul politic al Socialiștilor, care susținuți de 441.191 de voturi, cer funcția de speaker al Parlamentului și 1/3 din ministere, în cadrul unei coaliții majoritare bine definite (Socialistii.md, 12 aprilie 2019). Deși PSRM este cunoscut pentru monopolizarea agendei sociale la nivel de discurs politic, aceasta țintește strict ministere non-sociale – Ministerul de Externe, al Apărării și cel de Interne. Aceștia argumentează ignorarea altor ministere prin necesitatea de a consolida oficiul președintelui Igor Dodon. În acest fel, Socialiștii nu doar vor să-l scoată dintr-o izolare parțială pe președinte, dar și să-i pregătească terenul pentru o realegere după expirarea mandatului la finele lui 2020.
Chiar dacă argumentele ACUM vizavi de cedările cerute de la PSRM corespund criteriilor de integritate, acest tip de argumentare denotă o lipsă acută de înțelegere a esenței procesului politic ca atare, bazat pe concurență politică și de putere. Sacrificiile care pot deveni acceptabile pentru un partid mare, precum PSRM, trebuie să fie moderate pentru a putea fi materializate. În lipsa unei proporționalități în demersul ACUM, renunțarea Socialiștilor la oferta ACUM va fi îmbrățișată de cei peste 400 mii de votanți ai lor. În cele din urmă, fără negocieri reale și cedări din ambele părți, politicul moldovenesc se mișcă spre alegeri anticipate. Rezultatul acestora nu pot schimba radical preferințele electorale ale cetățenilor. Cel mai recent sondaj, comandat de către PDM, arată că PSRM va obține 30,1%, componentele ACUM – 23,4%, PDM – 23.2% și Partidul Șor – 5,3% (IMAS, aprilie 2019). Menținerea votului mixt și a regulilor electorale existente ar putea asigura un rezultat similar cu cel din februarie 2019 sau chiar să slăbească pozițiile actuale ale Socialiștilor și Blocului ACUM, care în mod inevitabil vor fi acuzate de producerea anticipatelor.
Când UE se abține intervine Rusia
Factorul geopolitic nu absentează din evoluțiile post-electorale moldovenești. În timp ce UE monitorizează atent interacțiunile între partidele parlamentare, Rusia folosește pârghiile sale pentru a influența direcția discuțiilor despre formarea guvernării. Avertizarea transmisă de Moscova prin principalul propagandist rus Dmitri Kiseliov a dus la respingerea oricărei coaliții PSRM-PDM, care figura în scenariile probabile ale Socialiștilor (Newsmaker.md, 1 Aprilie 2019), promovate chiar de către Igor Dodon. Pe de o parte, Kiseliov a subliniat „toxicitatea” unei coaliții cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, iar, pe de altă parte, a susținut o coaliție dintre Socialiști și ACUM. Chiar dacă Președintele Dodon a negat orice interferență a Rusiei (Newsmaker.md, 2 aprilie 2019), acesta s-a deplasat la Moscova deja pe 4 aprilie, după finalizarea rundelor de consultări cu PDM și PSRM. Din toata agenda vizitei sale de lucru de la Moscova, liderul Socialiștilor a afișat doar informația despre întrevederea cu Patriarhul rus Kirill, care a primit o invitație de a vizita Moldova până la finele lui 2019 (Presedinte.md, 5 aprilie 2019).
Sub acoperirea deciziei finale a Consiliului Republican din 12 aprilie, PSRM respins în totalitate coaliția PDM-PSRM (TASS.ru, 12 aprilie 2019), atacată de propaganda rusească. La fel, toate eforturile Socialiștilor au fost orientate pe discuțiile cu ACUM, agreată de Rusia pentru formarea coaliției, cel puțin mai mult decât PDM. Refuzul ACUM de a forma o majoritate cu PSRM creează premisele pentru apariția unui conflict politic, care în cele din urmă poate beneficia Democrații. Din nevoia de a distrage publicul de la penetrarea factorului rusesc în propriile decizii, Socialiștii interpretează refuzul ACUM de a forma o coaliție de existența unor „atacuri ale structurilor occidentale” (Socialistii.md, 12 aprilie 2019).
