Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul municipal Chișinău solicită acordarea unui ajutor material în perioada rece pentru circa 13 mii de locuitori din categoriile defavorizate. Consilierii municipali socialiști propun ca banii să fie oferiți persoanelor care au beneficiat de compensații municipale în sezonul de încălzire 2022-2023. Informația a fost comunicată pentru IPN de președintele fracțiunii PSRM în CMC, Alexandr Odințov.
El a precizat că una dintre variantele discutate cu Direcția generală finanțe a Consiliului municipal Chișinău și executivul Primăriei este acordarea unui ajutor de aproximativ o mie de lei pe lună, timp de patru luni în sezonul rece. Potrivit lui, suma necesară pentru cele aproximativ 13 mii de persoane s-ar încadra în cele 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipal pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor din categoriile defavorizate.
În cadrul unui briefing de presă, consilierul municipal Vlad Melnic a precizat că includerea celor 80 de milioane de lei a fost una dintre condițiile în baza cărora fracțiunea PSRM și-a exprimat susținerea pentru bugetul municipal pentru anul 2026.
Prezent la eveniment, fostul consilier socialist Victor Poleacov a propus ca ajutorul să fie destinat, în principal, persoanelor din municipiul Chișinău cu venituri lunare mai mici de 5 mii de lei, inclusiv pensionarilor și persoanelor cu dizabilități. Se propune, de asemenea, ca de sprijin să beneficieze și familiile tinere al căror venit lunar a fost mai mic de 8 mii de lei în ultimul an fiscal.
Reprezentanții PSRM au anunțat că vor monitoriza ca suma de 80 de milioane de lei prevăzută în buget pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor din categoriile defavorizate să ajungă la locuitorii care întrunesc condițiile de eligibilitate.
Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026 a fost aprobat în luna iulie cu 27 de voturi.