Crizele energetice din regiunea transnistreană sunt tehnice, nu politice, vicepremier

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a explicat că modelul economic bazat pe resurse energetice gratuite în regiunea transnistreană nu este sustenabil, iar situațiile de urgență legate de energie nu sunt noi. Oficialul a precizat că problema este de natură tehnică, legată de schimbarea agentului de plată, și nu una politică, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului, astfel de crize energetice se pot repeta la intervale de câteva luni, deoarece modelul actual nu este sustenabil, iar agentul de plată poate fi schimbat în funcție de regimul de sancțiuni impus de Uniunea Europeană. În același timp, este asigurat nivelul de gaze pentru populație, destinat nevoilor sociale și casnice, adaugă Valeriu Chiveri.

Propunerea Guvernului Republicii Moldova, susținută de partenerii europeni, pentru un model transparent de gestionare a livrărilor de gaze nu a fost acceptată de toate părțile implicate, a menționat demnitarul. Valeriu Chiveri a accentuat că ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană rămâne disponibil și că poate fi utilizat în caz de urgență, cu acordul autorităților locale.

Așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a propus ca în regiunea transnistreană să fie instituită stare de urgență în economie. Motivul invocat este „încetinirea ritmului operațiunilor de decontare pe teritoriul Uniunii Europene”. Prioritară va fi asigurarea încălzirii pentru populație. Furnizarea gazului pentru industrie va fi limitată. Decizia finală nu a fost aprobată. Ședința așa-zisului Soviet Suprem urmează să fie stabilită.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul țării. Avertizarea este valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, ora 02:00, perioadă în care sunt așteptate ploi, descărcări electrice, grindină și vânt puternic, transmite IPN.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, pe arii extinse vor cădea ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Izolat, vor fi înregistrate averse puternice, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15-35 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, sunt prognozate căderi de grindină și vijelii, cu rafale de vânt între 54-72 de kilometri pe oră.

Meteorologii precizează că prognoza poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteo.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Crizele energetice din regiunea transnistreană sunt tehnice, nu politice, vicepremier

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a explicat că modelul economic bazat pe resurse energetice gratuite în regiunea transnistreană nu este sustenabil, iar situațiile de urgență legate de energie nu sunt noi. Oficialul a precizat că problema este de natură tehnică, legată de schimbarea agentului de plată, și nu una politică, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului, astfel de crize energetice se pot repeta la intervale de câteva luni, deoarece modelul actual nu este sustenabil, iar agentul de plată poate fi schimbat în funcție de regimul de sancțiuni impus de Uniunea Europeană. În același timp, este asigurat nivelul de gaze pentru populație, destinat nevoilor sociale și casnice, adaugă Valeriu Chiveri.

Propunerea Guvernului Republicii Moldova, susținută de partenerii europeni, pentru un model transparent de gestionare a livrărilor de gaze nu a fost acceptată de toate părțile implicate, a menționat demnitarul. Valeriu Chiveri a accentuat că ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană rămâne disponibil și că poate fi utilizat în caz de urgență, cu acordul autorităților locale.

Așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a propus ca în regiunea transnistreană să fie instituită stare de urgență în economie. Motivul invocat este „încetinirea ritmului operațiunilor de decontare pe teritoriul Uniunii Europene”. Prioritară va fi asigurarea încălzirii pentru populație. Furnizarea gazului pentru industrie va fi limitată. Decizia finală nu a fost aprobată. Ședința așa-zisului Soviet Suprem urmează să fie stabilită.

În ultimii cinci ani, în Republica Moldova nu a fost confirmat niciun caz de intoxicație provocată exclusiv de consumul de pepene verde sau galben. În contextul sezonului de comercializare a pepenilor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că greața sau alte tulburări digestive apărute după consumul acestora nu înseamnă automat că fructele conțin un nivel periculos de nitrați, transmite IPN.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cele 25 de cazuri de intoxicație cu nitrați înregistrate în perioada 2021-2025 au fost provocate, în cea mai mare parte, de consumul apei din fântâni cu un conținut ridicat de nitrați și nu de consumul pepenilor verzi sau galbeni.

Specialiștii explică faptul că stările de rău apărute după consumul pepenilor pot avea alte cauze. Printre acestea se numără consumul unei cantități prea mari într-un timp scurt, sensibilitatea digestivă a unor persoane, nerespectarea regulilor de igienă înainte de consum, contaminarea fructului în timpul manipulării sau păstrarea pepenelui tăiat la temperaturi necorespunzătoare.

ANSA face trimitere și la concluziile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, potrivit cărora îmbolnăvirile asociate consumului de pepene sunt provocate, de regulă, de contaminarea microbiologică, inclusiv cu bacterii precum Salmonella sau E. coli, și nu de conținutul de nitrați.

Pentru a reduce riscurile, ANSA recomandă cumpărarea pepenilor doar din locuri autorizate, spălarea cojii înainte de tăiere și păstrarea fructului tăiat la frigider. Instituția subliniază că o intoxicație cu nitrați nu poate fi stabilită doar pe baza simptomelor digestive, ci necesită confirmare medicală și de laborator.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025