Totodată, liderii ACUM leagă relansarea rapidă a asistenței externe pentru Moldova de crearea unui „guvern minoritar”, implementarea pachetului de-oligarhizării și revenirea la sistemul de vot proporțional (IPN, 6 aprilie 2019). În realitate, UE nu a condiționat dezghețarea asistenței sale financiare de formatul viitoarei majorități parlamentare sau de neparticiparea Socialiștilor la actul guvernării. Principala solicitare a UE la momentul suspendării asistenței sale a fost asigurarea unor alegeri corecte (IPN, 18 Septembrie 2019). Deși rezultatele alegerilor nu au primit aprecieri de excelență, Bruxelles-ul nu le-a contestat. Din contra, partea europeană s-a arătat deschisă să promoveze reformele în continuare, în baza prevederilor Acordului de Asociere (EEAS, 25 februarie 2019). Iar domeniile care potrivit UE necesită reformare cuprind legislația electorală, lupta cu corupția și de-politizarea instituțiilor, reflectate în pachetul de-oligarhizării al ACUM. Chiar dacă UE a evitat să facă referință la reluarea asistenței financiare, Blocul face uz de acest subiect pentru a promova ideea „guvernului minoritar”.
În loc de concluzii...
Moldova se îndreaptă spre alegeri anticipate fără ca negocierile pentru formarea guvernării să fi început. PDM este respins de către ACUM și descalificat de către Socialiști la solicitarea Rusiei, iar Socialiștii nu sunt agreați de către Bloc decât în calitate de voturi utile.
Tentația Rusiei de a sugera cum trebuie să fie formată guvernarea la Chișinău și de către cine se datorează faptului că președintele Dodon și Socialiștii pot fi influențați. Semnalele Democraților către Moscova despre fezabilitatea unei politici externe multi-vectorială în Moldova sunt insuficiente.
De la reacția post-electorală prin care a accentuat necesitatea reformelor, UE a intrat în regim silențios. În schimb, Blocul ACUM începe să apeleze la agenda europeană pentru a întări argumentele sale în favoarea constituirii unui „guvern minoritar”, cu ajutorul voturilor PSRM.
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în
Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
Dionis Cenușa
Vezi și:
- Politica externă „multi-vectorială” și integrarea europeană: realitățile din Serbia, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Aderare europeană diferențiată: decuplarea iminentă a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Polarizarea (geo)politică din Georgia și Moldova și mizele pentru UE și Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Predominanța factorului geopolitic în agenda de aderare la UE a Ucrainei, Georgiei și Moldovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Noua agendă de apărare a UE și dinamica din Europa de Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Prognoze pentru Europa de Est în 2024: Criza de influență a UE și reînnoirea electorală a autocrațiilor. Analiză de Dionis Cenușa
- Factorul ungar-rusesc și dimensiunea ucraineană a lărgirii UE spre Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza din Orientul Mijlociu și perspectiva europeană pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictului transnistrean – trei scenarii pe fundalul intereselor geostrategice ale Moldovei, Ucrainei și Rusiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Precedentul Ciprului, „conflictele înghețate” post-sovietice și agenda europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele protestelor anti-guvernamentale din Georgia și Moldova asupra pozițiilor UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Rusia și costurile geopolitice ale războiului: “conflictele înghețate” din Moldova și Azerbaidjan. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucraina, Moldova și Georgia în contextul apropierii de UE: 5 principii pentru eficientizarea reformelor. Analiză de Dionis Cenușa
