Op-Ed
	Pe lângă sporirea independenței energetice a Moldovei prin diversificarea rutelor și surselor de furnizare a energiei, în atenția publicului trebuie să fie și dosarul privind datoria pentru gazele rusești...
Dionis Cenuşa

Sectorul energetic moldovenesc este unul din cele mai vulnerabile în regiune, în mare parte deoarece a păstrat o dependență de proporții față de actorii și sursele de energie de proveniență rusă. Prevederile Acordului de Asociere cu UE (2014) și apartenența la Comunitatea Energetică  (2010) schimbă gradual calitatea guvernării în domeniul energetic. Dar transformările produse sunt destul de lente, pentru dimensiunea și oportunitățile geopolitice ale țării.

Deocamdată, unele progrese moderate sunt înregistrate la adoptarea legislației europene în materie de energie. Astfel, legislația dedicată electricității și gazelor naturale a fost adoptată, deși cu întârziere de un an, în mai 2016, iar cea privind reglementatorul energetic în toamna lui 2017, tot cu nerespectarea calendarului inițial. Transpunerea în practică a legislației reînnoite constituie o misiune extrem de complicată, chiar și cu asistența tehnică europeană. Pe de o parte, reglementatorul energetic este un actor pasiv pe o piață liberalizată preponderent „pe hârtie”. Caracteristicele energetice ale Moldovei, pe de altă parte, conțin constrângeri obiective, de ordin infrastructural, a căror depășire necesită interconectări cu România, atât construite, cât și darea în exploatare în regim urgent, dar și intensificarea conexiunilor energetice cu Ucraina.

Măsurile adoptate de către autorități în primele luni ale anului 2018 indică o tentativă de a manevra între implicarea actorilor europeni, protejarea parțială a status-quo-ului și mitigarea riscurilor legate de factorul rusesc. Acest lucru poate fi dedus din examinarea licitațiilor pentru achiziția de energie electrică pentru 2018-2019, precum și din evoluțiile din jurul construcției conductei Ungheni-Chișinău.

Neajunsurile majore ale sectorului energetic moldovenesc

Introducerea unui mecanism de licitații pentru achiziționarea de energie electrică (Ianuarie 2017) și construcția gazoductului Iași-Ungheni (August 2014) reprezintă doar niște primi pași în direcția introducerii unor „reguli de joc” benefice pentru dezvoltarea pieții energetice.

Pentru a avansa cu adevărat, se cere, în primul rând, o schimbare radicală de comportament a politicului care, în pofida „handicapurilor energetice” grave ale țării, folosește sectorul energetic în scopuri politico-electorale. Din aceste considerente, persistă nedorința de a elibera definitiv reglementatorul de sub orice influență politică. În consecință, ajustările la tarife pentru electricitate și gaze naturale sunt amânate, companiile energetice acumulează cheltuieli nejustificate, iar costurile se răspândesc în lanț spre alte sectoare ale economiei și populație, în general.

În al doilea rând, trebuie să fie aduse în ordine unitățile economice ale patrimoniului public, adică acele companii energetice, care sunt în administrația statului. Atât în furnizarea de electricitate, cât și în livrarea gazelor naturale, Guvernul, împreună cu Parlamentul, pot adopta măsurile necesare pentru a impune transparență, iar cu aceasta și o eficientizare a administrării, în companiile de importanță strategică pentru tot sectorul energetic (Energocom, Moldovagaz). Acest lucru nu s-a întâmplat nici când Democrații guvernau împreună cu PLDM-ul din perioada conducerii lui Vlad Filat (2009-2014) și nici atunci când Democrații au construit o majoritate politică obedientă în jurul său (2016-2018).

În fine, este îngrijorătoare lipsa oricărei poziții oficiale a autorităților moldovenești vizavi de soluționarea problemei datoriei la gaze naturale. Îngrijorări trezește, practic în aceeași măsură, absența acestui dosar din documentele oficiale ale UE, care monitorizează situația din sectorul energetic împreună cu Comunitatea Energetică. Inexistența unei abordări sistemice și publice privind datoriile Moldovagaz față de Gazprom este cu atât mai pregnantă, cu cât proiectele de integrare a Moldovei în sistemul energetic european sunt în proces de accelerare. În acest sens, datoria la gazele naturale constituie o problemă intersectorială. Aceasta vizează deficiențele cadrului contractual cu Gazprom în vigoare. De asemenea, vorbim despre folosirea nelimitată a gazului rusesc la producerea de electricitate de către Moldavskaya GRES, ulterior vândută Chișinăului. Nu în ultimul rând, este prezent riscul că plata datoriei să fie convertită în preluarea infrastructurii moldovenești, inclusiv celei construite pe bani europeni.

