Deputatul fracțiunii parlamentare ACUM, Platforma DA, Iurie Reniță, critică intervenția oamenilor legii la acțiunea de protest și la contramanifestația organizată joi, 24 mai, în fața Guvernului. „Din multitudinea de pancarte, una mai obscenă decât alta, sunt sigur că ați remarcat-o pe cea care o viza direct pe doamna Sandu. Este de o vulgaritate și de o obscenitate incredibilă! Chiar domnul Cavcaliuc n-a văzut-o și n-a reacționat în niciun fel? Atât el, cât și ceilalți polițiști (de altfel foarte mulți!) au manifestat o totală indiferență față de obligațiunile lor directe de serviciu, față de comportamentul agresiv al contramanifestanților și față de aceste pancarte obscene”, scrie Iurie Reniță într-o postare pe Facebook. șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, poliția și-a făcut cu cinste datoria, a protejat cetățenii din ambele grupuri care au protestat. Toată lumea a avut dreptul la libera exprimare, iar nimeni nu a avut de suferit.
Moldova’s delegation to the Joint Control Commission (JCC) said a Transnistrian border guards post was established near Pohrebea village instead of the militia post. Even if both the delegation of Transnistria and that of the Russian Federation agreed that the subject should be discussed, they refused to include the problem in the agenda of the May 23 meeting of the JCC, said Moldova’s delegation.
Prime Minister Pavel Filip requested the Ministry of Agriculture, Regional Development and Environment to hasten the designing of the project documentation for cleaning the Byk River. The Byk riverbed will be cleaned on a distance of 21 km in Strășeni district and of 24 km in Chisinau municipality. The draft decision on the allocation of money is close to receiving the final approval of the Romanian government.
Aproape nouă kilometri de drum care trece prin satele Izbiște, Cruglic și Ohrincea, din raionul Orhei va fi modernizat pe banii Băncii Mondiale. Beneficiarii drumului modernizat vor fi mai mult de 20 de mii de locuitori, 24 de instituții de învățământ, 12 instituții medicale și peste 150 de agenți economici. Totodată, pe traseu există patru obiecte turistice.
The leader of the European People’s Party of Moldova (PPEM) Iurie Leancă, who runs in the European Parliament elections on behalf of the “Pro Romania” Party, said that if he is elected MEP, he will insist that the EU should not ignore the democratic backsliding in Moldova if such is witnessed and will plead for the EU’s greater involvement in everything Moldova means in the European Union. “Besides what I will do for Romania, an important part of my mandate will be devoted to the re-inclusion of the Republic of Moldova in the European Union’s agenda by generating support for what the European perspective of Moldova means, by trying to change the current regulations of the European Union and by offering access to the EU pre-accession funds,” stated the politician.
The post of Parliament Speaker would be a guarantee for the Socialists because the President of Moldova Igor Dodon was suspended for five times during the past two years and a half. When the President is suspended, the Speaker acts as the Head of State on an interim basis.The Bloc ACUM will be responsible for snap elections, if these take place. However, until the National Council of the Party of Socialists didn’t take another decision, there is one more chance of breaking the deadlock, stated President Dodon.
“We do not want snap elections, but if these take place, we will go to the voters to explain to them how things stand, who formed an alliance with the intention of paralyzing the Parliament’s work, who didn’t want to work,” stated the co-president of the Bloc ACUM Andrei Năstase. He wondered why the Democratic Party and the Party of Socialists do not assume governance if they publicly say that the Bloc ACUM is to blame for the created situation.
În luna aprilie, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 104,63 milioane de dolari, în creștere cu 5,9% comparativ cu aprilie 2018. Cei mai mulți bani au fost transferați din UE, CSI. Pe parcursul perioadei ianuarie - aprilie 2019, volumul total a constituit 381,50 milioane dolari, cu 3,8% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent.
Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove ÎPS Vladimir a fost decorat cu „Ordinul Prieteniei” de către președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. „Mult stimate domnule președinte al Federației Ruse, Vladimir Putin, permiteți să vă mulțumesc pentru înalta distincție de stat a Federației Ruse, oferită mie pentru cei 45 de ani de slujire, aș putea spune internațională, deoarece am slujit în Rusia, Ucraina și deja de 30 de ani slujesc în Republica Moldova”, a menționat ÎPS Vladimir în alocuțiunea sa.
Ștefan Răileanu was named best referee in the men’s category the 24th World Taekwondo Championships held in Manchester, the UK.
Details on IPN!