- Apropierea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de UE – progres cu mai multe viteze. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezinhibarea gândirii strategice a UE sub presiunea revizionismului militarist rusesc: spargerea “tabu-urilor” europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Prevenirea amenințărilor de origine rusă în 2023: trei domenii prioritare de reducere a riscurilor pentru Occident. Analiză de Dionis Cenușa
- “Remodelarea” infrastructurii critice regionale sub impactul războiului – cazul Ucrainei, Rusiei și al UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Criza energetică din Moldova și sentimentele de “unire” cu România, analiză de Dionis Cenușa
- Infrastructura critică a Ucrainei vs. ponderea energetică a Rusiei: “războiul nervilor”. Analiză de Dionis Cenușa
- Parametrii asistenței occidentale pentru Ucraina și Moldova – o pregătire înainte de „iarna rusească”. Analiză de Dionis Cenușă
- Tacticile rusești împotriva Ucrainei și Moldovei: ramificarea crizelor energetice. Analiză de Dionis Cenușa
- Atacurile rusești împotriva infrastructurii critice: riscurile pentru reziliența Ucrainei și implicațiile pentru UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Noile scenarii ale agresiunii rusești în lumina anexării ilegale din sud-estul Ucrainei. Analiză de Dionis Cenușa
- Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier. Analiză de Dionis Cenușa
- Războiul gazier al Rusiei și testul de reziliență pentru UE: 3 intenții rusești și 3 dileme europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezoligarhizarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei – condiția UE pentru avansarea perspectivei europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Georgia și Moldova – analiza comparată a rezilienței de stat și a riscurilor de origine rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile UE și arma energetică a Rusiei – solidaritate versus fragmentare. Analiză de Dionis Cenușă
- Moldova și candidatura pentru UE: între risipirea legitimității și necesitatea unui dialog național. Analiză de Dionis Cenușa
- Candidatura de aderare la UE: Diferențe interne și geopolitice dintre Ucraina și Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Cursa pentru candidatura de aderare la UE: Cele trei scenarii pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Autonomia energetică a UE și „criza” sancțiunilor împotriva Rusiei – între blocaje și alternative noi. Analiză de Dionis Cenușa
- Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO? Analiză de Dionis Cenușa
- Noile tendințe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancțiunile occidentale și arma energetică rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Dialogul Moldovei și Georgiei cu UE și NATO – în căutare de atenție externă și resurse pentru reziliența de stat. Analiză de Dionis Cenușa
- „Noua” agendă europeană a Moldovei, unirea cu România și separarea de regiunea transnistreană. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancționarea Rusiei pentru salvarea Ucrainei și factorul chinez. Analiză de Dionis Cenușa
- Invazia rusă și “rivalitatea” Ucrainei, Moldovei și Georgiei pentru aderarea la UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs. noile scenarii ale Moscovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Rolul asistenței UE în desprinderea Moldovei de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucrainizarea securității europene: De ce Rusia acționează acum? Analiză de Dionis Cenușa
- Top șapte prognoze pentru PaE în 2022: Testarea reformelor locale și presiunea competiției geopolitice. Analiză de Dionis Cenușa
- Bilanțul anului 2021: 5 progrese și provocări în PaE – reziliența pro-UE și noile focare de instabilitate regională. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă post-merkeliană a Germaniei – mai proeuropeană în Europa de Est și mai dură față de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România și „echilibrarea” cu Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza migranților din Belarus, slăbiciunile UE și scenariile regimului lui Lukașenko. Analiză de Dionis Cenușa
