Congresul Mondial al Viei și Vinului are loc în premieră la Chișinău. Delegați din 51 de țări

Peste 500 de participanți – cercetători, viticultori, oenologi, producători și decidenți politici din 51 de țări membre ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului – sunt așteptați luni, la Chișinău, la Congresul Mondial al Viei și Vinului, care se desfășoară în premieră în Republica Moldova, transmite IPN.

Congresul va avea ca temă: „Trasarea viitorului vinului: Îmbrățișarea rezilienței, creșterea valorii, încurajarea inovației”. În cadrul evenimentului vor fi organizate patru paneluri de discuții, în care vor fi abordate peste 300 de subiecte de interes global din sectorul vitivinicol.

La eveniment vor participa și experți din Republica Moldova, care vor prezenta cele mai recente studii și rezultate ale cercetărilor aplicate în viticultură și vinificație. „Un subiect de interes va fi și legătura dintre consumul responsabil de vin și sănătate, precum și utilizarea subproduselor vinicole în produse funcționale cu potențial benefic pentru organism”, a menționat Gheorghe Arpentin, președinte al Comitetului Științific al OIV, profesor universitar și doctor habilitat în științe tehnice.

În cadrul congresului va fi evidențiat și potențialul soiurilor autohtone de struguri, precum Rara Neagră și Feteasca Neagră, în contextul tendințelor actuale din industrie, precum viticultura de precizie, utilizarea datelor climatice pentru prevenirea bolilor viței-de-vie sau integrarea inteligenței artificiale în procesul de asamblare a vinurilor.

Sesiunile de discuții vor avea loc pe 16, 17 și 18 iunie, la Palatul Republicii din Chișinău și în maib park. Pe lângă acestea, sunt planificate mai multe vizite tehnice la cele mai renumite vinării din Republica Moldova, precum și o cină festivă.

Cu ocazia evenimentului, Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău va fi amenajată cu zone foto și compoziții artistice tematice, iar pe Aleea Clasicilor va fi organizată o expoziție dedicată celor mai reprezentative soiuri de viță-de-vie din Republica Moldova. Totodată, în prima zi a Congresului, 15 vinării autohtone vor avea ocazia să-și prezinte, în fața experților internaționali, produsele vitivinicole premiate la concursuri internaționale.

Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din 3 aprilie 2001, fiind prima țară din fosta Comunitate a Statelor Independente care a aderat la OIV. În 2024, Organizația Internațională a Viei și Vinului a marcat 100 de ani de la fondare, iar congresul desfășurat la Chișinău deschide oficial cel de-al doilea centenar al organizației.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Congresul Mondial al Viei și Vinului are loc în premieră la Chișinău. Delegați din 51 de țări

Peste 500 de participanți – cercetători, viticultori, oenologi, producători și decidenți politici din 51 de țări membre ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului – sunt așteptați luni, la Chișinău, la Congresul Mondial al Viei și Vinului, care se desfășoară în premieră în Republica Moldova, transmite IPN.

Congresul va avea ca temă: „Trasarea viitorului vinului: Îmbrățișarea rezilienței, creșterea valorii, încurajarea inovației”. În cadrul evenimentului vor fi organizate patru paneluri de discuții, în care vor fi abordate peste 300 de subiecte de interes global din sectorul vitivinicol.

La eveniment vor participa și experți din Republica Moldova, care vor prezenta cele mai recente studii și rezultate ale cercetărilor aplicate în viticultură și vinificație. „Un subiect de interes va fi și legătura dintre consumul responsabil de vin și sănătate, precum și utilizarea subproduselor vinicole în produse funcționale cu potențial benefic pentru organism”, a menționat Gheorghe Arpentin, președinte al Comitetului Științific al OIV, profesor universitar și doctor habilitat în științe tehnice.

În cadrul congresului va fi evidențiat și potențialul soiurilor autohtone de struguri, precum Rara Neagră și Feteasca Neagră, în contextul tendințelor actuale din industrie, precum viticultura de precizie, utilizarea datelor climatice pentru prevenirea bolilor viței-de-vie sau integrarea inteligenței artificiale în procesul de asamblare a vinurilor.

Sesiunile de discuții vor avea loc pe 16, 17 și 18 iunie, la Palatul Republicii din Chișinău și în maib park. Pe lângă acestea, sunt planificate mai multe vizite tehnice la cele mai renumite vinării din Republica Moldova, precum și o cină festivă.

Cu ocazia evenimentului, Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău va fi amenajată cu zone foto și compoziții artistice tematice, iar pe Aleea Clasicilor va fi organizată o expoziție dedicată celor mai reprezentative soiuri de viță-de-vie din Republica Moldova. Totodată, în prima zi a Congresului, 15 vinării autohtone vor avea ocazia să-și prezinte, în fața experților internaționali, produsele vitivinicole premiate la concursuri internaționale.

Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din 3 aprilie 2001, fiind prima țară din fosta Comunitate a Statelor Independente care a aderat la OIV. În 2024, Organizația Internațională a Viei și Vinului a marcat 100 de ani de la fondare, iar congresul desfășurat la Chișinău deschide oficial cel de-al doilea centenar al organizației.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025