Închisoare pentru soții prinși cu circa un kilogram de heroină

Doi soți din raionul Nisporeni au fost condamnați la 7 și 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că soții sunt dintr-un sat din Nisporeni și au vârste de 44 și 51 de ani. În aprilie 2019, un agent de acoperire a cumpărat de la învinuit aproape un kilogram de heroină, transmite IPN.

Drogurile au fost introduse în Moldova prin contrabandă din Turcia. Învinuita a fost deconspirată în timp ce vindea heroină în Chișinău.

Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, este cu drept de atac. În privința complicilor inculpaților, investigațiile continuă.

Motorina depășește pragul de 28 de lei pe litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a majorat prețul maxim de referință cu 51 de bani. Noile tarife, valabile pentru weekend și luni, aduc și o scumpire a benzinei cu 24 de bani pe litru, transmite IPN.

Potrivit ANRE, motorina standard va putea fi comercializată la un preț maxim de 28,07 lei per litru, cu 51 de bani mai mult, în timp ce benzina COR 95 va costa cel mult 28,96 lei per litru, cu 24 de bani în plus.

ANRE stabilește prețurile maxime de comercializare cu amănuntul pentru carburanții standard în baza unei metodologii care ia în calcul media cotațiilor internaționale Platts și cursul oficial leu–dolar din ultimele 14 zile, precum și marja comercială specifică, accizele și taxa pe valoarea adăugată, aplicate conform prevederilor Codului Fiscal.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025