- Lecții din Moldova privind securitatea energetică a UE și monopolul rusesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Intențiile Rusiei de a contrabalansa influența occidentală în spațiul CSI, analiză de Dionis Cenușa
- Energizarea dialogului UE-Moldova: între entuziasm geopolitic, “moment istoric” și constrângeri locale. Analiză de Dionis Cenușa
- Așteptările UE și realitatea politică din Georgia și Moldova: contradicții și riscuri. Analiză de Dionis Cenușa
- Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale. Analiză de Dionis Cenușa
- Resuscitarea relației Rusia-Moldova și conștientizarea vectorului european moldovenesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictelor teritoriale în Parteneriatul Estic: În căutarea unei abordări personalizate a UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Triunghiul “asociat” Georgia-Moldova-Ucraina: aprofundarea integrării în UE și “scutul” împotriva influenței rusești. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile economice ale UE și vulnerabilitatea Parteneriatului Estic la precedentul creat de Belarus, Analiză de Dionis Cenușa
- Alegerile anticipate din Moldova și puterea geopolitică a diasporei. Analiză de Dionis Cenușa
- Aprofundarea diferențelor în Parteneriatul Estic și apariția “Trio-ului” pan-european. Analiză de Dionis Cenușa
- Oligarhii din Georgia, Moldova și Ucraina: între retragere, regrupare și „reeducare”. Analiză de Dionis Cenușa
- Atitudinea față de UE în Georgia, Moldova și Ucraina – între adorație și moderație, analiză de Dionis Cenușa
- Ajustarea regimului fără vize cu UE pentru est-europeni – de la pandemie spre “pașaport verde”. Analiză de Dionis Cenușa
- „Sputnik V” la frontiera UE și țintele Rusiei în Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Trăsăturile “diplomației vaccinului” în Moldova: Avantajele României în fața Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Calculele UE în Ucraina, Georgia și Moldova – navigând între crize politice, reforme și „umbrele” Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Anticiparea reacției Rusiei la viitoarele sancțiuni UE: divizare, dezinformare sau destabilizare? Analiză de Dionis Cenușa
- Relația UE-Rusia în 2021 - între „pragmatism distorsionat” și „politică externă rezistentă”. Analiză de Dionis Cenușa
- Reeuropenizarea politicii externe a Moldovei și poziția UE vizavi de criza politică moldovenească. Analiză de Dionis Cenușa
- Top 8 prognoze pentru statele PaE în 2021 – între “contestare” și “reînnoire”. Analiză de Dionis Cenușă
- Bilanțul anului 2020 pentru statele PaE: 5 oportunități și 5 provocări majore. Analiză de Dionis Cenușă
- UE, “Actul Magnitsky” și țintirea autocraților din vecinătatea estică. Analiză de Dionis Cenușa
- Relația Moldova-Rusia și tranziția post-Dodon: între abordarea “inteligentă” și cea “emoțională”. Analiză de Dionis Cenușă
- Reziliența informațională lângă frontierele estice ale UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Vecinătatea estică a UE la o nouă răscruce – între enigme electorale și crize de securitate. Analiză de Dionis Cenușa
- Moldova – alegeri prezidențiale fără „vot geopolitic”? Analiză de Dionis Cenușă
- Optica Rusiei, Chinei și UE vizavi de criza politică din Belarus – între intervenție, susținere și influență, analiză de Dionis Cenușa
- Belarus – o nouă “revoluție de catifea” în Parteneriatul Estic? Analiză de Dionis Cenușa
- „Favoriții” mecanismului de condiționalitate al UE: Georgia, Moldova sau Ucraina? Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele acțiunilor UE în Moldova – asistența financiară și contradicțiile opoziției, analiză
- Președinția Germaniei în UE și viitorul Parteneriatului Estic: Ghidul pentru gestionarea unei realități „incomode”, analiză