„Duble standarde” și problema transparenței

Calitatea licitațiilor anuale privind procurarea energiei electrice și a privatizării companiei de stat Vestmoldtransgaz exemplifică pe deplin o abordare defectuoasă din partea autorităților moldovenești. Concomitent, în afacerile energetice ale țării este practicată favorizarea companiilor administrate de stat și aranjarea unor proceduri cu rezultate cunoscute din timp (Vestmoldtransgaz).

În cazul achiziției de energie electrică, compania de stat Energocom S.A. a fost contractată al doilea an consecutiv pentru a furniza electricitate. Astfel, în perioada 1 aprilie 2018 - 31 martie 2019, Energocom S.A. va asigura operatorii cu energie electrică la un preț final de 52,8 USD/MWh, achiziționând 70% din volumul de energie din regiunea transnistreană (Moldavskaya GRES) și 30% din Ucraina (DTEK Energo).

Din raportul Grupului de Observatori (Comunitatea Energetică, Aprilie 2018), format din reprezentanți europeni, constatăm că Ministerul Economiei și Infrastructurii a avantajat din nou traderul Energocom S.A. (BudgetStories, Martie 2018). Mai exact, prin intermediul companiilor din sector controlate de stat (FEE-Nord, RED-Nord, Moldelectrica), Ministerul Economiei a forțat extinderea termenelor licitației (mijlocul lui martie 2018), acceptat și de către compania spaniolă Gas Natural Fenosa. Amânarea este determinată de două aspecte. Primo, Energocom nu produce energie electrică, ci doar comercializează energia produsă de alții. Segundo, în cadrul licitațiilor organizate începând cu 2017 (IPN, 26 Iunie 2017), Energocom S.A. trebuie să sincronizeze mereu propria participare la licitație (pregătirea și prezentarea ofertei etc.) cu negocierile permanent opace, purtate cu alți participanți la licitație – DTEK Energo (Ucraina) și Moldavskaya GRES (regiunea transnistreană, Inter RAO UES – Rusia). Din aceste considerente, amânarea termenelor de deschidere a ofertelor este o condiție sine qua non pentru ca Energocom S.A. să reușească să obțină un preț convenabil de la producătorii sau/și furnizorii de energie.

Organizarea unor licitații în care instituția statului aplică duble standarde față de participanți discreditează întregul efort, supravegheat de partenerii europeni, și ca urmare descurajează participarea furnizorilor bona fide. În general, eligibilitatea unei companii de stat în asemenea licitații trebuie să fi legată de transparența sa financiară și calitatea guvernanței interne, ambele necunoscute în cazul Energocom S.A. Totodată, actualele instrucțiuni pentru achiziția de energie electrică necesită criterii adiționale de transparență. Astfel, orice companie participantă la licitație ar trebui să demonstreze că dispune de capacitatea de producție sau că are contractat volumul necesar de electricitate în faza confirmării participării la licitație. Partenerii europeni propun o serie de măsuri tehnice și procedurale, inclusiv crearea unei platforme electronice pentru desfășurarea achizițiilor electronice, care ar exclude posibilitatea unor acțiuni concertate în timpul licitației (Comunitatea Energetică, Aprilie 2018). În final, licitațiile trebuie să devină perfect transparente și competitive nu atât pentru sporirea încrederii față de sector, cât pentru a exclude riscurile de securitate energetică.

Problema transparenței reduse, dar și a aranjamentelor dubioase, pot fi observate de asemenea în sectorul gazelor naturale. Aceste deficiențe le putem observa în cazul privatizării companiei de stat Vestmoldtransgaz. Pe lângă faptul că a lipsit informarea publicului despre evoluția privatizării, aceasta a fost finalizată cu întârziere față de termenele inițiale (decembrie 2017). Mai mult ca atât, autoritățile de la Chișinău au semnalat din start că în urma concursului va fi selectată compania românească Transgaz, lucru confirmat în februarie 2018 (ZDG, Februarie 2018).

