Cei trei bărbați reținuți în ziua alegerilor pentru pregătirea dezordinilor în masă post-electorale au fost plasați marți în arest preventiv pentru 30 de zile, transmite IPN.
Doi dintre suspecți sunt frați și au fost monitorizați timp de aproape două luni. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, aceștia ar fi angajați ai structurilor de forță din stânga Nistrului și ar fi avut rolul de a coordona și asigura logistic grupurile de destabilizatori.
Potrivit anchetatorilor, acțiunile urmau să fie puse în aplicare imediat după închiderea secțiilor de votare, dar și în cadrul unor proteste planificate pentru a doua zi.
La momentul reținerii, suspecții aveau asupra lor articole pirotehnice și materiale inflamabile, pe care intenționau să le folosească pentru a crea panică și haos în spațiul public.
Urmărirea penală este în desfășurare, iar alte detalii nu au fost făcute publice deocamdată.