- Agenda politică a UE și “nisipurile mișcătoare” din Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză
- Condiționalitatea UE și combaterea euroscepticismului în Parteneriatul Estic, Op-Ed
- Uniunea Euroasiatică și criza sanitară: integrare lacunară și ambiții geopolitice, Op-Ed
- Solidaritatea NATO și factorul rusesc: Lecția dură a rezilienței de stat. Op-Ed
- China și Rusia - diplomație sanitară și “fragmentarea” Europei, Op-Ed
- Efectele pandemiei - între solidaritatea UE și reziliența vecinilor estici, Op-Ed
- “Guvernele căzătoare” din Moldova și Ucraina: Patru asemănări și două contraste, Op-Ed
- Integrarea europeană în vecinătatea UE: Cu sau fără „de-geopolitizare”? Op-Ed
- Efectele “macronizării” relațiilor UE-Rusia asupra vecinătății estice, Op-Ed
- Vocile „unioniste” din Moldova, migrația și integrarea europeană în Est, Op-Ed
- Imobilizarea oligarhilor în Moldova, Georgia și Ucraina: misiune (im)posibilă? Op-Ed
- Zece prognoze în 2020: Geopolitizarea oligarhiei în Moldova și apropierea UE-Rusia, Op-Ed
- Anul eurooptimismului “scurtat” în Moldova: Top 3 succese și regrese în 2019, Op-Ed
- Dialogul moldo-român: de la “ton calm” la regim de condiționalitate, Op-Ed
- Trauma perspectivei europene, vecinătatea UE și ecourile cazului moldovenesc, Op-Ed
- Dialogul UE-Moldova: Există integrare europeană după guvernul Maiei Sandu? Op-Ed
- Moldova și Serbia între extinderea UE și avansarea euroasiatică, Op-Ed
- Ajutorul macro-financiar al UE pentru Moldova: recompensă obiectivă sau stimulent politic?, OP-ED
- Rusia, UE și refacerea conviețuirii geopolitice pe linia Kiev-Chișinău-Tbilisi, Op-Ed
- Guvernul reformelor din Moldova și “creditul de încredere” al UE, Op-Ed
- Politica externă “echilibrată” a Moldovei, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean, Op-Ed
- Fragilitatea guvernării de la Chișinău și agenda europeană până în 2020, OP-ED
- Deblocarea asistenței europene pentru Moldova: cu sau fără condiționalitate? Op-Ed
- „Primăvara anti-oligarhică” sau iluzii temporare în Moldova, Ucraina și Georgia, Op-Ed
- Cedarea regimului oligarhic, relansarea integrării europene în Moldova și agenda Rusiei, OP-ED
- Criza politică din Moldova: Depășirea complexului geopolitic și înfruntarea „statului capturat”, OP-ED
- Vitezele politice din Moldova, Ucraina și Georgia: în căutarea unui „cerc virtuos”, OP-ED
- Intersecția simbolurilor geopolitice în Moldova: între trecutul sovietic și drepturile minorităților sexuale, OP-ED
- Liberalizarea vizelor în Moldova după 5 ani: slăbiciunile bunei guvernanțe și comparații ucraineano-georgiene, OP-ED
- Comportamentul (geo)politic al președinților Moldovei, Georgiei și Ucrainei: între percepții și realități fluctuante, OP-ED
- Formarea coaliției post-electorale din Moldova și câștigurile Moscovei, OP-ED
- Puterea diasporei în alegerile din Moldova – între percepții și realități, OP-ED
- Atitudinile cetățenilor din Moldova, Ucraina și Georgia față de UE și paradoxurile sondajelor, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2019: Reconfigurarea agendei europene în Moldova și criza statului de drept în UE, OP-ED
- Anul bulversărilor în integrarea europeană a Moldovei: Top 3 progrese și eșecuri în 2018, OP-ED
- Deficiențele condiționalității europene și supraviețuirea clasei politice din Moldova, OP-ED
- Avertizarea cu suspendarea regimului fără vize pentru Moldova și sinergia criticii UE, OP-ED
- Conviețuirea dificilă a societății civile cu regimurile oligarhice din Moldova și Georgia, OP-ED
- Eșecul introducerii integrării europene în Constituția Moldovei: perdanții și câștigătorii, OP-ED
- Viitorul Acordurilor de Asociere în Moldova, Ucraina și Georgia: factorul local, european și cel rusesc, OP-ED
- Oportunitățile opoziției extra-parlamentare, temerile guvernării și poziționarea față de UE, OP-ED
- Radiografia asistenței macro-financiare a UE în Moldova, Ucraina și Georgia: fruntașii și codașii, OP-ED