Privatizarea Vestmoldtransgaz este parte dintr-un proiect investițional ce prevede investirea a circa 90 mln EUR în construcția gazoductului Ungheni-Chișinău. Deși infrastructura dată este crucială pentru a diversifica sursa și ruta de livrare a gazelor naturale către Moldova, aceasta nu trebuie să justifice abaterea de la bunele practici. Orice actor nou care intră pe piața moldovenească a energiei trebuie să o facă prin metode integre, altfel sectorul energetic va fi ocolit de investițiile durabile.

Ignorarea datoriei la gazul rusesc și beneficiile pentru regiunea transnistreană

Compania Moldovagaz, în care statul are 30% din acțiuni, acumulează în continuare datorii față de concernul rus Gazprom. Peste 90% din datoria de circa 7 miliarde USD se datorează consumului de gaze neachitat al regiunii transnistrene. În acest fel, administrația de la Tiraspol reușește să subvenționeze bugetul deficitar al regiunii, dar și să creeze condiții favorabile pentru operatorii economici din regiune. Prin urmare, Moldavskaya GRES produce electricitate din gazul rusesc pentru care nu plătește, fiind astfel privilegiată comparativ cu alți furnizori din regiune, care pot furniza electricitate către malul drept al Nistrului. Totodată, neachitarea pentru gazul rusesc reduce costurile de producție și sporește competitivitatea bunurilor din regiunea transnistreană, inclusiv cele exportate pe piața europeană în baza prevederilor DCFTA.

Nesoluționarea problemei datoriei la gaze agravează previzibilitatea față de tot sectorul energetic. Cele mai pesimiste scenarii includ posibilitatea ca Rusia să folosească datoria pentru a prelua controlul asupra unei părți din infrastructura energetică sau pentru a atinge obiective de ordin politic, cum ar fi federalizarea Moldovei.

În loc să fie stopate sursele ce creează datorii, autoritățile moldovenești contribuie la menținerea lor. Aceasta are loc prin reînnoirea achiziției de electricitate de la Moldavskaya GRES prin licitația câștigată de către Energocom S.A. Pe de o parte, autoritățile mențin status-quo-ul conform căruia regiunea transnistreană obține venituri generate de termocentrală (MGRES), deci, conflictul nu escaladează. Dar, pe de altă parte, Chișinăul evită o confruntare energetică frontală cu Tiraspolul și Moscova. Parțial, acest lucru este dictat de lipsa de alternative. Or, Ucraina a anunțat capacități de export către Moldova de numai 30% (circa 1 miliard kWh atât în 2017 cât și în 2018) din volumul necesar pentru consumul intern (peste 3 miliarde de kWh anual). Evident, furnizorii din Ucraina ar fi putut să-și sporească capacitățile de export, dacă nu ar exista practica de dumping din partea regiunii transnistrene, rezultată din accesul la combustibil ieftin.

O schimbare radicală de situației va avea loc dacă construirea interconexiunilor cu România (gazoductul complet Iași-Ungheni-Chișinău, liniile electrice aeriene Isaccea-Vulcănești-Chișinău și Suceava-Bălți) va fi finalizată. Inițiativele date trebuie privite de către partenerii europeni ca investiție în securitatea energetică. Aspectul de securitate trebuie să prevaleze, având în vedere că raționamentul economic este distorsionat semnificativ de factorul transnistrean. Pe lângă interconectare, UE și alți actori europeni trebuie să încurajeze dezbaterile despre soluționarea problemei datoriei pentru gazele rusești, ale cărei costuri economice și (geo)politice pot avea consecințe nefaste, puternic subestimate în prezent.

În loc de concluzie

Ultimele evoluții din sectorul energetic moldovenesc denotă unele mișcări favorabile temporare în direcția securizării furnizării de energie, dar cu abateri de la bunele practici de transparență.

Tentația autorităților de a promova interesele companiilor controlate de stat nu încetează nici sub supravegherea partenerilor europeni. Între timp, legislația energetică încă nu are impact vizibil asupra regulilor de joc din teren. O cauză primordială este menținerea reglementatorului în umbra politicului.

Pe lângă sporirea independenței energetice a Moldovei prin diversificarea rutelor și surselor de furnizare a energiei, în atenția publicului trebuie să fie și dosarul privind datoria pentru gazele rusești. În multe privințe, aceasta reprezintă cea mai presantă problemă, care însă este lipsită de o abordare comprehensivă din partea partenerilor externi. Pe termen mediu și lung, nerezolvarea acesteia poate avea un rol destructiv pentru stabilitatea social-economică și politică a țării, cu urmări negative, inclusiv pentru securitate.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.