„Republica Moldova a ajuns să nu aibă vectorul european prevăzut în Constituție pentru că nu are voință și capacitate pentru consens în interiorul clasei politice...”
---

Au fost formulate deja mai multe răspunsuri la întrebarea de ce partidele pro-europene nu au ajuns la o înțelegere privind includerea în Constituție a vectorului european în calitate de model de dezvoltare a țării? Dar nu toate. Dar și cele care au fost formulate necesită a mai fi analizate după gradul de sinceritate politică.

Analiza mai aprofundată este cu atât mai necesară cu cât ambele părți, promotorii și oponenții modificării Constituției, aparent, au procedat așa cum au procedat în detrimentul propriilor interese politice, dar și în detrimentul intereselor statului Republica Moldova. Un fel de consens „pe dos” pe seama intereselor țării, pe care și unii, și alții afirmă că le promovează și le protejează?

În realitate, în urma eșecului votării în Parlament din 18 octombrie 2018, au avut de suferit doar interesele țării și ale societății, care, posibil, prin „constituționalizarea” vectorului european”, s-ar fi simțit ceva mai protejate de incertitudinile și zbuciumările politice și geopolitice de până acum. Iar în ceea ce privește comportamentul partidelor, nu există nicio contradicție: ele au procedat așa cum au procedat în strictă conformitate cu propriile interese politice, în special de natură electorală. Prin acest vot, ambele părți s-au protejat de eventuale pierderi pe viitor și chiar au obținut beneficii reale din faptul nevotării modificării Constituției. 

Partidul Democrat, inițiatorul neinteresat

Partidul Democrat din Moldova, inițiatorul includerii vectorului european în Constituție, a mizat din start pe o carte câștigătoare în orice condiții. Dacă propunerea ar fi adunat numărul necesar de voturi, PDM ar fi obținut statutul de lider formal al întreg curentului pro-european în viitoarea campanie electorală, celorlalte partide revenindu-le rolul de vioara a doua, cu beneficii electorale de mâna a doua. PDM ar mai fi obținut și anumite argumente în favoarea sa în disputa cu partenerii europeni, care, de la un timp, păstrează distanța în relațiile cu partidul de la guvernare, căruia îi impută abateri pronunțate de la principiile democratice și ale statului de drept. 

PDM are de câștigat și din nevotarea vectorului european, pentru că a obținut posibilitatea de a-i învinui pe viitorii rivali electorali – Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Liberal - de torpilare a cursului european. Acest mesaj ar putea prinde la un anumit număr de alegători sau, cel puțin, PDM obține o scuză în cazul criticilor venite de la Bruxelles, adică „nu doar noi avem probleme cu UE și integrarea europeană a Moldovei...”.

Dar, cel mai degrabă, PDM însuși nu și-a dorit votarea vectorului european în Parlament. Concluzia vine din cel puțin două motive serioase.

Prima: PDM nu a căutat și nu a acceptat un consens cu potențialii parteneri de votare, fără de care această problemă nu putea fi rezolvată nicidecum. Este adevărat că nici PLDM-PL nu pot fi bănuite de prea mare dorință de a obține consensul, însă poziția PDM de inițiator, precum și de partid de guvernământ și majoritar în Parlament, l-a obligat la mai multe decât a făcut și decât s-a cerut de la partidele invitate să susțină ideea prin vot. Din contra, sunt cunoscute declarațiile dure ale conducătorilor PDM, potrivit cărora „ideea europeană nu se negociază”. Mai mulți reprezentanți ai PLDM și PL au și confirmat că negocieri nu au avut loc nici la etapa de lansare a inițiativei și nici în săptămâna dintre discutarea chestiunii în Parlament și punerea ei la vot. În ziua votării, PL chiar a lăsat impresia că era gata-gata să nu pună punct problemei, cu anumite cedări din partea PDM.

A doua: Chestiunea vectorului european în Constituție a fost gândită de PDM în contextul pregătirii și lansării noii strategii „Pro Moldova” care, volens-nolens, înseamnă renunțarea la ideea integrării europene în calitate de lozincă electorală, eventual, nu și ca orientare politică pe plan intern și extern. Faptul că strategia respectivă, cu toate componentele ei, era în curs de pregătire deja de mult timp și programată pentru lansare „în toamnă” l-a confirmat liderul PDM Vlad Plahotniuc în interviul pentru IPN, acordat cu ocazia Zilei Independenței din acest an, deși a evitat să dea prea multe detalii atunci. În context electoral și ținând cont de animozitățile din relațiile cu structurile UE, precum și de conflictele necamuflate cu opoziția internă pro-europeană, PDM a fost interesat să delimiteze „muștele de pârjoale”, adică „Pro-Moldova” de „Pro-Europa”. Și a făcut-o cu „mâinile”-voturile partidelor parlamentare pro-europene de opoziție.