- Răcirea relațiilor UE-Moldova până la un nou test electoral, OP-ED
- Protestele anti-guvernamentale, stratagemele guvernării și agenda europeană a Moldovei, OP-ED
- Discrepanțele Chișinăului cu UE și intenția de valorificare a factorului rusesc, OP-ED
- Cazul Moldovei – un precedent periculos sau nu pentru relația UE cu Ucraina și Georgia? OP-ED
- Impactul rezoluției PE: de la o criză politică a guvernării la atacarea imaginii UE în Moldova, OP-ED
- Acutizarea dialogului UE-Moldova și calculele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Invalidarea alegerilor din Chișinău, scenariile guvernării și reacția UE, OP-ED
- Președinția României în Consiliul UE și contextul politico-energetic din Moldova, OP-ED
- Protestele sociale pe timp de integrare europeană: De ce cetățenii din Georgia protestează mai des decât cei din Moldova? OP-ED
- Impactul reapropierii dintre UE și Rusia asupra Ucrainei, Georgiei și Moldovei, OP-ED
- Multivectorialismul extern al Președintelui Dodon și incertitudinile geopolitice post-electorale, OP-ED
- Dependența energetică a Moldovei, evitarea transparenței și ignorarea datoriei pentru gazul rusesc, OP-ED
- UE și limitele „condiționalității stricte” față de Moldova, OP-ED
- Rolul și implicațiile (euro)unionismului în scrutinul din Moldova, OP-ED
- Aspirațiile europene ale Georgiei și lecțiile de învățat pentru Moldova, OP-ED
- Regenerarea regimului Putin și implicațiile pentru PaE și Moldova,OP-ED
- Scenariile (geo)politice pentru alegerile parlamentare din Moldova, OP-ED
- Moldova și UE: un dialog încâlcit în probleme vechi și așteptări noi, OP-ED
- Diagnoza oligarhiei din Moldova, Ucraina și Georgia și soluții pentru deoligarhizare, OP-ED
- Asistența UE pentru Moldova, urgentarea reformelor și supraviețuirea guvernării, OP-ED
- Integrarea europeană, importul legislației UE și soluții practice pentru conturarea beneficiilor, OP-ED
- Moldova și poziția de fruntaș al PaE – între reforme forțate și avantajul comparației regionale, OP-ED
- Lupta Moldovei contra dezinformării rusești: lacune și calcule electorale, OP-ED
- Noul mecanism de suspendare a vizelor – un instrument adițional pentru țintirea corupției din Moldova, Ucraina și Georgia, OP-ED
- Curtea Constituțională, integrarea europeană și lupta (geo)politică, OP-ED
- Președinția Bulgariei în UE și efectele asupra Moldovei, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2018: Testarea electorală a vectorului european și renașterea forțelor pro-ruse în Moldova, OP-ED
- Natura creșterii percepției pro-europene și tentativa de “constituționalizare” a vectorului european, OP-ED
- Lupta cu propaganda rusă în Moldova, sensibilizarea SUA și contextul european, OP-ED
- Moldova și perspectiva de aderare la UE – lipsă de pregătire politică, instituțională și emoțională pe ambele părți, OP-ED
- Viitorul PaE și Moldova după Declarația de la Bruxelles – între pragmatism și realități locale, OP-ED
- Cu ce merge Parteneriatul Estic și Moldova la summitul de la Bruxelles?OP-ED
- Moderarea euroscepticismului Președintelui Dodon, comerțul Moldova-UE și resuscitarea simpatiilor proeuropene, OP-ED
- Legitimitatea guvernelor din PaE, supraviețuirea vectorului european și Moldova, OP-ED
- Multiplele viteze ale Parteneriatului Estic, societatea civilă și cazul Moldovei, OP-ED
- Rusia, naționalismul din Europa și Moldova, OP-ED
- Integrarea europeană, unionismul pro-european și defectele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Agendă pro-reformă în loc de blocarea asistenței macro-financiare, OP-ED
- Mandatul noului Șef al Delegației UE de la Chișinău și prima provocare majoră, OP-ED
- Misiunea UE în Vecinătatea Estică și Moldova: stimularea dezvoltării sau integrare europeană? OP-ED
- Magnetizarea Parteneriatului Estic, rolul Rusiei și implicațiile pentru Moldova, OP-ED
- Societatea civilă: agenți de influență sau sanitari ai sistemului politic. OP-ED
- Integrarea europeană în Moldova: proiect elitist sau nu? OP-ED
- Moldova la 26 de ani: între sustenabilitate și europenizare , Op-Ed
- Finalul mandatului lui Pirkka Tapiola, președintele pro-rus și oligarhul pro-european, OP-ED
- Miza Chișinăului: Asistența macrofinanciară și recunoașterea din partea UE, OP-ED
- Republica Moldova și “stabilitocrația” din vecinătatea europeană, OP-ED
- Reevaluarea Acordului de Asociere cu UE: soluție sau noi incertitudini? OP-ED
- Reacția UE la introducerea votului mixt: pragmatism sau slăbiciune, OP-ED
- Finanțarea externă a societății civile, presiunile guvernării și eurointegrarea, OP-ED
- Stimularea reformelor în Moldova, Georgia și Ucraina: condiționalități noi vs perspectiva europeană
- Președinția Estoniei în cadrul UE și implicațiile pentru Moldova
- Restabilirea livrărilor de electricitate din regiunea transnistreană și slăbiciunea factorului european, OP-ED
- Comisia de la Veneția, votul mixt și asistența europeană, OP-ED
- Rolul președintelui Dodon pentru Rusia și implicațiile pentru integrarea europeană, OP-ED
- Prioritățile Parteneriatului Estic până în 2020 și cum poate beneficia Moldova, OP-ED
- Valorile europene versus valorile tradiționale și subtextul geopolitic din Moldova, OP-ED
- Agenda europeană, societatea civilă și confruntarea cu guvernarea, OP-ED
- Trei scenarii privind soarta asistenței macro-financiare a UE pentru Moldova, OP-ED
- Stoparea asistenței europene versus votul uninominal în Moldova, OP-ED
- Cum Moldova a devenit “stat capturat”? OP-ED
- Dezastrele naturale din Moldova și oportunitățile relației cu UE, OP-ED
- Moldova după trei ani de regim fără vize cu UE și noile realități europene, OP-ED
- Poate Memorandumul cu Uniunea Euroasiatică diminua agenda europeană a Moldovei? OP-ED
- Îngrijorările ascunse ale UE și adaptabilitatea guvernării, OP-ED
- Moldova forțată să combine CSI și Uniunea Euroasiatică cu integrarea europeană, OP-ED
- Demersul pro-reformă al UE și planurile pro-rusești ale președintelui Dodon, OP-ED
- Viteze multiple în UE și în vecinătatea ei: Unde este Moldova? OP-ED
- Simpatiile pro-europene și rostul opoziției pro-UE, OP-ED
- Președinția versus guvernarea: între conviețuire politică și antagonism geopolitic, OP-ED
- Securitatea europeană și demersul Rusiei pentru o lume post-occidentală, OP-ED
- Acordul de Asociere cu UE și paradoxurile președintelui Dodon
- Dilema UE: să critice guvernarea sau să combată propaganda eurosceptică a președintelui pro-rus? OP-ED
- Dialoguri paralele între UE și Moldova și factorul ruso-euroasiatic, OP-ED
- Implementarea DCFTA în regiunea transnistreană – are loc sau nu? OP-ED
- Populismul și integrarea europeană în Moldova
- Misiune dificilă: aprofundarea europenizării și restabilirea relațiilor cu Rusia
- Parteneriatul Estic devine mai “practic”. Ce câștigă Moldova? OP-ED
- Despre „cererea de aderare” la UE şi temele de acasă ale Moldovei, OP-ED IPN
- Interconectarea energetică cu UE: Reţeta pentru diminuarea dependenţei faţă de regiunea transnistreană şi Rusia
- Tactica europenilor în raport cu Chişinăul: Reforme acum şi aici, Op-Ed
- Georgia, liberalizarea vizelor cu UE şi implicaţiile pentru Moldova
- Chişinăul accelerează reformele pentru a seduce Uniunea Europeană
- Europenii din nou la Chişinău: între dialogul cu guvernarea şi liderii protestelor
- Decodificarea poziţiei UE pe cazul Moldovei: Semnificaţia reală versus erori şi omiteri
- Criza Schengen: Afectează aceasta regimul liberalizat de vize pentru Moldova sau nu?
- Presa occidentală şi cea rusească despre protestele de la Chişinău: între dezinformare şi manipulare
- Reacţiile UE şi SUA la noile proteste anti-guvernamentale de la Chişinău
- Ideea alegerilor anticipate în Moldova: Noii pro-europeni de la Chişinău – „da”, voci de la Bruxelles – „mai bine nu”
- UE sub preşedinţia olandeză şi aluziile la Moldova
- UE în Moldova: o reţetă pentru reanimarea vectorului european în 2016