PLDM și PL au cedat inițiativa....

Deși reprezentanții partidelor pro-europene parlamentare de opoziție au confirmat, inclusiv în cadrul dezbaterilor publice de la IPN, că includerea vectorului european în Constituție „nu ar fi dăunat”, interesele politice-electorale ale acestora le-au dictat votul împotriva propunerii PDM. În sensul acesta au ales „răul mai mic”, chiar dacă votul „împotriva integrării europene” le-a vulnerabilizat și mai mult pozițiile și așa slăbite în fața electoratului pro-european, comparativ cu perioada alegerilor precedente care le-au propulsat în Parlament. PDM cu toate structurile sale și presa afiliată vor avea grijă să folosească pretextul respectiv pentru diminuarea și mai mare a bazei electorale a acestora. „Răul mai mare” ar fi fost ca, prin propriul vot, să consolideze pozițiile de lider ale PDM pe segmentul pro-european și să atenueze în fața electoratului moldovenesc „păcatele” acestuia pe care structurile europene le-a formulat într-o serie de documente recente și din cauza cărora a suspendat asistența financiară până după alegerile parlamentare din februarie 2019.

În confruntarea cu PDM, PLDM-PL au făcut o tentativă să încline balanța în favoarea sa, înaintând în calitate de condiție modificarea Constituției la pachet cu schimbarea denumirii limbii oficiale a țării în „limba română”, în locul „limbii moldovenești”, cum este acum. PDM a respins oferta, suficient de neconvingător, ceea ce confirmă concluzia privind dezinteresul în votarea propriei inițiative. De exemplu, liderii PDM au invocat motivul că în privința denumirii limbii oficiale nu există consens nici în interiorul partidului și nici în societate în ansamblu („jumătate la jumătate”), ceea ce „ar dezbina societatea și mai mult”. În realitate, și opțiunea pro-europeană este împărtășită în societate exact în aceleași proporții („jumătate la jumătate”), ceea ce nu i-a împiedicat pe democrați să insiste pe includerea în Constituție a vectorului european.

În realitate, dedesubturile luptei politice dintre cele două tabere în domeniile limbii și vectorului de dezvoltare țin de interesele electorale curente. Insistând pe întâietatea în planul integrării europene, PDM țintește să preia ȘI cât mai mult din electoratul partidelor pro-europene slăbite și vulnerabilizate. „ȘI”, pentru că strategia Pro-Moldova indică asupra intențiilor PDM de a se extinde și asupra electoratului partidelor de stânga, mai puțin pro-europene. La rândul lor, partidele parlamentare de dreapta, PLDM și PL, au țintit să atragă PDM în „cursa lingvistică”, care ar fi îndepărtat o bună parte din electoratul existent sau potențial al PDM, care este mai puțin versat în chestiuni lingvistice și identitare sau chiar ostil ideii de schimbare a denumirii limbii.

În plus, PLDM și PL nu au dorit să împartă, în fața electoratului, responsabilitățile pentru ceea ce numesc „compromiterea cursului european”, pe care le atribuie PDM, „de când guvernarea a devenit monocoloră”.

În această confruntare de interese politice, PDM a fost mai ofensiv, mai tehnologic și mai vocal decât oponenții săi. Într-o anumită măsură, aceasta se explică prin diferența mare de resurse administrative, financiare, mediatice dintre cele două părți. Oricum, PLDM și PL nu au putut depăși cu mult perimetrul Parlamentului în tentativa de a-și promova mesajul, nereușind implicarea activă în această chestiune nici a societății și nici a opoziției pro-europene extra-parlamentare, cu potențial mult mai mare, pe moment. În același timp, PDM și-a sonorizat poziția foarte pe larg în societate, atrăgând de partea sa pe toți și pe toate câte au fost posibile. 

Despre consens în politică și societate

Chiar dacă de la anunțarea inițiativei PDM și până la (ne)votarea ei în Parlament a trecut suficient de mult timp, inclusiv jumătatea de an necesară pentru a se pronunța Curtea Constituțională, nu sunt cunoscute prea multe dovezi de căutare a consensului dintre părți pentru acumularea numărului necesar de voturi. Despre o tentativă eșuată s-a vorbit în cadrul dezbaterilor deja menționate de la IPN. Deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac s-a referit la discuția cu președintele Parlamentului Andrian Candu, vicepreședinte PDM, care a avut loc la inițiativa Fracțiunii PLDM: „Am vrut să știm cum vede partidul de guvernământ depășirea situației ce ține de derapajele grave de la normele democratice stipulate în ultimele documente ale partenerilor europeni. Dacă până la această discuție era loc de compromis, după aceasta noi am înțeles că nu vom avea alegeri libere și corecte, justiția va fi foarte dură doar cu opoziția, iar lupta cu corupția este doar declarativă”. Deputatul nu a dat alte detalii despre discuția menționată, dar nu trebuie să ai prea multă imaginație ca să-ți faci impresia despre tonalitatea acesteia și pozițiile generale ale părților în „căutarea consensului sau a compromisului”.

Consensul în problema discutată nu s-a atins pentru că nu s-a căutat, dar nu s-a căutat pentru că nu există înțelegere, voință și capacitate în acest sens. În schimb, a existat interes politic și electoral, iar partidele moldovenești și liderii politici identifică în totalitate propriile interese cu interesele societății. În particular, partidele de opoziție au ținut morțiș să-și mențină pozițiile pe segmentul pro-european, de opoziție, al electoratului, neacceptând prezența aici a PDM. La rândul său, PDM țintește să-și subordoneze tot electoratul, evident și în detrimentul „partenerilor” de pe vectorul european din Parlament, dar și al, practic, tuturor partidelor care s-au inclus deja sau se vor include în cursa pentru parlamentarele din 2019. Acest scop nu este recent, el a fost formulat încă mai mulți ani în urmă, potrivit căruia PDM urmează să devină „cel mai puternic partid din Republica Moldova”. Evident, în aceste condiții nu este loc de consens, nici teoretic, nici practic, inclusiv sau poate în special în chestiuni de interes național, cum este vectorul de dezvoltare a țării. În sensul acesta, soarta modificării Constituției a fost pecetluită înainte de a fi pusă la vot și chiar înainte de a fi lansată.

Astfel, Republica Moldova a ajuns să nu aibă vectorul european prevăzut în Constituție pentru că nu are voință și capacitate pentru consens în interiorul clasei politice. De aceea poate mai întâi trebuie formalizată obligativitatea respectării unui anumit grad de consens în relațiile politice dintre guvernare și opoziție, în interiorul clasei politice în ansamblu, mai jos de care să nu se permită prin lege? De exemplu, o prevedere legală potrivit căreia niciun partid să nu poate pretinde la mai mult de 30-35 la sută din mandatele distribuite prin circumscripția națională. Aceasta pentru ca niciun partid să nu se amăgească privitor la necesitatea creării coalițiilor majoritare post-electorale. Dar nici să nu amăgească societatea și electoratul în acest sens. Despre aceasta ne vorbește foarte convingător experiența prin care a trecut Republica Moldova în perioadele guvernării singulare ale Partidului Democrat Agrar și Partidului Comuniștilor, dar și în perioadele „de aur” ale PLDM și, mai nou, PDM, suspectate de autoritarism, interese meschine, subordonarea instituțiilor statului, sărăcie și alte fenomene nebenefice societății și omului. Nemaivorbind de guvernarea PCUS din timpul ex-Uniunii Sovietice, marcate și de orori la limita genocidului propriului popor. Este adevărat că și guvernarea de coaliție a ajuns să fie compromisă în Moldova, însă experiența țărilor dezvoltate, cu tradiții democratice și nivel înalt de trai al cetățenilor, indică anume această cale de obținerea a consensului politic și social.

Poate aceasta este și calea prin care vom ajunge ca și în societatea moldovenească șoferii să fie mai toleranți între ei și cu pietonii; tinerii să cedeze bătrânilor locul în transportul public; să existe mai multă incluziune pentru persoanele cu dizabilități; fiecare să păstreze curățenia și acasă, dar și în spațiul public; etniile conlocuitoare să cunoască și să-și respecte reciproc limbile; să existe mai multă toleranță în privința predilecțiilor politice și geopolitice ale fiecărui cetățean... Poate...

Valeriu Vasilică, IPN